Art. 42 Legea 54/2003 sindicatelor Forme de asociere a organizaţiilor sindicale
Comentarii |
|
Forme de asociere a organizaţiilor sindicale
Art. 42
(1) Federaţiile şi confederaţiile constituite prin asociere, potrivit art. 41 alin. (2) şi (3), dobândesc personalitate juridică potrivit dispoziţiilor prezentei legi.
(2) În vederea dobândirii personalităţii juridice, împuternicitul special al federaţiei sau confederaţiei va depune la tribunalul judeţean sau al municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială îşi are sediul o cerere pentru dobândirea personalităţii juridice, însoţită de următoarele acte:
a) hotărârea de constituire a federaţiei sau confederaţiei;
b) hotărârile organizaţiilor sindicale de a se asocia într-o federaţie sau confederaţie, semnate de reprezentanţii legali ai acestora;
c) copii legalizate ale hotărârilor judecătoreşti de dobândire a personalităţii juridice, rămase definitive, ale organizaţiilor sindicale care se asociază;
d) statutul federaţiei sau confederaţiei constituite;
e) lista membrilor din organul de conducere, conţinând numele, prenumele, codul numeric personal şi funcţia.
← Art. 41 Legea 54/2003 sindicatelor Forme de asociere a... | Art. 43 Legea 54/2003 sindicatelor Forme de asociere a... → |
---|