Model de cerere de eliberare a unui certificat de grefă

A. CERERE DE ELIBERARE A UNUI CERTIFICAT DE GREFĂ PRIVIND MINUTA

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul [1]_ , în calitate de_(reclamant sau, după caz, pârât, intervenient, apelant, recurent, contestator, revizuent, intimat etc.) în dosarul nr. /___ al acestei instanţe, soluţionat la data de_, vă rog să-mi aprobaţi

Eliberarea unui certificat de grefă de pe minută

întrucât dovada soluţiei pronunţate îmi este necesară_. [2]

Temeiul de drept: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 538 C. proc. civ.

Anexez alăturat chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de 1 leu.[3]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie_

Explicații

[1] Titularul cererii. Poate cere eliberarea unui certificat de grefă oricare dintre părţile procesului.

Cererea se poate face oricând între momentul pronunţării hotărârii şi acela al redactării hotărârii, când persoana interesată poate obţine direct copie de pe hotărâre.

[2] Motivele de fapt. Se vor menţiona motivele solicitantului prin care se justifică eliberarea certificatului, spre exemplu utilizarea acestui certificat într-un alt proces.

[3] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru este de 1 leu pentru fiecare exemplar al certificatului de grefă, taxă prevăzută de art. 9 litera k) din OUG nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

B. CERERE DE ELIBERARE A UNUI CERTIFICAT DE GREFĂ PRIVIND DOVADA EXISTENŢEI PE ROLUL INSTANŢEI A UNEI CAUZE

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul [1]_ , în calitate de_(reclamant sau, după caz, pârât, intervenient, apelant, recurent, contestator, revizuent, intimat etc.) în dosarul nr. / al acestei instanţe, cu termen de judecată la data de _, vă rog să-mi aprobaţi

Eliberarea unui certificat de grefă

din care să rezulte existenţa pe rolul instanţei a acestui dosar, părţile, obiectul său şi termenul de judecată acordat.

Menţionez că certificatul solicitat îmi este necesar _[2].

Temeiul de drept: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 538 C. proc. civ.

Anexez alăturat chitanţa de plată a taxei judiciare de 1 leu.[3]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel /înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie_

Explicații

[1] Titularul cererii. Poate cere eliberarea unui certificat de grefă oricare dintre părţile procesului.

Cererea se poate depune oricând în cursul procesului a cărui existenţă pe rolul instanţei se urmăreşte a fi certificată de grefă.

[2] Motivele de fapt. Se vor menţiona motivele solicitantului prin care se justifică eliberarea certificatului, spre exemplu utilizarea acestui certificat într-un alt proces.

[3] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru este de 1 leu pentru fiecare exemplar al certificatului de grefă, taxă prevăzută de art. 9 litera k) din OUG nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Vezi și alte modele de acte:

Comentarii despre Model de cerere de eliberare a unui certificat de grefă




Burcus Elena 2.12.2021
Buna Ziua ,doresc un Certificat de Grefa pentru Cetatenia Italiana,precizez ca am Cazierul de la Conulatul Roman Trieste ! Dar ceei de la Primaria unde am depus documentele imi cer si acest Certificat De Grefa in care,sa fie scris ca nu am nici un dosar penal! Eu in Romania nu am asa ceva! va multumesc anticipat.
Răspunde
Naporojna Liliana 18.03.2022
Bunăziua, si eu ma confrunt cu aceiași problema,pentru citadinanta italiana, mi-au spus ca trebuie sa prezint certificato penale dei carichi pendente care este numit certificat de grefa în România, dar nu mi au spus ce sa conțină, ma puteți ajuta cu informații? Mulțumesc
Răspunde
Stanculescu Ana 29.10.2021
Doeesc un certificat de grefă al dosarul 14144/280/2020 ptr stoparea ezecutorului ptr ridicarea minorei pana la finalizare dosarului. Va mulțumesc
Răspunde
Stanculescu Ana 24.10.2021
Domnule președinte va rog să mi eliberați un certificst de grefă.ptr a dovedi la ezecutorul judecatoresc Ioana Cristian ca avem un dosar pe rol .si ptr a nu mi ridica minora 5 ani jumătate fortat.pana la stabilirea noului dosar va mulțumesc..
Răspunde
Stanculescu Ana tin 24.10.2021
Tin sa precizez ca avem dosarul cu nr 14144/280/2020 ptr stabilirea minorei.precizez ca noi am deschis acest dosar din cauza ca minora stanculescu Daria.Maria nea aduso protectia copilui .care acest dosar este pe rol.Acest ezecutor ne amenință atăt tel si la domiciliu ca. poate ridica minora după hotărarea ce veche din anul 2020.va rog sa ma ajutati ca eu sa dovedesc ca estw un dosar pe rol..va mulțumesc
Răspunde
Nicu 14.07.2020
Cererea se depune in acelasi timp cu plangerea impotriva procesului verbal pentru restituirea permisului de conducere?
Dupa depunerea plangerii,cum se ajunge sa intri din nou in posesia permisului?
Răspunde
feurdean laurentiu 22.09.2014
este foarte practic , nu mai pierzi timpul cu deplasarile pentru informare cu toate ca sunt un pic cam vechi , taxele sunt la nivelul anului 2005. AR TREBUI ACTUALIZATE
Răspunde
Diana 17.07.2018
N-o fi fost actualizat in 2014, dar vad ca acum este...
Răspunde
ionel 25.08.2014
as dori un model pentru a depune plangere împotriva procesului verbal.pentru restituirea permisului de conducere
Răspunde
Diana 17.07.2018
Folosesti modelul B de cerere de certificat de grefa cu mentiunea la punctul 2 din model ca iti trebuie pentru restituirea permisului...
Răspunde
gaby 30.05.2014
Ca sa radiez o masina ce acte in trebuie
Răspunde