Art. 6 Contractul de ucenicie la locul de muncă

CAPITOLUL II
Contractul de ucenicie la locul de muncă

Art. 6

(1) Prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare, poate încheia contracte de ucenicie la locul de muncă şi:

a) persoana fizică autorizată, dacă face dovada că prestează de cel puţin un an activitatea pentru care a fost autorizată;

b) întreprinderea familială, prin reprezentantul acesteia, dacă face dovada că prestează de cel puţin un an activitatea pentru care s-a constituit ca întreprindere familială.

(2) Persoana fizică autorizată şi întreprinderea familială pot organiza ucenicie la locul de muncă pentru maximum 3 ucenici care se pregătesc concomitent şi numai pentru nivelul 1 de calificare, potrivit dispoziţiilor legale.

(3) Persoana fizică autorizată sau, după caz, reprezentantul desemnat al întreprinderii familiale pregăteşte ucenici având în acelaşi timp şi calitatea de coordonator de ucenicie.

(4) Dispoziţiile prezentei legi referitoare la încheierea contractului de ucenicie la locul de muncă sunt aplicabile şi în cazul raporturilor de muncă ale ucenicilor încadraţi de asociaţiile cooperatiste, reglementate prin legi speciale.

Legea 279/2005 ucenicia la locul de munca actualizată prin:

Lege nr. 106/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă din 15 iunie 2011, Monitorul Oficial 429/2011;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 6 Contractul de ucenicie la locul de muncă