Art. 54 Deschiderea procedurii şi efectele deschiderii procedurii Procedura
Comentarii |
|
Procedura
SECŢIUNEA a 2-a
Deschiderea procedurii şi efectele deschiderii procedurii
Art. 54
(1) Administratorul judiciar va întocmi şi va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de acesta, care nu va putea depăşi 20 de zile de la desemnarea sa, un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală.
(2) Raportul va indica dacă debitorul se încadrează în criteriile prevăzute la art. 1 alin. (2) şi, în consecinţă, trebuie supus procedurii simplificate prevăzute de prezenta lege, caz în care va cuprinde documentele doveditoare şi propunerea de intrare în faliment în procedura simplificată. Administratorul judiciar va notifica propunerea de intrare în faliment prin procedura simplificată creditorilor care au depus cerere introductivă şi debitorului, prin administratorul special, depunând la instanţă, odată cu cererea, dovada îndeplinirii procedurii de notificare.
(3) Judecătorul-sindic va supune propunerea prevăzută la alin. (2), privind intrarea în faliment a debitorului în procedura simplificată, dezbaterii părţilor într-o şedinţă publică, care va avea loc în maximum 15 zile de la primirea raportului administratorului judiciar.
(4) În cadrul şedinţei de judecată prevăzute la alin. (3), judecătorul-sindic, după ascultarea părţilor interesate, va da o sentinţă prin care va aproba sau va respinge, după caz, concluziile raportului supus dezbaterii.
(5) În cazul aprobării raportului prevăzut la alin. (4), judecătorul-sindic va decide, prin aceeaşi sentinţă, intrarea în faliment a debitorului, în condiţiile art. 107 alin. (1) lit. D.
Legea 85 2006 a insolvenţei actualizată prin:Lege nr. 169/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii 85/2006 privind procedura insolvenţei din 14 iulie 2010, Monitorul Oficial 505/2010;
← Art. 53 Deschiderea procedurii şi efectele deschiderii... | Art. 55 Deschiderea procedurii şi efectele deschiderii... → |
---|