Art. 19 Dispoziţii comune cu privire la desfăşurarea referendumului

CAPITOLUL IV
Dispoziţii comune cu privire la desfăşurarea referendumului

Art. 19

(1) Cetăţenii au dreptul să verifice înscrierea în listele electorale. Întâmpinările împotriva omisiunilor, înscrierilor greşite şi oricăror erori din liste se fac la autorităţile publice care au întocmit listele, acestea fiind obligate să se pronunţe pe loc sau în cel mult 24 de ore de la înregistrare.

(2) Contestaţiile îndreptate împotriva dispoziţiilor luate de autorităţile publice prevăzute la alin. (1) se soluţionează în cel mult 48 de ore de judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază participantul la referendum sau, în cazul celor înscrişi în listele suplimentare, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află biroul electoral al secţiei de votare care a întocmit lista. Hotărârea judecătorească este definitivă; ea se comunică persoanelor interesate în cel mult 24 de ore de la pronunţare.

Legea nr. 3/2000 actualizată prin:

Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Monitorul Oficial nr. 365/2012

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 19 Dispoziţii comune cu privire la desfăşurarea referendumului