Art. 4 Dispoziţii generale

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 4

(1) Activităţile miniere se efectuează de către persoane juridice care sunt înregistrate, conform legii, şi sunt specializate şi atestate în desfăşurarea unor astfel de activităţi sau se organizează în acest scop. Întocmirea documentaţiilor tehnico-economice şi expertizele aferente activităţilor miniere se efectuează şi de către persoane fizice atestate în acest scop de autoritatea competentă, conform legii.

(2) Activităţile miniere de exploatare pot fi efectuate şi de persoane fizice, în condiţiile art. 28-30.

(3) Activităţile miniere se realizează numai în cadrul unor perimetre autorizate în acest scop de autoritatea competentă, cu excepţia persoanelor fizice care execută activităţi miniere de exploatare în condiţiile art. 29, în cazul cărora autorizarea perimetrului nu este necesară.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 4 Dispoziţii generale