Art. 26 Legea 76/2002 Bugetul asigurărilor pentru şomaj Sistemul asigurărilor pentru şomaj

CAPITOLUL III
Sistemul asigurărilor pentru şomaj

SECŢIUNEA a 2-a
Bugetul asigurărilor pentru şomaj

Art. 26

Angajatorii au obligaţia de a calcula lunar şi de a plăti, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, o contribuţie la bugetul asigurărilor pentru şomaj, a cărei cotă prevăzută de lege se aplică asupra bazei de calcul al contribuţiei datorate de angajator la bugetul asigurărilor pentru şomaj, stabilită potrivit legii, în situaţia persoanelor asigurate obligatoriu, prin efectul legii, prevăzute la art. 19.

Legea nr. 76/2002 actualizată prin:

Lege nr. 250/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 457/2013;

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;

OUG 91/2007 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale din 26 septembrie 2007, Monitorul Oficial 671/2007;

OUG 144/2005 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă din 18 octombrie 2005, Monitorul Oficial 969/2005;

Lege nr. 107/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă din 7 aprilie 2004, Monitorul Oficial 338/2004;

OUG 147/2002 - pentru reglementarea unor probleme financiare şi pentru modificarea unor acte normative din 31 octombrie 2002, Monitorul Oficial 821/2002;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 26 Legea 76/2002 Bugetul asigurărilor pentru şomaj Sistemul asigurărilor pentru şomaj