Art. 345 Legea 1/2011 Responsabilităţi referitoare la învăţarea pe tot parcursul vieţii
Comentarii |
|
Responsabilităţi referitoare la învăţarea pe tot parcursul vieţii
Art. 345
(1) În înţelesul prezentei legi, termenii referitori la procesele de identificare, evaluare şi recunoaştere a rezultatelor învăţării se definesc după cum urmează:
a)rezultatele învăţării reprezintă ceea ce o persoană cunoaşte, înţelege şi este capabilă să facă la finalizarea procesului de învăţare şi sunt definite sub formă de cunoştinţe, abilităţi şi competenţe;
b)identificarea rezultatelor învăţării reprezintă procesul prin care indivizii, singuri sau cu sprijinul personalului specializat, devin conştienţi de competenţele pe care le deţin;
c)evaluarea rezultatelor învăţării reprezintă procesul prin care se stabileşte faptul că o persoană a dobândit anumite cunoştinţe, abilităţi şi competenţe;
d)validarea rezultatelor învăţării reprezintă procesul prin care se confirmă că rezultatele învăţării evaluate, dobândite de o persoană, corespund cerinţelor specifice pentru o unitate de rezultate ale învăţării sau o calificare;
e)certificarea rezultatelor învăţării reprezintă procesul prin care se confirmă în mod formal rezultatele învăţării dobândite de persoana care învaţă în diferite contexte, în urma unui proces de evaluare. Aceasta se finalizează printr-o diplomă sau un certificat.
(2) Recunoaşterea rezultatelor învăţării reprezintă procesul de atestare a rezultatelor învăţării validate şi certificate prin acordarea de unităţi de rezultate ale învăţării sau de calificări.
(3) Identificarea, evaluarea şi recunoaşterea rezultatelor învăţării în contexte nonformale şi informale se realizează pe baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Autoritatea Naţională pentru Calificări şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(4) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului elaborează şi aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului metodologia de recunoaştere a rezultatelor învăţării în contexte nonformale şi informale a cadrelor didactice şi de echivalare a acestora în credite pentru educaţie şi formare profesională.
← Art. 344 Legea 1/2011 Responsabilităţi referitoare la... | Art. 346 Legea 1/2011 Responsabilităţi referitoare la... → |
---|
vieţіi