Art. 20 Regimul transportului petrolului prin sistemul naţional de transport Regimul sistemului naţional de transport al petrolului şi al conductelor magistrale care asigură transportul şi tranzitul petrolului
Comentarii |
|
Regimul sistemului naţional de transport al petrolului şi al conductelor magistrale care asigură transportul şi tranzitul petrolului
SECŢIUNEA a 2-a
Regimul transportului petrolului prin sistemul naţional de transport
Art. 20
(1) Concesionarul sistemului naţional de transport al petrolului are calitatea de transportator comun şi obligaţia de a asigura, potrivit prevederilor legale, accesul liber la capacitatea disponibilă a sistemului, tuturor solicitanţilor, persoane juridice autorizate, în condiţii egale, în mod nediscriminatoriu şi transparent.
(2) Capacitatea disponibilă reprezintă diferenţa dintre capacitatea fizică totală a sistemului şi capacitatea angajată prin obligaţiile contractuale asumate de către transportator, prin contracte încheiate şi în vigoare la data solicitării de către un beneficiar, asigurând totodată:
a) transportul petrolului aparţinând transportatorului;
b) îndeplinirea unor obligaţii privind prestarea unor servicii publice de către transportatorul comun, conform legislaţiei în vigoare;
c) menţinerea unei rezerve de capacitate necesare operării sistemului în condiţii de securitate, flexibilitate şi eficienţă, potrivit normelor tehnice emise de transportator şi avizate de autoritatea competentă.
(3) Accesul la capacitatea disponibilă a sistemului naţional de transport al petrolului reprezintă dreptul oricărui solicitant autorizat de a beneficia de racordare efectivă la sistem şi/sau de transport al propriilor cantităţi de ţiţei, condensat şi/sau gaze naturale, corespunzător contractului de transport încheiat şi în schimbul achitării tarifelor de transport.
(4) Tarifele de transport din sistemul naţional de transport se stabilesc de către autoritatea competentă, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
← Art. 19 Regimul transportului petrolului prin sistemul naţional... | Art. 21 Regimul transportului petrolului prin sistemul naţional... → |
---|