Art. 24 Legea farmaciei 266/2008 Drogheria
Comentarii |
|
Drogheria
Art. 24
(1) Autorizaţia de funcţionare a drogheriei se acordă de Ministerul Sănătăţii pe numele persoanei juridice şi al farmacistului-şef sau al asistentului medical de farmacie şef.
(2) Pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare prevăzute la alin. (1), solicitantul depune următoarele documente:
a) cererea-tip;
b) contractul de muncă sau dovada exercitării profesiei în formă liberală, pentru o normă întreagă cu durata timpului de lucru de 8 ore, pentru farmacistul-şef al unităţii, şi certificatul de membru al Colegiului Farmaciştilor din România, eliberat în condiţiile legii, însoţit de certificatul profesional curent, emis de Colegiul Farmaciştilor din România;
c) contractul de muncă pentru normă întreagă cu durata timpului de lucru de 8 ore şi autorizaţia de liberă practică, emisă de Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, pentru asistentul medical de farmacie şef;
d) actul constitutiv al societăţii comerciale;
e) copia certificatului de înregistrare a societăţii la oficiul registrului comerţului;
f) certificatul constatator emis de oficiul registrului comerţului, care atestă înregistrarea ca punct de lucru a spaţiului destinat drogheriei sau, după caz, a sediului social cu activitate, pentru care se solicită autorizarea;
g) schiţa şi datele privind localul unităţii, conform ordinului ministrului sănătăţii;
h) lista privind dotarea cu mobilier şi aparatură;
i) dovada achitării taxei prevăzute la art. 43 pentru autorizare, mutare, preschimbare sau orice altă modificare în autorizaţia de funcţionare a drogheriilor.
(3) Autorizaţia de funcţionare prevăzută la alin. (1) se eliberează în urma unui raport de inspecţie favorabil întocmit de personalul de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii.
(4) Inspecţia se efectuează în termen de maximum 60 de zile de la data depunerii documentaţiei complete prevăzute la alin. (2).
(5) În cazul unui raport de inspecţie cu recomandări, se acordă un termen de maximum 30 de zile pentru remedierea deficienţelor.
(6) Autorizaţia de funcţionare prevăzută la alin. (1) se eliberează în maximum 30 de zile de la efectuarea inspecţiei, în cazul raportului favorabil.
(7) În cazul în care drogheria îşi schimbă persoana juridică pe numele căreia a fost eliberată autorizaţia prevăzută la alin. (1), Ministerul Sănătăţii eliberează o nouă autorizaţie de funcţionare pe numele noii persoane juridice, în termen de 30 de zile de la data solicitării; până la eliberarea noii autorizaţii de funcţionare, drogheria funcţionează în baza vechii autorizaţii.
(8) Activitatea drogheriei se desfăşoară în conformitate cu Regulile de bună practică farmaceutică, elaborate de Ministerul Sănătăţii şi aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.
← Art. 23 Legea farmaciei 266/2008 Drogheria | Art. 25 Legea farmaciei 266/2008 Drogheria → |
---|