Art. 49 Contribuţia de asigurări sociale

CAPITOLUL III
Contribuţia de asigurări sociale

Art. 49

(1) În sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul:

a) a beneficiat de pensie de invaliditate;

b) a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu diplomă;

c) a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;

d) a beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001-1 ianuarie 2006 de indemnizaţii de asigurări sociale, acordate potrivit legii;

e) a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale;

f) a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani;

g) a fost elev al unei şcoli militare/şcoli de agenţi de poliţie sau student al unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională pentru formarea cadrelor militare, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cu excepţia liceului militar.

(2) Asiguraţii care au absolvit mai multe instituţii de învăţământ superior, conform prevederilor alin. (1) lit. b), beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii, la alegere.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază de perioadele asimilate dacă în aceste perioade nu au realizat stagii de cotizare în condiţiile prezentei legi.

(4) Perioadele asimilate prevăzute la alin. (1) se valorifică pentru obţinerea prestaţiilor de asigurări sociale în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 49 Contribuţia de asigurări sociale




paul florescu 4.09.2019
am iesit la pensie de drept la 65 ani in 2017. am terminat Fac. „Stiinte Politice„ de 3 ani in 2012. pot ca cei 3 ani sa devina vekime? sa-mi fie adunati la anii de munca?
Răspunde
ANDRONIC DANIELA 11.05.2019
Buna ziua,
Va rog sa imi spuneti metoda de calcul al punctajului lunar aferenta perioadei asimiate (stagiul militar efectutat in perioada 192-1974), si daca se calculeaza puncatj pensie suplimentara in aceasta perioada. E u din ce am studiat art. de lege am inteles ca se ia in calcul salariul minim brut din acea perioada, iar valoarea puntajului lunar este 1. Multumesc frumos!
Răspunde
Dana 5.02.2019
Va rog spuneti-mi perioada de voluntariat(3 ani cu contract de voluntar) este considerat vechime in munca?
Răspunde
Dana 5.02.2019
Perioada de voluntariat (3 ani) este trecuta ca vechime in munca?
Răspunde
rosca mirela 14.12.2018
buna ziua, concediile medicale se iau in calcul ca vechime la calcularea pensiei anticipate? multumesc
Răspunde
streza gheorghe 9.08.2017
Cind se valorifica la casa de pensi practica in productie pentru cei ce au urmat o scoala profesionala de 3 ani
Răspunde
Ilascu Camelia 2.07.2017
Am fost pensioata gr.2 invaliditate cu o vechime de 15.6(ani si luni )in 2004,i n 2012 am fost trecuta la gr 3 ,in dec. 2016 am fost incadrata in gr .2 de invaliditate ,dar primesc indemnizatia sociala de 520 roni .Va rog sa ma ajutati sa inteleg de ce atunci cand am trecut de la gr. 2la3 imediat mi sa micsorat pensia iar acum am ramas cu acelasi nr de puncte .Va multumesc !
Răspunde
Stelian 24.05.2017
lucrez din 1987 dar probabil prin 2013 am avut niste pauzer. Am terminat in 1997 o Facultate de Drept de 5 ani cu 3 Masterd. Am lucrat vreo 6 ani ca Sergent angajat in armata + 1 an armata obligatorie +4 ani Brutar. Mentionez ca din 1997 lucrez ca jurist dar in perioada 2004 - 2008 am fost si consilier local............ Intrebare.....cam cat mai am pana ma pot pensiona chiar si anticipat tinand cont ca am 48 ani.
Răspunde
Costiuc Virgil 15.02.2017
Fiind pensionar pentru limită de vârstă, înscris la pensie la 01.08.1999, am absolvit din anul 2013 până în anul 2016
cursurile unei facultăţi de stat, cursuri de zi la buget, perioadă în care nu am prestat nicio activitate salariată. La solicitarea mea Casa de Pensii Galaţi refuză să-mi recalculeze pensia motivând:SE RESPINGE CEREREA DE RECALCULARE A DREPTURILOR DE PENSIE, PRIN VALORIFICAREA STAGIULUI DE COTIZARE ASIMILAT PREVĂZUT LA ART.49 LIT.B DIN LG.263/2010, ÎNTRUCÂT STUDIILE UNIVERSITARE AU FOST URMATE ÎN PERIOADA ÎN CARE AŢI BENEFICIAT DE PENSIE DE LIMITĂ DE VÂRSTĂ.
Vă rog să-mi
Citește mai mult argumentaţi dacă punctul lor de vedere este corect.
Vă mulţumesc!
Costiuc Virgil
Răspunde
Chivu Ilie 22.11.2016
Cand se valorifica la Casele de Pensii Practica in Productie pentru cei care au urmat cursul unei Scoli Profesionale de 3 Ani ?
Răspunde
popescu 12.11.2016
cuantumul pensiei de invaliditate se ia in calcul la trecerea la limita de varsta?
Răspunde
popescu 12.11.2016
sunt pensionar gr.3 si am lucrat 4 ore. La calculul pensiei la limita se ia in calcul si valoarea pensiei si timpul lucrat ? sau numai valoarea timpului lucrat?
Răspunde