Art. 133 Organizarea CNPP şi a caselor de pensii sectoriale Casa Naţională de Pensii Publice şi casele de pensii sectoriale

CAPITOLUL VI
Casa Naţională de Pensii Publice şi casele de pensii sectoriale

SECŢIUNEA 1
Organizarea CNPP şi a caselor de pensii sectoriale

Art. 133

(1) Conducerea CNPP este asigurată de preşedinte şi consiliul de administraţie, compus din 23 de persoane, dintre care un preşedinte şi 22 de membri.

(2) Preşedintele CNPP este numit prin decizie a primuluiministru, la propunerea ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, pentru un mandat de 5 ani, care poate fi reînnoit. Preşedintele CNPP este şi preşedinte al consiliului de administraţie.

(3) Preşedintele exercită o funcţie asimilată funcţiilor de demnitate publică.

(4) Preşedintele are rang de secretar de stat şi este salarizat la nivelul prevăzut de lege pentru această funcţie.

(5) Membrii consiliului de administraţie sunt reprezentanţi ai Guvernului, ai caselor de pensii sectoriale, patronatelor, sindicatelor şi pensionarilor, după cum urmează:

a) 5 reprezentanţi ai Guvernului, desemnaţi de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale;

b) 3 reprezentanţi ai caselor de pensii sectoriale, desemnaţi de conducătorii instituţiilor publice prevăzute la art. 132 alin. (1);

c) 5 reprezentanţi ai patronatelor, desemnaţi de organizaţiile patronale reprezentative la nivel naţional;

d) 5 reprezentanţi ai sindicatelor, desemnaţi de organizaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional;

e) 4 reprezentanţi ai pensionarilor, desemnaţi de organizaţiile naţionale ale pensionarilor.

(6) Sunt reprezentative la nivel naţional organizaţiile patronale şi sindicale care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(7) Membrii consiliului de administraţie sunt numiţi sau desemnaţi potrivit prevederilor alin. (5) pe o perioadă de 4 ani.

(8) Consiliul de administraţie funcţionează în mod legal în prezenţa a cel puţin 15 dintre membrii săi.

(9) Pe durata exercitării mandatului, preşedintele şi membrii consiliului de administraţie pot fi revocaţi de către cei care i-au numit, respectiv desemnat.

(10) În cazul încetării mandatului, ca urmare a revocării, a demisiei sau a decesului, vor fi numite, respectiv desemnate alte persoane până la expirarea duratei mandatului iniţial.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 133 Organizarea CNPP şi a caselor de pensii sectoriale Casa Naţională de Pensii Publice şi casele de pensii sectoriale