Model de contract de mandat comercial

Contract de mandat

Nr. din

 

I. PĂRŢILE CONTRACTANTE

S.C._, cu sediul în , înregistrată în Registrul Comerţului_sub nr._, având cont bancar nr._ deschis la _ reprezentată legal de către domnul/doamna, identificată cu C.l._, în calitate de Mandant

Şi

S.C._, cu sediul în , înregistrată în Registrul Comerţului_sub nr._, având cont bancar nr._ deschis la _ reprezentată legal de către domnul/doamna, identificată cu C.l._, în calitate de Mandatar

au convenit încheierea prezentului contract de mandat conform prevederilor art. 2009 şi urm. Noul Cod Civil, cu respectarea următoarelor clauze:

II. OBIECTUL CONTRACTULUI

Art. 1. Mandantul împuterniceşte pe mandatar să încheie un contract de vânzare-cumpârare în numele şi pe socoteala mandantului având ca obiect achiziţionarea mărfii _, cantitatea de , la un preţ maxim de_lei/kg.

Marfa pe care mandatarul urmează să o cumpere trebuie să îndeplinească anumite condiţii de cumpărare prevăzute în anexa la contract.

Art. 2. Mandatarul va asigura pe cheltuiala mandantului şi transportul mărfii contractate la punctul de desfacere al acestuia situat în_.

în acest scop va încheia în numele şi pe seama mandantului un contract de transport. Preţul maxim pentru transportul mărfii contractate va fi de _ lei/km.

Art. 3. în vederea executării prezentului contract de mandat, mandantul va plăti mandatarului suma de lei, cu titlu de cheltuieli, în termen de zile de la data încheierii contractului, urmând ca la data executării contractului de mandat_, mandatarul să prezinte mandantului actele jus tificative pentru cheltuielile efectuate.

III. REMUNERAŢIA CUVENITĂ MANDATARULUI PENTRU EXECUTAREA CONTRACTULUI

Art. 4. Mandantul se obligă să plătească mandatarului pentru executarea acestui contract suma de_lei reprezentând remunerata cuvenită. Suma va fi achitată în termen de zile, calculat de la data executării prezentului

contract de mandat.

Instrumentul de plată folosit de mandant pentru plata remuneraţiei este

Art. 5. În cazul în care mandantul nu plăteşte la scadenţă mandatarului remuneraţia cuvenită, mandatarul are dreptul de retenţie asupra mărfii, pe care îl va exercita conform prevederilor legale.

IV. OBLIGAŢIILE Şl DREPTURILE MANDATARULUI

Art. 6. Mandatarul va executa cu bună credinţă şi întocmai prevederile contractului de mandat fără a depăşi limitele acestuia şi îl va aduce la îndeplinire până la termenul prevăzut în acest contract.

Art. 7. Mandatarul se obligă să aducă la cunoştinţa mandantului, în scris, momentul executării prezentului contract de mandat.

Art. 8. Mandatarul se obligă să-l informeze pe mandant în scris sau telefonic, periodic, respectiv_, despre executarea acestui contract şi despre orice situaţie care ar putea interveni în legătură cu derularea contractului.

În caz contrar, mandatarul va suporta daunele provocate.

Art. 9. Mandatarul se obligă să predea marfa mandantului la punctul de desfacere al acestuia, situat la adresa_, unde va avea loc şi recepţia mărfii.

Art. 10. Mandatarul se obligă să prezinte mandantului - în momentul în care acesta preia marfa contractată - toate documentele justificative (facturi, chitanţe etc.) ale cheltuielilor efectuate pentru executare a mandatului.

Art. 11. Mandatarul se obligă să restituie mandantului, în termen de zile de la momentul executării mandatului, restul sumei de bani primite cu titlu de cheltuieli pentru executarea mandatului şi care a rămas necheltuită.

Dacă această sumă nu va fi restituită la termenul sus menţionat, mandatarul va plăti pe lângă suma datorată şi o dobândă de ...% pe zi întârziere, calculată din ziua în care trebuia să o restituie mandantului.

Art. 12. Mandatarul se obligă să nu schimbe destinaţia sumei de bani primite de la mandant cu titlu de cheltuieli pentru executarea prezentului contract de mandat şi nici să o cheltuiască în folosul personal.

