Art. 13 OUG 109/2005 Efectuarea transporturilor rutiere

CAPITOLUL II
Efectuarea transporturilor rutiere

Art. 13

(1) Operatorii de transport rutier români pot efectua transport rutier public în trafic naţional numai cu vehicule rutiere înmatriculate în România, deţinute şi utilizate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia operaţiunilor de transport efectuate conform prevederilor art. 121.

(2) Operatorii de transport rutier români pot efectua transport rutier public în trafic internaţional numai cu autovehicule înmatriculate în România, deţinute şi utilizate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Operatorii de transport rutier români pot efectua transport rutier în interiorul spaţiului comunitar şi cu un ansamblu de vehicule în care semiremorca/remorca este înmatriculată într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

(4) Operatorii de transport rutier români pot efectua transport rutier în afara spaţiului comunitar cu un ansamblu de vehicule doar în condiţiile în care semiremorca/remorca este înmatriculată în conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.

(5) Operatorii de transport rutier români vor utiliza autovehicule conduse de cetăţeni români, de cetăţeni ai Uniunii Europene sau de cetăţeni ai statelor nemembre ale Uniunii Europene cu drept de muncă în România, angajaţi ai acestora.

OUG 109/2005 legea transporturilor rutiere actualizată prin:

Ordonanţă de urgenţă nr. 74/2008 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere din 11 iunie 2008, Monitorul Oficial 451/2008;

Lege nr. 102/2006 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere din 25 aprilie 2006, Monitorul Oficial 398/2006;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 13 OUG 109/2005 Efectuarea transporturilor rutiere