Art. 313 Legea 1/2011 Sancţiuni disciplinare Statutul personalului didactic şi de cercetare din învăţământul superior

CAPITOLUL II
Statutul personalului didactic şi de cercetare din învăţământul superior

SECŢIUNEA a 7-a
Sancţiuni disciplinare

Art. 313

(1) În instituţiile de învăţământ superior, propunerea de sancţionare disciplinară se face de către şeful de departament sau de unitate de cercetare, proiectare, microproducţie, de către decan ori rector sau de cel puţin 2/3 din numărul total al membrilor departamentului, consiliului facultăţii sau senatului universitar, după caz. Aceştia acţionează în urma unei sesizări primite sau se autosesizează în cazul unei abateri constatate direct.

(2) Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 312 alin. (2) lit. a) şi b) se stabilesc de către consiliile facultăţilor. Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 312 alin. (2) lit. c)-e) se stabilesc de către senatele universitare.

(3) Decanul sau rectorul, după caz, pune în aplicare sancţiunile disciplinare.

(4) În învăţământul superior, sancţiunile se comunică, în scris, personalului didactic şi de cercetare, precum şi personalului didactic şi de cercetare auxiliar din subordine de către serviciul de resurse umane al instituţiei.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 313 Legea 1/2011 Sancţiuni disciplinare Statutul personalului didactic şi de cercetare din învăţământul superior