Art. 45 Dispoziţii comune Procedura actelor notariale

CAPITOLUL V
Procedura actelor notariale

SECŢIUNEA I
Dispoziţii comune

Art. 45

Notarul public are obligaţia să desluşească raporturile reale dintre părţi cu privire la actul pe care vor să-l încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea şi să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice.

De asemenea, el trebuie să ceară părţilor, ori de câte ori este cazul, documentele justificative şi autorizaţiile necesare pentru încheierea actului sau, la cererea acestora, va putea obţine el însuşi documentaţia necesară.

Actele din care rezultă drepturi ce urmează a fi supuse publicităţii mobiliare sau imobiliare se vor comunica de îndată, la locul unde se ţine această evidenţă, de notarul public, care va face şi demersurile necesare în numele titularilor pentru aducerea la îndeplinire a tuturor lucrărilor de publicitate. Se exceptează cazul în care părţile interesate vor cere în scris să îndeplinească ele însele formalităţile de mai sus.

În vederea îndeplinirii obligaţiilor ce-i revin potrivit alin. 2 şi 3, notarul public va avea acces liber la birourile de publicitate mobiliară şi imobiliară.

Notarul public nu poate refuza îndeplinirea actului notarial solicitat decât în condiţiile arătate la art. 6.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 45 Dispoziţii comune Procedura actelor notariale