Art. 13. în cazul în care mandatarul va schimba destinaţia sumei menţionate la art. 3, va plăti mandantului pe lângă această sumă şi o dobândă de % pe zi,

începând cu data la care a primit suma respectivă.

Art. 14. în cazul în care mandatarul va cheltui această sumă în interesul său personal, va plăti pe lângă această sumă o dobândă de % pe zi, începând cu data la care avea obligaţia restituirii.

Art. 15. Mandatarul se obligă să asigure integritatea mărfurilor până în momentul predării lor mandantului la punctul de desfacere.

Dacă aceste mărfuri sunt deteriorate din culpa mandatarului, acesta va plăti mandantului contravaloarea acestora în termen de _ de la momentul predării mărfii.

Răspunderea mandatarului va fi înlăturată atunci când cauza deteriorării mărfii este cazul fortuit sau forţa majoră.

Art. 16. Mandatarul se obligă ca pe parcursul executării prezentului contract de mandat să nu substituie o altă persoană pentru executarea acestuia decât cu acordul scris şi prealabil al mandantului.

Art. 17. Mandatarul se obligă ca pe toată durata executării prezentului contract de mandat să nu încheie contracte în numele şi pe socoteala sa care au acelaşi obiect cu cel al prezentului mandat sau care ar avea interes în legătură cu acesta.

Art. 18. Mandatarul se obligă să încunoştinţeze terţii cu care încheie actul de vânzare-cumpărare în numele şi pe contul mandantului despre împuternicirea în baza căreia contractează.

Art. 19. Mandatarul se obligă să respecte întocmai prevederile acestui contract de mandat. în caz contrar va răspunde pentru pagubele cauzate mandantului plătind acestuia daunele.

Art. 20. Mandatarul va primi de la mandant pentru executarea contractului la termenul scadent remuneraţia cuvenită.

V. OBLIGAŢIILE Şl DREPTURILE MANDANTULUI

Art. 21. Mandantul se obligă să achite mandatarului suma de cu titlu de cheltuieli necesare pentru executarea mandatului la termenul prevăzut în contract.

Art. 22. Dacă cheltuielile făcute de mandatar sunt mai mari decât sumele primite de acesta cu titlu de cheltuieli, mandantul se obligă ca în termen de_ de la data când mandatarul a predat marfa contractată şi documentele justificative ale cheltuielilor făcute, să restituie acestuia diferenţa de sumă.

Art. 23. Mandantul se obligă să-l înştiinţeze în scris pe mandatar despre toate modificările apărute în situaţia sa financiară care pot determina vreo modificare privind modul de executare a prezentului contract de mandat.

Art. 24. Mandantul se obligă ca în raport cu modul de derulare a prezentului contract de mandat să pună la dispoziţia mandatarului orice mijloc necesar pentru îndeplinirea acestuia.

Art. 25. Mandantul se obligă să achite mandatarului la termenul scadent remuneraţia cuvenită.

VI. DURATA CONTRACTULUI

Art. 26. Prezentul contract de mandat va fi adus la îndeplinire de mandatar până la data de_, termen acceptat de ambele părţi ca termen limită.

VII. ALTE CLAUZE

Art. 27. Părţile contractante convin să nu renunţe/să nu revoce prezentul contract de mandat decât numai datorită unor motive întemeiate şi cu înştiinţarea prealabilă a celeilalte părţi contractante despre acest fapt.

Dacă una din părţile contractante va renunţa sau va revoca prezentul contract

de mandat_fără motiv întemeiat, va plăti celeilalte părţi contractante

daune. De asemenea, partea contractantă care nu execută sau execută defectuos obligaţiile asumate prin contract, plăteşte daune celeilalte părţi contractante.

Art. 28. Părţile contractante convin să_.

Art. 29. Acest contract poate fi modificat numai prin acordul părţilor exprimat în act adiţional scris şi semnat de părţi.

VIII. LITIGII

Art. 30. Părţile contractante se obligă să execute cu bună credinţă obligaţiile asumate prin prezentul contract.

Art. 31. în cazul în care una din părţile contractante nu execută obligaţiile asumate prin acest contract, se va încerca soluţionarea litigiului pe cale amiabilă.

