Art. 72 Legea 76/2002 Creşterea şanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă Măsuri pentru stimularea ocupării forţei de muncă

CAPITOLUL V
Măsuri pentru stimularea ocupării forţei de muncă

SECŢIUNEA a 2-a
Creşterea şanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă

Art. 72

(1) Persoanele prevăzute la art. 17 alin. (1), cărora li s-a stabilit dreptul la indemnizaţia de şomaj, potrivit legii, şi care se angajează cu normă întreagă, conform prevederilor legale în vigoare, şi, ca urmare a angajării, le încetează plata indemnizaţiei de şomaj, beneficiază, din momentul angajării până la sfârşitul perioadei pentru care erau îndreptăţite să primească indemnizaţia de şomaj, de o sumă lunară, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, reprezentând 30% din cuantumul indemnizaţiei de şomaj, stabilită şi, după caz, reactualizată conform legii.

(2) Nu beneficiază de prevederile alin. (1) persoanele care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani, precum şi persoanele pentru care plata indemnizaţiei de şomaj a fost suspendată potrivit art. 45 alin. (1) lit. c), iar ulterior, ca urmare a schimbării duratei contractului individual de muncă, plata indemnizaţiei de şomaj încetează potrivit art. 44 lit. a).

Legea nr. 76/2002 actualizată prin:

Lege nr. 250/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 457/2013;

Lege nr. 118/2010 - privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 441/2010;

OUG 144/2005 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă din 18 octombrie 2005, Monitorul Oficial 969/2005;

Lege nr. 107/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă din 7 aprilie 2004, Monitorul Oficial 338/2004;

OUG 124/2002 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă din 2 octombrie 2002, Monitorul Oficial 740/2002;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 72 Legea 76/2002 Creşterea şanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă Măsuri pentru stimularea ocupării forţei de muncă




Trandafir Sorina 17.07.2019
Buna seara! Va rog sa ma ajutati cu un raspuns. Sunt din Campulung Arges si am fost in somaj pana in luna iunie 2019, iar din iulie sunt incadrata in munca si fac naveta Campulung-Pitesti , 60 Km distanta de casa. Somajul meu ar fi trebuit sa se termine in luna nov.2019. Am intrebat la Fortele de Munca Campulung-Muscel daca beneficiez de indemnizatie de transport sau pentru chirie si mi s-a spus ca orasul Campulung nu este in zona defavorizata si nu voi beneficia decat de indemnizatie de 30% din somaj. Eu am citit legea,dar nu am vazut ca scrie undeva ca vor beneficia dor localitatile
Citește mai mult defavorizate. Va rog sa-mi spuneti daca este asa, iar daca nu ce trebuie sa fac ? Telefon .0768457676 sau adresa de email strandafir76@yahoo.ro. Astept un raspuns pentru a ma incadra in termenul stabilit pentru depunerea cereri de indemnizatie.
Răspunde