Art. 356 Legea 1/2011 Responsabilităţi referitoare la învăţarea pe tot parcursul vieţii

CAPITOLUL II
Responsabilităţi referitoare la învăţarea pe tot parcursul vieţii

Art. 356

(1) Statul sprijină dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia. Suma este acordată în scop educaţional în beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

(2) Suma se depune într-un cont de depozit, denumit în continuare cont pentru educaţie permanentă, deschis la Trezoreria Statului pe numele copilului de oricare dintre părinţii fireşti, de împuternicitul acestora sau de reprezentantul legal al copilului, pe baza certificatului de naştere.

(3) Părinţii copilului, contribuabili, pot direcţiona în contul prevăzut la alin. (2) un procent de până la 2% din valoarea impozitului anual pe veniturile din salarii, în condiţiile legii, şi pot depune sume în acest cont.

(4) Pentru sumele depuse în contul prevăzut la alin. (2) se plăteşte dobândă anual la o rată a dobânzii stabilită prin ordin al ministrului finanţelor publice. Dobânzile aferente conturilor de depozit constituite la Trezoreria Statului se asigură de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Finanţelor Publice.

(5) Titularul contului este singura persoană care poate solicita sume din contul pentru educaţie permanentă, începând cu vârsta de 16 ani şi cu acordul expres, după caz, al părinţilor, al tutorelui sau al reprezentantului legal. Trezoreria Statului eliberează vouchere echivalente în valoare cu sumele solicitate. Metodologia prin care se certifică faptul că sumele au fost cheltuite pentru educaţia permanentă se elaborează de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

(6) Retragerea sumelor în alte condiţii decât cele prevăzute la alin. (5) şi/sau utilizarea acestora în alt scop decât cel stabilit de prezenta lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an.

(7) Normele privind deschiderea, gestionarea şi accesul la contul pentru educaţie permanentă se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(8) Sprijinul de stat pentru exercitarea dreptului la educaţie permanentă prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro se acordă tuturor copiilor născuţi după data intrării în vigoare a prezentei legi.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 356 Legea 1/2011 Responsabilităţi referitoare la învăţarea pe tot parcursul vieţii




Gheorghe Groza 17.01.2017
Textul de lege este ambigu.Poți doar să înțelegi că se acordă acest sprijin anual pentru perioada de studii.Norme de aplicare a legii sunt ???Știe cineva ???
Răspunde
Asteleanu Alina Draguta 24.10.2016
Buna ziua!Va rog sa ne comunicati si noua daca se aplica acest articol!Va multumesc!
Răspunde
yoyo 23.10.2016
este prorogata pana la 31.12.2016 prin legea 1/2011 modificata prin oug 83/2014 si legea 220/2015
Răspunde
Coroian 21.10.2016
Super!!!
Răspunde
Ionescu Mihai 9.09.2016
Cu respect vă rog să îmi comunicați dacă art. 356 de aplică, dacă există norme de aplicare.
Răspunde
Paduraru Niculina 24.11.2014
Marturisesc ca nu cunosteam prevederile art. 356. Stie cineva daca se aplica acest articol? Vad ca nimeni nu vorbeste despre asta. Cred ca orice parinte ar dori sa directioneze 2% din impozit in contul propriului copil.
Răspunde