Art. 32. Dacă soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului dintre părţi nu este posibilă, acesta va fi soluţionat de către instanţa de judecată competentă, la solicitarea părţii contractante interesate.

Contractul a fost încheiat în _ exemplare originale, câte _ pentru

fiecare parte contractantă.

Mandatar,_

Mandant_,

Explicații teoretice

Contractul de mandat se califică, ca atare, prin caracterele sale juridice.

a). Mandatul este, în principiu, un contract consensual, deoarece pentru încheierea lui valabilă este suficientă simpla manifestare de voinţă a părţilor.

Contractul de mandat poate fi încheiat în formă scrisă sau verbală. Tot astfel, acceptarea mandatului poate rezulta şi din executarea sa de către mandatar.

Ca excepţie, când mandatul este dat pentru încheierea unui act juridic supus unei anumite forme (cerute ad validitatem) mandatul „trebuie să respecte acea formă” (art. 2013 alin. 2 Noul Cod Civil).

b). Mandatul poate fi gratuit sau oneros (art. 2010 alin. 1 Noul Cod Civil)l

Mandatul dintre două persoane fizice se prezumă a fi cu titlu gratuit.

Mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activităţi profesionale se prezumă

a fi cu titlu oneros (remunerat).

Când mandatul este oneros, dar remuneraţia mandatarului nu este determinată

prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzanţelor ori, în lipsă, după valoarea serviciilor prestate rezultând din natura sa (de exemplu, avocat).

c). Mandatul este un contract intuitu personae, deoarece se încheie în considerarea unei anume persoane, încrederea pe care mandantul o are în mandatar având o importanţă esenţială la perfectarea contractului.

d). Când mandatul este cu titlu gratuit, el are caracter unilateral, deoarece creează obligaţii exclusiv în sarcina uneia dintre părţi (a mandatarului).

în cazul în care contractul este cu titlu oneros, mandatul devine bilateral (sinalagmatic), fiecare dintre părţi obligându-se.

Mandatul prezintă asemănări cu contractul de muncă şi contractul de antrepriză, dar între acestea există şi o serie de deosebiri care, în principal, sunt determinate de obiectul distinct al contractului de mandat, respectiv încheierea de acte juridice de către mandatar pe seama şi în numele mandantului.

Obiectul contractului de antrepriză îl reprezintă actele sau faptele materiale pe care antreprenorul se obligă să le execute pentru client (de exemplu, construirea unui imobil).

în contractele de antrepriză şi de muncă, atât antreprenorul, cât şi salariatul nu au, de regulă, calitatea de reprezentanţi. în principiu, angajatul nu poate fi reprezentantul angajatorului (patronului) şi nici nu poate fi reprezentat, el trebuind să presteze personal munca la care s-a obligat (spre deosebire de mandatar, care îşi poate substitui, în principiu, o altă persoană pentru realizarea actelor juridice la care s-a obligat).

Ca excepţie, salariatul sau antreprenorul poate fi împuternicit să reprezinte patronul ori clientul. Ei pot încheia, în accesoriu, şi acte în numele patronului sau clientului, dar obligaţiile lor principale nu sunt de mandat, ci derivă din raporturile de muncă sau de antrepriză.

De exemplu, între avocat, ca liber profesionist, şi client se stabileşte, de regulă, un raport de mandat cu reprezentare. Este posibil însă ca obligaţia avocatului să se rezume exclusiv la acordarea de consultaţii juridice, situaţie în care nu mai suntem în limitele contractului de mandat (ci de antrepriză).

în doctrină s-a pus întrebarea: salariatul (jurisconsultul) care îl reprezintă pe patron în justiţie (deci are obligaţii de asistenţă juridică, dar săvârşeşte şi activităţi de reprezentare) se află într-un raport de muncă sau de mandat?

Apreciem că săvârşirea de activităţi de reprezentare de către un salariat (fie el şi consilier juridic) nu schimbă raporturile sale de muncă, deoarece „acest lucru îl face nu direct în temeiul contractului de muncă, ci numai în temeiul unei împuterniciri speciale în acest sens”

Vezi și alte modele de acte:

Comentarii despre Model de contract de mandat comercial