Art. 31 Cererile introductive Procedura

CAPITOLUL III
Procedura

SECŢIUNEA 1
Cererile introductive

Art. 31

(1) Orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza:

a) cuantumul şi temeiul creanţei;

b) existenţa unei garanţii reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii;

c) existenţa unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului;

d) declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puţin la nivel de principiu, modalitatea în care înţelege să participe la reorganizare.

(2) Creditorul va anexa documentele justificative ale creanţei şi ale actelor de constituire de garanţii.

(3) Dacă între momentul înregistrării cererii de către un creditor şi cel al judecării acestei cereri sunt formulate cereri de către alţi creditori împotriva aceluiaşi debitor, tribunalul va verifica, din oficiu, la data înregistrării, existenţa dosarului pe rol, va dispune conexarea acestora şi va stabili îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creanţelor, în raport cu valoarea însumată a creanţelor tuturor creditorilor care au formulat cereri şi cu respectarea valorii-prag prevăzute de prezenta lege.

(4) Dacă există o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de către debitor şi una sau mai multe cereri formulate de creditori, nesoluţionate încă, toate cererile de deschidere a procedurii se conexează la cererea formulată de debitor.

(5) Dacă s-a deschis o procedură într-un dosar, celelalte eventuale dosare aflate pe rol, cu acelaşi obiect, vor fi conexate la acelaşi dosar.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 31 Cererile introductive Procedura