Art. 4 Dispoziţii generale
Comentarii |
|
Dispoziţii generale
Art. 4
(1) Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea şi comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar şi/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului.
(2) Plăţile se vor face dintr-un cont deschis la o unitate a unei bănci, pe bază de dispoziţii emise de debitor sau, după caz, de administratorul judiciar, iar în cursul falimentului, de lichidator.
(3) Disponibilităţile băneşti vor putea fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
(4) În lipsa disponibilităţilor în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţilor practicienilor în insolvenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 254/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza unui buget previzional
(5) Abrogat.
(6) Fondul prevăzut la alin. (4) va fi constituit prin:
a) aplicarea unui procent de 50% la taxele care se achită la oficiul registrului comerţului pentru autorizare constituire persoane supuse înregistrării în registrul comerţului, cu modificările actelor, faptelor şi menţiunilor acestora, şi efectuarea tuturor înregistrărilor în registrul comerţului, autorizare funcţionare şi eliberare documente specifice, verificare şi/sau rezervare, transmitere/obţinere/eliberare documente şi/sau informaţii prevăzute de lege;
b)Abrogat.
c) preluarea a 2,0% din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvenţă, inclusiv din fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, sumă care va fi inclusă în categoria cheltuielilor aferente procedurii în sensul alin. (1).
(7) Sumele prevăzute la alin. (6) lit. a) vor fi virate de oficiile registrului comerţului, prin Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în contul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, denumită în continuare U.N.P.I.R., sumele prevăzute la alin. (6) lit. b) vor fi achitate la orice unitate bancară, în contul menţionat, iar sumele prevăzute la alin. (6) lit. c) vor fi virate în contul filialei U.N.P.I.R. din care face parte administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul care transmite suma.
(8) U.N.P.I.R. va comunica la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi la instanţele judecătoreşti pe lângă care funcţionează registrul societăţilor agricole, respectiv registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, numărul contului şi unitatea la care acesta este deschis şi orice modificări ulterioare ale acestuia.
(9) Sumele menţionate la alin. (1) vor fi considerate cheltuieli de lichidare în conformitate cu art. 121 şi art. 123 pct. 1 şi vor fi plătite în momentul existenţei disponibilului în contul debitorului.
(10) Sumele din fondul de lichidare nu pot face obiectul măsurilor asigurătorii sau al executării silite.
Legea 85 2006 a insolvenţei actualizată prin:Lege nr. 169/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii 85/2006 privind procedura insolvenţei din 14 iulie 2010, Monitorul Oficial 505/2010;
OUG 173/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii 85/2006 privind procedura insolvenţei din 19 noiembrie 2008, Monitorul Oficial 792/2008;
OUG 173/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii 85/2006 privind procedura insolvenţei din 19 noiembrie 2008, Monitorul Oficial 792/2008;
← Art. 3 Dispoziţii generale | Art. 5 Participanţii la procedura insolvenţei → |
---|