Art. 3 Dispoziţii generale

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 3

Prezenta lege are drept scop:

a) reglementarea regimului juridic al proprietăţii şi folosinţei infrastructurii de îmbunătăţiri funciare şi a terenului aferent, precum şi mecanismele de dobândire şi/sau transmitere a dreptului de proprietate, administrare sau folosinţă asupra acestei infrastructuri;

b) instituirea cadrului de reglementare a înfiinţării şi funcţionării Administraţiei Naţionale a îmbunătăţirilor Funciare, denumită în continuare Administraţie, persoană juridică română de interes public naţional în sectorul îmbunătăţirilor funciare, care desfăşoară activităţile prevăzute de prezenta lege;

c) reglementarea înfiinţării şi funcţionării organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi a federaţiilor de organizaţii de îmbunătăţiri funciare în vederea desfăşurării activităţilor de îmbunătăţiri funciare atât în interesul membrilor lor, cât şi în interesul public;

d) stabilirea serviciilor prestate de Administraţie organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi federaţiilor de organizaţii de îmbunătăţiri funciare şi mecanismele de finanţare a acestor activităţi;

e) stabilirea atribuţiilor autorităţii publice centrale, denumită în continuare ministerul, care coordonează elaborarea strategiei şi politicilor în sectorul îmbunătăţirilor funciare;

f) stabilirea principiilor reorganizării Societăţii Naţionale Îmbunătăţiri Funciare - S.A.;

g) stabilirea sancţiunilor care se aplică în cazul încălcării prevederilor prezentei legi.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 3 Dispoziţii generale