Art. 262 Legea 1/2011 Norma didactică Statutul personalului didactic din învăţământul preuniversitar

CAPITOLUL I
Statutul personalului didactic din învăţământul preuniversitar

SECŢIUNEA a 6-a
Norma didactică

Art. 262

(1) Activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de 8 ore, respectiv 40 de ore pe săptămână, şi cuprinde:

a) activităţi didactice de predare-învăţare-evaluare şi de instruire practică şi examene de final de ciclu de studii, conform planurilor-cadru de învăţământ;

b) activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică;

c) activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ: mentorat, şcoală după şcoală, învăţare pe tot parcursul vieţii.

d) activităţi de dirigenţie.

(2) Activităţile concrete prevăzute la alin. (1), care corespund profilului, specializării şi aptitudinilor persoanei care ocupă postul didactic respectiv, sunt prevăzute în fişa individuală a postului. Aceasta se aprobă în consiliul de administraţie, se revizuieşte anual şi constituie anexă la contractul individual de muncă.

(3) Norma didactică de predare-învăţare-evaluare şi de instruire practică şi de evaluare curentă a preşcolarilor şi a elevilor în clasă reprezintă numărul de ore corespunzător activităţilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi se stabileşte după cum urmează:

a) un post de educator/educatoare sau de institutor/institutoare ori de profesor pentru învăţământul preşcolar pentru fiecare grupă cu program normal, constituită în educaţia timpurie;

b) un post de învăţător/învăţătoare sau de institutor/institutoare ori de profesor pentru învăţământul primar pentru fiecare clasă din învăţământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate;

c) 18 ore pe săptămână pentru profesorii din învăţământul secundar şi terţiar non-universitar, pentru profesorii din unităţile şi clasele cu program integrat şi suplimentar de artă şi sportiv, precum şi din unităţile cu activităţi extraşcolare şi din centrele sau cabinetele de asistenţă psihopedagogică;

d) 24 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori;

e) pentru personalul didactic din învăţământul special, norma didactică se stabileşte astfel: învăţători şi profesori la predare – 16 ore pe săptămână; învăţător-educator, institutor-educator, profesor-educator, maistru-instructor şi profesor pentru instruire practică – 20 de ore pe săptămână;

f) un post pentru personalul didactic din învăţământul special integrat, pentru cel din centrele logopedice interşcolare, pentru personalul didactic itinerant şi de sprijin, pentru personalul didactic din învăţământul special preşcolar, pentru profesori care efectuează terapiile specifice, profesori pentru cultura fizică medicală, kinetoterapie, educaţia psihomotrică şi altele, în funcţie de tipul şi gradul de deficienţă, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale;

g) un post de profesor documentarist în centrele de documentare şi informare.

(4) Norma didactică de predare-învăţare-evaluare prevăzută la alin. (3) lit. c), d) şi e) pentru personalul didactic de predare şi de instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, şi cel din corpul profesorilor mentori se poate reduce cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, cu încadrarea în bugetul aprobat.

(5) Norma didactică se poate reduce ca urmare a solicitării cadrului didactic, adresată directorului şcolii.

(6) Personalul didactic de predare şi de instruire practică, care beneficiază de reducerea normei didactice, poate avea dreptul la remunerarea activităţii în regim de plată cu ora sau cumul de norme, doar după efectuarea normei complete, prevăzute la alin. (3) lit. c), d) şi e).

