Art. 3 Dispoziţii generale

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 3

(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) asigurat– persoana fizică pentru care angajatorul este obligat să reţină şi să plătească contribuţia individuală de asigurări sociale, precum şi persoana fizică ce achită, în nume propriu, contribuţia de asigurări sociale, conform prezentei legi;

b) case de pensii sectoriale– casele de pensii care funcţionează în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, cu respectarea legislaţiei în vigoare privind protecţia informaţiilor clasificate în instituţiile din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională;

c) contract de asigurare socială– contractul încheiat voluntar între persoane fizice şi casele teritoriale de pensii în scopul asigurării în sistemul public de pensii;

d) contribuabil– persoana fizică sau juridică ce plăteşte contribuţii de asigurări sociale sistemului public de pensii, conform prezentei legi;

e) declaraţie individuală de asigurare– documentul depus la casele teritoriale de pensii, pe baza căruia se înregistrează în sistemul public de pensii persoanele care desfăşoară activităţi independente, asigurate obligatoriu prin efectul legii în sistemul public de pensii;

f) declaraţie nominală de asigurare– declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat;

g) locuri de muncă în condiţii deosebite– locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condiţiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecinţe asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a asiguraţilor;

h) locuri de muncă în condiţii speciale– locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condiţiile specifice unor categorii de servicii publice, pe durata a cel puţin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecinţe grave asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a asiguraţilor;

i) locuri de muncă în alte condiţii– locurile de muncă şi activităţi din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale care implică pericol permanent de vătămare corporală gravă, invaliditate, mutilare, suprimare a vieţii ori de pierdere a libertăţii – captivitate, terorism, răpiri, luări ca ostatici ori alte asemenea situaţii – şi pentru care nu se pot lua măsuri de prevenire sau de protecţie;

j) perioade asimilate– perioadele pentru care nu s-au datorat sau plătit contribuţii de asigurări sociale şi care sunt asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii;

k) prestaţii de asigurări sociale– veniturile de înlocuire acordate la intervenirea riscurilor asigurate sub formă de pensii, ajutoare sau alte tipuri de prestaţii prevăzute de prezenta lege, pentru pierderea totală ori parţială a veniturilor asigurate;

l) punctaj lunar– numărul de puncte realizat de asigurat într-o lună, calculat prin raportarea câştigului salarial brut lunar/soldei brute lunare sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică;

m) punctaj anual– numărul de puncte realizat de asigurat pe parcursul unui an calendaristic, obţinut prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare;

n) punctaj mediu anual– numărul de puncte realizat de asigurat, calculat prin raportarea punctajului total realizat de acesta în întreaga perioadă de activitate la numărul anilor corespunzători stagiului complet de cotizare prevăzut de lege la data pensionării;

o) riscuri asigurate– evenimentele care, la producerea efectelor lor, obligă instituţiile sistemului public de pensii să acorde asiguraţilor prestaţiile sociale, cu respectarea prevederilor prezentei legi (invaliditate, bătrâneţe şi deces);

p) stagiu de cotizare– perioada de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum şi cea pentru care asiguraţii cu declaraţie individuală de asigurare sau contract de asigurare socială au datorat şi plătit contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii;

q) stagiu de cotizare în specialitate– perioada în care o persoană din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi din sistemul administraţiei penitenciare s-a aflat în una dintre următoarele situaţii:

1. a avut calitatea de cadru militar în activitate;

2. a îndeplinit serviciul militar ca militar în termen, militar cu termen redus, elev al unei şcoli militare/şcoli de agenţi de poliţie sau student al unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională pentru formarea cadrelor militare, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cu excepţia liceului militar;

3. a fost concentrată sau mobilizată ca rezervist;

4. a fost în captivitate;

5. a avut calitatea de funcţionar public cu statut special în instituţiile din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi din sistemul administraţiei penitenciare;

6. a avut calitatea de militar angajat pe bază de contract şi/sau de soldat şi gradat voluntar;

r) stagiu complet de cotizare– perioada de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parţială;

s) abrogat;

t) stagiu minim de cotizare– perioada minimă de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie, la împlinirea vârstei standard de pensionare;

u) stagiu potenţial– perioada de timp prevăzută de prezenta lege, considerată stagiu de cotizare şi acordată la calculul pensiei de invaliditate, ca o creditare pentru stagiul de cotizare nerealizat din cauza afecţiunilor invalidante;

v) vârstă standard de pensionare– vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii, precum şi vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege.

(2) În sensul prezentei legi, prin câştig salarial brut/soldă brută/salariu lunar brutse înţelege veniturile din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit, conform prevederilor Codului fiscal.

Legea pensiilor actualizată prin:

Legea 37/2013 - pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice din 8 martie 2013, Monitorul Oficial nr. 131/2013;

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial nr. 891/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 3 Dispoziţii generale




Getuza 28.08.2013
punctul s). a fost abrogat cu data de 01.04.2013, conform Legii 37 din 2013
Răspunde
LegeAZ 26.08.2016
Articolul este actualizat astffel cum a fost modificat si de legea mentionata de dvs.
Răspunde