Art. 108 Falimentul Procedura
Comentarii |
|
Procedura
SECŢIUNEA a 7-a
Falimentul
Art. 108
(1) În cazul intrării în faliment în procedura generală, lichidatorul va trimite o notificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, menţionată la art. 107 alin. (2) lit. e), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Dispoziţiile alin. (2) şi (3) ale art. 61 se aplică în mod corespunzător.
(2) Notificarea va cuprinde:
a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor menţionate la alin. (3), în vederea întocmirii tabelului suplimentar, care va fi de maximum 45 de zile de la data intrării în faliment, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă;
b) termenul de verificare a creanţelor menţionate la alin. (3), de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al acestora, care nu va depăşi 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. a);
c) termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor, care va fi de cel puţin 10 zile înainte de data stabilită prin încheierea de intrare în faliment, pentru definitivarea tabelului definitiv consolidat;
d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat, care nu va depăşi 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. b).
(3) Vor fi supuse verificării toate creanţele asupra averii debitorului, inclusiv cele bugetare, născute după data deschiderii procedurii sau, după caz, al căror cuantum a fost modificat faţă de tabelul definitiv de creanţe sau faţă de programul de plată din planul de reorganizare, ca urmare a plăţilor făcute după deschiderea procedurii.
(4) Creanţele admise în tabelul definitiv de creanţe, în condiţiile art. 74 alin. (2), nu vor mai fi supuse verificării; titularii acestor creanţe vor putea să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de lichidator în tabelul suplimentar prevăzut la alin. (2) lit. b).
(5) Tabelul definitiv consolidat va cuprinde totalitatea creanţelor admise împotriva averii debitorului, existente la data intrării în faliment, cu respectarea dispoziţiilor art. 110.
(6) Titularilor de creanţe născute după deschiderea procedurii, care nu depun cererea de admitere a creanţelor în termenul prevăzut la alin. (2) lit. a), li se aplică, în mod corespunzător, prevederile art. 76.
← Art. 107 Falimentul Procedura | Art. 109 Falimentul Procedura → |
---|