Art. 93 Legea 76/2002 Stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor Măsuri pentru stimularea ocupării forţei de muncă
Comentarii |
|
Măsuri pentru stimularea ocupării forţei de muncă
SECŢIUNEA a 3-a
Stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor
Art. 93
(1) Angajatorii care încadrează în muncă persoane din rândul şomerilor, pe care le menţin în activitate pe o perioadă de cel puţin 6 luni de la data angajării, beneficiază de reducerea sumei reprezentând contribuţia datorată de angajator la bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii.
(2) Reducerea contribuţiei se acordă începând din anul fiscal următor, pentru o perioadă de 6 luni, şi constă în diminuarea sumei datorate lunar cu 0,5% pentru fiecare procent din ponderea personalului nou-angajat în condiţiile prevăzute la alin. (1) din numărul mediu scriptic de personal încadrat cu contract individual de muncă din anul respectiv.
Legea nr. 76/2002 actualizată prin:Lege nr. 250/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 457/2013;
OUG 144/2005 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă din 18 octombrie 2005, Monitorul Oficial 969/2005;
Lege nr. 107/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă din 7 aprilie 2004, Monitorul Oficial 338/2004;
Art. 931
Promovarea participării pe piaţa muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială, prevăzuţi la art. 5 punctul IV3, se realizează de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă prin:
a) acompaniament social personalizat;
b) activităţi de informare şi promovare a intereselor tinerilor cu risc de marginalizare socială în rândul angajatorilor;
c) subvenţionarea locului de muncă.
Legea nr. 76/2002 actualizată prin:Lege nr. 250/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 457/2013;
Art. 932
(1) Acompaniamentul social personalizat, prevăzut la art. 931lit. a), se realizează de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă prin intermediul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale, în baza unui contract de solidaritate, şi constituie un ansamblu de servicii care se acordă în mod gratuit tinerilor cu risc de marginalizare socială şi constau în:
a) informare şi consiliere profesională;
b) mediere a muncii;
c) plasare în muncă la un angajator a cărui ofertă de loc de muncă a fost selectată ca fiind corespunzătoare pregătirii profesionale şi altor condiţii cuprinse în dosarul întocmit la înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă, în evidenţa agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă.
(2) Contractul de solidaritate prevăzut la alin. (1) se încheie între agenţia pentru ocuparea forţei de muncă teritorială şi tânăr pe o durată de până la 3 ani, dar nu mai puţin de un an, în condiţiile în care, la data încheierii contractului de solidaritate, tânărul nu a împlinit vârsta de 26 de ani.
(3) Modelul contractului de solidaritate se aprobă prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.
Legea nr. 76/2002 actualizată prin:Lege nr. 250/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 457/2013;
Art. 933
Activităţile de informare şi promovare a intereselor tinerilor cu risc de marginalizare socială în rândul angajatorilor, în vederea integrării pe piaţa muncii a acestor categorii de persoane, vizează:
a) conştientizarea şi promovarea prevederilor legii în rândul actorilor regionali, locali şi al partenerilor sociali;
b) diseminarea informaţiilor privind avantajele încadrării în muncă a acestor categorii de persoane;
c) interacţiunea directă cu angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante;
d) identificarea de angajatori de inserţie.
Legea nr. 76/2002 actualizată prin:Lege nr. 250/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 457/2013;
Art. 934
(1) Angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială, prevăzuţi la art. 5 punctul IV3, şi care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, denumiţi angajatori de inserţie, beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de două ori valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate.
(2) Suma prevăzută la alin. (1) se acordă în situaţia în care:
a) încadrarea în muncă se realizează în condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, până la expirarea duratei contractului de solidaritate sau a unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată;
b) locul de muncă pe care este încadrat tânărul este un loc de muncă vacant, care a fost comunicat agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale;
c) sunt îndeplinite şi alte condiţii prevăzute de dispoziţiile legale, stabilite potrivit prevederilor art. 95, pentru acordarea acestei sume.
Legea nr. 76/2002 actualizată prin:Lege nr. 250/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 457/2013;
Art. 935
Angajatorii care încetează raporturile de muncă ale tinerilor cu risc de marginalizare socială, anterior datei la care expiră perioada pentru care a fost încheiat contractul de solidaritate, sunt obligaţi să restituie, în totalitate, agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale sumele încasate de la bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare tânăr cu risc de marginalizare pentru care a încetat raportul de muncă anterior datei menţionate, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României, în vigoare la data încetării raporturilor de muncă, dacă încetarea acestora a avut loc din motivele prevăzute la art. 83 alin. (2) lit. a).
Legea nr. 76/2002 actualizată prin:Lege nr. 250/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 457/2013;
Art. 936
(1) Dacă la data expirării perioadei pentru care a fost încheiat contractul de solidaritate angajatorul de inserţie menţine raportul de muncă cu tânărul care a fost încadrat în condiţiile art. 934, atunci beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru această persoană, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o sumă în cuantum de 50% din indemnizaţia de şomaj cuvenită conform legii, pe care tânărul ar fi primit-o dacă raporturile de muncă ar fi încetat la acea dată din motive neimputabile persoanei.
(2) Valoarea indicatorului social de referinţă, avută în vedere la calculul indemnizaţiei de şomaj la care tânărul prevăzut la alin. (1) ar fi avut dreptul în condiţiile legii, dacă raporturile de muncă ar fi încetat la acea dată din motive neimputabile persoanei, este valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data respectivă.
(3) Suma prevăzută la alin. (1) se acordă angajatorului pe perioada menţinerii raporturilor de muncă, dar nu mai mult de 2 ani.
Legea nr. 76/2002 actualizată prin:Lege nr. 250/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 457/2013;
Art. 937
(1) Sumele prevăzute la art. 934şi 936 se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna respectivă de persoana pentru care se acordă aceste sume, inclusiv pe perioada concediului de odihnă.
(2) Pentru perioada în care raporturile de muncă ale persoanei prevăzute la alin. (1) sunt suspendate, sumele prevăzute la art. 934şi 936 nu se acordă.
(3) Modalitatea privind accesul tinerilor cu risc de marginalizare socială la acompaniamentul social personalizat realizat de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă teritorială, precum şi acordarea sumelor prevăzute la art. 934şi 936 se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Legea nr. 76/2002 actualizată prin:Lege nr. 250/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 457/2013;
Art. 938
(1) Tinerii cu risc de marginalizare socială, care au încheiat cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă teritorială un contract de solidaritate şi cărora, anterior datei de expirare a acestuia, le încetează raportul de muncă la primul angajator de inserţie, se pot încadra la un alt angajator de inserţie cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, până la expirarea duratei contractului de solidaritate, sau cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.
(2) Cel de-al doilea angajator de inserţie beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de suma prevăzută la art. 934alin. (1), până la expirarea duratei contractului de solidaritate.
Legea nr. 76/2002 actualizată prin:Lege nr. 250/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 457/2013;
← Art. 92 Legea 76/2002 Stimularea angajatorilor pentru... | Art. 94 Legea 76/2002 Stimularea angajatorilor pentru... → |
---|