Model de cerere pt. modificarea modalității de exercitare a autorității părintești, schimbarea locuinței minorului și restabilirea pensiei de întreținere
Comentarii |
|
Model de acțiune / cerere de chemare în judecată pentru modificarea modalității de exercitare a autorității părintești, schimbarea locuinței minorului și restabilirea pensiei de întreținere, conformă Noului cod civil și Noului Cod de Procedură Civilă
Către
Judecătoria Sectorului 1
str. Gheorghe Danielopol nr. 2-4, sector 4, București
Domnule/Doamnă Preşedinte,
Subsemnatul POPA PETRIŞOR, cu domiciliul în mun. Bucuresti la adresa ......................................., jud._, având CNP .........................., posesor al CI seria....., nr............, eliberat de SPCLEP..................la data de ................ adresa electronică petri@popa.ro, tel. nr................... fax nr.....................
în nume personal, în calitate de reclamant şi în calitate de reprezentant legal al minorei POPA MARIA, născută la data de...........,
Reprezentaţi prin avocat_, în baza împuternicirii avocaţiale nr......../............, eliberată de Cabinet de Avocat_,
Cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat_, cu sediul în
mun. Bucuresti, la adresa............................................................. jud. _,
e-mail office@avocatro.net,
înaintez prezenta
ACŢIUNE PENTRU
MODIFICAREA MODALITĂŢII DE
EXERCITARE A AUTORITĂŢII PĂRINTEŞTI,
SCHIMBAREA LOCUINŢEI MINORULUI
ŞI RESTABILIREA PENSIEI DE ÎNTREŢINERE
împotriva pârâtei POPA IASMINA, având CNP.........................., în prezent deţinută în Penitenciarul din Bucuresti, Str. Popa Şapcă, nr. 7, jud._ ,
Pentru ca prin hotărârea pe care o veţi pronunţa să dispuneţi:
1. Modificarea modalităţii de exercitare a autorităţii părinteşti, exercitată în prezent către subsemnatul împreună cu pârâta cu privire la minora POPA MARIA, născută la data de ............. conform certificatului de naştere seria nr............. eliberat de.............la data de ................, potrivit sentinţei civile nr......din .......a Judecătoriei Bucuresti, jud._, în sensul că în continuare, exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei să aibă loc numai de către subsemnatul, inclusiv cu privire la bunurile acesteia, iar pârâta să-şi păstreze dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a minorei;
2. Schimbarea locuinţei minorei de la locuinţa pârâtei, situată în mun. Bucuresti, la adresa ............................ jud. _, la locuinţa subsemnatului din mun. Bucuresti, situată la adresa ................. ..............Jud. _;
3. Stabilirea modalităţii în care pârâta va avea în continuare legături personale cu minora, conform propunerii menţionate în cuprinsul prezentei cereri;
4. Sistarea pensiei de întreţinere la care subsemnatul am fost obligat faţă de minoră, prin sentinţa civilă nr ...............din data de ............a Judecătoriei Bucuresti, jud._, începând cu data introducerii prezentei cereri;
5. Stabilirea unei sume globale care să acopere nevoile de întreţinere ale minorei de la momentul introducerii prezentei cereri şi până la terminarea studiilor universitare ale acesteia, fără a depăşi vârsta de 26 ani şi obligarea pârâtei la plata anticipată a acesteia ca pensie de întreţinere datorată fiicei noastre;
6. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată conform art. 453 C.proc.civ.
MOTIVE:
în fapt, subsemnatul am fost căsătorit cu pârâta, iar din căsătoria noastră a rezultat minora POPA MARIA, născută la data de .........., conform certificatului de naştere seria......, nr............,, eliberat de ........., la data de.................şi care în prezent este în vârstă de 13 ani.
Prin sentinţa civilă nr..........din ..........o Judecătoriei Bucuresti, jud._, s-a dispus desfacerea căsătoriei noastre prin divorţ din culpa ambelor părţi, urmând ca autoritatea părintească faţă de minoră să fie exercitată împreună de către ambii părinţi, iar locuinţa minorei a fost stabilită la pârâtă, cu dreptul meu de a avea legături personale cu aceasta şi obligaţia de a-i achita o pensie de întreţinere în cuantum de 1/4 din veniturile nete lunare ale subsemnatului.
După divorţ, deşi minora locuia la pârâtă, am păstrat legături personale cu aceasta, de regulă ea petrecându-şi sfârşiturile de săptămână şi o bună perioadă din vacanţe la subsemnatul.
Ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni de către pârâtă, prin sentinţa penală nr..........din data de..........a Tribunalului _, pârâta a fost condamnată la pedeapsa închisorii de.....ani cu executare, iar cu începere din
luna trecută, aceasta se află în executarea pedepsei la Penitenciarul din Bucuresti, jud._.
