Art. 27 OUG 109/2005 Transportul rutier pe cont propriu Accesul la activitatea de transport rutier
| Comentarii |
|
Accesul la activitatea de transport rutier
SECŢIUNEA a 2-a
Transportul rutier pe cont propriu
Art. 27
(1) Certificatul de transport în cont propriu se retrage de către autoritatea competentă în cazul în care întreprinderea nu mai îndeplineşte condiţiile care au stat la baza acordării acestuia sau în cazul în care întreprinderea a furnizat documente conţinând informaţii eronate cu ocazia solicitării acordării acestuia.
(2) Copia conformă a certificatului de transport în cont propriu se suspendă de către autoritatea competentă în cazul săvârşirii unor abateri grave sau repetate de la reglementările în vigoare privind transportul rutier şi/sau protecţia mediului, stabilite prin norme, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(3) O întreprindere care deţine numai certificate de transport în cont propriu nu poate executa transport rutier public.
OUG 109/2005 legea transporturilor rutiere actualizată prin:Ordonanţă nr. 27/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere din 30 august 2010, Monitorul Oficial 616/2010;
Lege nr. 102/2006 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere din 25 aprilie 2006, Monitorul Oficial 398/2006;
| ← Art. 26 OUG 109/2005 Transportul rutier pe cont propriu Accesul... | Art. 28 OUG 109/2005 Transportul rutier de mărfuri → |
|---|