Legea nr. 1/2011 a educației naționale, actualizată prin:

- OUG nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative, Monitorul Oficial 486/2014

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 262 Legea 1/2011 Norma didactică Statutul personalului didactic din învăţământul preuniversitar




floowandereeze 8.04.2024
ba fratilor e normal un profesor de liceu sa aiba 13 ore pe sapt???????!!!!!!!!!!!!!
Răspunde
Iulian 9.03.2023
Am și eu o întrebare.
Am o colega învățătoare care pleacă din scoala la ora 10.00 pentru ca după aceasta ora elevii au ed fizica. Este legal sa plece din școală sau trebuie sa supravegheze elevii pana la terminarea prgramului scolar?
Răspunde
Anonim 19.10.2022
Buna ziua! Lucrez intr-o scoala la care ni s-a impus un program de 8 ore pe zi fara sa parasim unitatea scolara. Chiar si cadrele didactice care au ore dimineata si isi termina programul la ora 13.00 sunt obligate sa stea in scoala pana la ora 16.00. Este normal acest lucru?
Răspunde
Ricken 2.06.2022
Bună ziua. Pentru anul școlar 2022/2023 când trebuie depuse cererile?
Răspunde
bajenaru maria 10.01.2022
Bună seara! Am și eu o întrebare și, totodată, am nevoie de o lămurire: eu îmi desfășor activitatea în 3 școli, sunt profesor consilier școlar! Dacă îmi reduc norma didactică cu 2 ore, voi rămâne cu 16 ore în 3 școli sau pot renunța la o școală?
Răspunde
Simona R 18.01.2022
Buna ziua,
A raspuns cineva in privat la intrebarea dumneavoastra? Si eu sunt interesata ce se intampla daca renunti la cateva ore din norma didactica
Răspunde
Dumitrescu Aureliana 2.09.2021
Buna seara!
Sunt prof.inv.prescolar,titular,incadrata pe 1 norma intreaga de 25 ore pe sapt.si vreau sa solicit plata cu ora pe inca o norma intreaga la grupa mea pe postul colegei care este in concediu crestere copil in ac. an scolar 2021-2022.
Directorul imi spune ca legea nu ii permite sa-mi acorde toata norma ei si vrea sa o imparta jumatate sa o iau eu,jumatate alta colega.
Intrebarea mea este daca este daca pot totusi sa solicit aceasta norma intreaga la plata cu ora,fara sa fiu nevoita sa o impart cu alta colega....este f.greu si pt copii.
Si va rog sa imi indicati articolul de lege care
Citește mai mult imi permite sau nu ac.lucru.
Multumesc anticipat si astept raspunsurile dvs.!
Răspunde
Ardeleanu Mihaela 17.02.2021
art.262 alin (5) daca renunt la o parte din ore dintr-o scoala, raman la cealalta cu jumatate de norma ca titular?
Răspunde
NICOLETA 16.12.2020
EU am 25 de ani vechime in munca si 20 de ani in invatamant, ma incadrez sa solicit 16h norma?
Răspunde
NICOLETA NECHITA 16.12.2020
Eu am 25 de ani vechime in munca (20 de ani in invatamant), gradul I, ma incadrez sa solicit 16h?
Răspunde
Ionela 26.11.2021
NU,
Art.262, alin4) Norma didactică de predare-învăţare-evaluare prevăzută la alin. (3) lit. c), d) şi e) pentru personalul didactic de predare şi de instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, şi cel din corpul profesorilor mentori se poate reduce cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, cu încadrarea în bugetul aprobat.

