Legislatie fonduri europene si comunitare
Comentarii |
|
Legislatia care reglementeaza fondurile strucrale europene (UE) nerambursabile in Romania, conditiile de accesare pentru finante
Legea 490 2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare
OUG : Ordonante de Urgenta ale Guvernului
OUG 63 1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora
OUG 45 2008 privind unele măsuri pentru întărirea capacităţii administrative a României în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce îi revin în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene
OUG 74 2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare
OUG 79 2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale
OUG 43 2010 pentru modificarea unor acte normative în vederea reducerii sau simplificării administrative a unor autorizaţii/avize/proceduri ca urmare a măsurilor asumate de Guvernul României în cadrul Planului de simplificare aferent Memorandumului de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România, semnat la Bucureşti şi la Bruxelles la 23 iunie 2009
OUG 78 2011 privind stabilirea unor măsuri organizatorice în domeniul afacerilor europene
HG: Hotarari de Guvern
← Legislatie asigurari | Legislatie pensii → |
---|