Deoarece pedeapsa aplicată pârâtei este de .... ani, se impune modificarea măsurilor luate cu privire la minoră prin sentinţa civilă nr........din........a Judecătoriei Bucuresti, jud._, în conformitate cu dispoziţiile art. 403 Noul Cod Civil, după cum urmează:
- Exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei urmează să aibă loc numai de către subsemnatul, inclusiv cu privire la bunurile acesteia, urmând ca pârâta să-şi păstreze dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a minorei, în conformitate cu dispoziţiile art. 398 Noul Cod Civil;
- Locuinţa minorei urmează să fie stabilită la subsemnatul, la adresa ...............................din Bucuresti, jud._, cu dreptul pârâtei de a avea legături personale cu minora pe perioada detenţiei, în sensul că minora,
însoţită de subsemnatul, să o vizităm pe pârâtă la locul de detenţie, conform regulilor stabilite de Penitenciarul Bucuresti şi în funcţie de programul şcolar al minorei, ori de câte ori acest lucru va fi cu putinţă, conform ort. 400 şi art. 401 Noul Cod Civil;
- întrucât minora se află în prezent în întreţinerea mea exclusivă, obligarea subsemnatului la plata pensiei de întreţinere faţă de aceasta,
stabilită prin sentinţa civilă nr...........din data de..............a Judecătoriei
Bucuresti, urmează a fi sistată cu începere de la data introducerii prezentei acţiuni, urmând ca subsemnatul să îmi execut această obligaţie în natură;
- întrucât pârâta se află în executarea unei pedepse privative de libertate de lungă durată, iar administrarea afacerilor firmei sale în care aceasta este asociat unic are loc în această perioadă de către tatăl pârâtei, raportat la faptul că nu se poate prevedea evoluţia firmei sale în viitor, urmează ca stabilirea pensiei de întreţinere datorată minorei să aibă loc sub forma unei sume globale care să acopere nevoile de întreţinere ale fiicei noastre până la terminarea studiilor, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, plătită din contul bancar personal al pârâtei, în conformitate cu dispoziţiile art. 533 alin. (3) C.civ.
Estimez că această sumă globală datorată pentru pensia de întreţinere a minorei pentru o durată de circa 10 ani poate fi cuantificată la suma de .........calculată pentru 120 luni (zece ani).
în măsura în care minora nu şi-ar continua studiile după împlinirea vârstei majoratului, pârâta ar avea posibilitatea de a-i solicita acesteia restituirea pensiei de întreţinere nedatoratâ, conform art. 534 C.civ.
Această modalitate de stabilire şi plată a pensiei de întreţinere sub forma unei sume globale ce se va plăti anticipat de către pârâtă este în interesul superior al minorei, din cauza duratei îndelungate a detenţiei pârâtei şi a imposibilităţii estimării evoluţiei veniturilor lunare ale pârâtei şi a veniturilor firmei sale.
Totodată, pârâta deţine în conturile sale bancare o sumă mult superioară celei solicitate ca pensie de întreţinere, şi anume suma de .................lei.
în drept, îmi întemeiez prezenta cerere pe dispoziţiile art. 396-403, art. 483-507 Noul Cod Civil şi art. 148-151, art. 192, art. 194 şi art. 195 C.proc.civ.
în dovedirea pretenţiilor mele, solicit să încuviinţaţi administrarea următoarelor probe cu care doresc să dovedesc cele menţionate în motivele prezentei cereri:
- interogatoriul pârâtei;
- certificatul fiscal şi decizia de impunere pe ultimii doi ani ale pârâtei;
- extrasul de cont al pârâtei de la Banca..............;
-înscrisurile anexate prezentei.
Anexez prezentei:
- certificatul de naştere al minorei;
- sentinţa de divorţ nr........din .........a Judecătoriei Bucuresti, jud. _;
- sentinţa penală nr.......din........a Tribunalului _ prin care pârâta a fost condamnată la pedeapsa închisorii cu executare;
- adeverinţă de la locul meu de muncă privind veniturile realizate;
- adeverinţa de la şcoala la care este înscrisă minora în clasa a Vl-a.
în conformitate cu prevederile art. 499 alin. (4) Noul Cod Civil, solicit efectuarea anchetei psihosociale şi ascultarea minorei, conform art. 506 ultima teză coroborat cu art. 264 C.civ.
Depun prezenta cerere însoţită de actele anexate acesteia în trei exemplare, conform art. 149 şi art. 150 C.proc.civ.
Timbrez prezenta cerere conform art. 15 lit. e) din O.U.G. nr. 80/2013.
Alăturat prezentei depun împuternicirea avocaţială în original şi copia chitanţei de plată a onorariului de avocat.
Solicit judecarea cauzei şi în lipsa subsemnatului reclamant şi/sau a avocatului, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ.
Data_
Semnătura reclamantului /
Semnătura reprezentantului
Domnului/Doamnei Preşedinte al Judecătoriei Sector 1 Bucuresti
← Model de cerere pentru încetarea prestației compensatorii... | Model de cerere pt. stabilirea modalității de exercitare a... → |
---|