Detalii: legeaz.net/legea-educatiei-nationale-1-2011/art-262
Răspunde
Adriana 27.06.2020
Buna ziua! Sunt profesor pentru învățământul preşcolar (cu gradul I şi peste 25 ani vechime în învațământ) la o grădiniță cu program prelungit. De ce nu se aplică şi la educatoare art.262 alin 4 şi 5 din legea nr1/2011 ? Noi lucrăm 25 ore/săptămână. Şi noi suntem cadre didactice( cu facultate, masterat) Mi s-a spus că noi suntem pe POST de educatoare iar învățătorii, profesorii sunt pe NORMĂ. Este adevarat?
Răspunde
Gheorghe Roset 5.08.2020
Da!
25 de ore se scriu în planul de încadrare ,,din inerția vremurilor trecute, la fel cum au rămas și în planul cadru, dintr-o mare eroare!
Răspunde
Raluca 19.02.2020
Buna ziua! Am o nelamurire . Sunt profesor titular in doua scoli. Cum ar trebui sa fiu incadrata la ambele scoli, astfe incat venitul meu sa fie corespunzator unei norme didactice complete? Mentionez ca in scoala unde am 0.83 norma sunt incadrata cu norma de baza, iar in cealalta scoala, unde am 0,17 norma mi se refuza incadrarea ca baza si, prin urmare salariul imi este redus cu aproape 200 de lei(fara indemnizatie de concediu platita sau indemnizatie de hrana).
Multumesc anticipat.
Răspunde
Ana 6.09.2019
Dacă un profesor (gradul I, peste 25 ani vechime) beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore, pot fi 8 ore considerate jumătate de normă? Când numește diriginții, directorul și CA trebuie să aibă în vedere acest aspect: cadrul didactic să aibă cel puțin o jumătate de normă în școală.
Răspunde
Poghirc Luiza 23.01.2019
Bună seara ! Ce lege se aplică când esti însărcinată în luna a7 și trebuie să intri la restrângere având doar titularizarea fară definitivat?
Răspunde
Lupu Melania 8.10.2018
Bună ziua !Cum se aplica aceasta lege la invatatoare ,gradul I și 39 ani de activitate?
Răspunde
monica 16.09.2018
Buna ziua. La educatoare cum se aplica aceasta lege?
Răspunde
liliana 28.08.2018
Buna ziua,
o norma(invatamant preuniversitar)poate fi alcatuita doar din 18ore trunchi comun sau aceste 18 ore pot insuma si alte tipuri de ore( CDS, optionale)
Răspunde
Teo 10.01.2023
Buna ziua! Și eu sunt in acesta situație. Ați primit răspuns?
Răspunde
Nistor Eugen 30.05.2018
Este aprobat de către Președintele României Legea prin care prof.gr I cu vechime de peste 25 ani primesc plata orelor de la 16 la 18 ore - 2ore/săpt, - 8 ore /lună . Dacă da de ce nu se plătesc aceste ore?
Răspunde
roset 11.07.2019
Pentru că legea îți acordă sansa a 16 ore cu același salariu! Dacă vrei și plata de ore peste normă (de 18, fiind norma) se plătesc DOAR ce depășește norma ( adică 18). Este un subpunct al articolului care prevede acest lucru!
Răspunde
Liamaria 23.01.2018
Buna ziua!
Am si eu o nelamurire.Daca trebuie sa imi fac cerere de coborare a normei didactice la 16 ore, pentru a avea destule ore si celelalte college, mai pot beneficia de ore suplimentare in alta scoala?
Răspunde
Damascan Steliana 19.10.2017
Buna ziua!
Am o nelamurire la incadrarea mea.
Sunt inginer profesor titular cu 25 de ani vachime si am 3 ore de practica, deci de maistru.
Este corecta incadrarea mea? In scoala avem si suplinitori . Care ar fi explicatia?
Răspunde
Damascan Steliana 19.10.2017
Buna ziua,
Am o nelamurire cu privire la incadrarea mea. Sunt inginer profesor gradul I cu vechime de 25 de ani in invatamant.
Am fost incadrata cu 3 ore de practica,deci ca maistru. eu fiind inginera. Avem si suplinitori in scoala, deci ore erau pentru o catedra de inginer. Am o incadrare normala? Care ar fii explicatia??
Răspunde
Gall Stenuta 7.03.2017
Trebuie neaparat abrogat si art 262 aliniatul 6. La anumite discipline, unde nu exista profesori de specialitate si cei cu norma redusa iau ore peste norma -2 ore pe saptamana nu sunt platite in regim plata cu ora. Cred ca numai in Romania este admisa munca fara plata si nimeni nu se sesizeaza. Nu stiu ce fac sindicatele din domeniu. Cred ca dorm din 2011 incoace. Legea acesta trebuie schimbata din temelii. Are o multime de articole neconstitutionale si care contravin chiar bunului simt. Daca e cineva interesat pot face o lista.
Răspunde