Anexa Legea farmaciei 266/2008
Comentarii |
|
Anexa
Art. II
Cererile depuse la Ministerul Sănătăţii, în vederea eliberării autorizaţiei de funcţionare pentru farmacii şi drogherii, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi documentele ce le însoţesc vor fi analizate în conformitate cu prevederile acesteia.
Art. III
În termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi, unităţile prevăzute la art. 42 *) din Legea farmaciei nr. 266/2008, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, care deţin autorizaţii de funcţionare cu termen de valabilitate, sunt obligate să preschimbe autorizaţiile de funcţionare, în condiţiile legii."
NOTĂ:
Reproducem mai jos prevederile art. II şi III din Legea nr. 236/2009 pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008, care nu au fost încorporate în textul republicat al Legii nr. 266/2008 şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii ale Legii nr. 236/2009:
← Art. 44 Legea farmaciei 266/2008 Dispoziţii finale şi tranzitorii |
---|