Model decizie nulitate recurs pt. neindicarea menţiunilor obligatorii - art.486 NCPC

Dosar nr. _______/_______

R O M Â N I A

INSTANŢA

SECŢIA

DECIZIA CIVILĂ NR._____

Şedinţa publică din data de ____________

Completul compus din:

………………….

Pe rol, soluţionarea recursului formulat de recurentul ……………………………..împotriva deciziei [/sentinţei] civile nr…………………. pronunţate de ………………. în dosarul civil nr……………….. în contradictoriu cu …………………… având ca obiect …………………...

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se constată lipsa părţilor/ răspunde ………..

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art………….. Cod.pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă prin care s–au evidenţiat părţile, obiectul litigiului, stadiul procesual şi modul de îndeplinire a procedurii de citare, arătându-se totodată că părţile [/partea ….] au/a solicitat judecata în lipsă în scris conform art.411 al.1 pct.2 teza finală şi alin.2.

S-a mai evidenţiat că declararea recursului s-a făcut în termen legal, şi s-a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de ….. [/ cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art.….. ]

Instanţa pune în discuţie excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu [/de către intimat].

Părţile arată că nu mai au alte cereri şi excepţii de formulat.

Instanţa, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor care arată următoarele: ……..

Instanţa rămâne în pronunţare asupra excepţiei.

Instanţa, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată şi rămâne în pronunţare asupra excepţiei, luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.

INSTANŢA

Asupra recursului de faţă:

Prin sentinţa [/decizia] nr. …. pronunţată de …… s-a ……….

Împotriva acestei soluţii a formulat recurs ………….

Faţă de lipsa unora dintre elementele obligatorii ale cererii de recurs, în condiţiile art.490 al.2 raportat la art.471 Cod.pr.civ. s-a pus în vedere recurentului să completeze cererea de recurs în sensul de a ………… ceea ce nu s-a întâmplat.

La termenul din ……………… instanţa, din oficiu, [/ prin întâmpinare, intimatul,] a invocat excepţia nulităţii recursului.

Faţă de prevederile art.248 (1) Cod.pr.civ. instanţa urmează a analiza cu prioritate această excepţie, reţinând următoarele:

Contrar prevederilor art.486 al.1 Cod.pr.civ., cererea de recurs formulată în cauză nu cuprinde următoarele menţiuni: …….. care sunt obligatorii în conformitate cu art.486 al.1 lit. (…) Cod.pr.civ. .

Potrivit art.486 al.3 Cod.pr.civ. menţiunile prevăzute la alineatul 1 lit.a) şi c) - e) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Deşi s-a pus în vedere recurentului, acesta nu a îndeplinit obligaţia de a complini lipsurile cererii în termenul legal şi nici până la terenul de judecată stabilit.

Faţă de aceste considerente, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepţia nulităţii recursului.

Constată nulitatea recursului declarat împotriva ………………………………………………………………………

Pronunţată în şedinţă publică astăzi …….

Definitivă.

Vezi și alte modele de acte:

Comentarii despre Model decizie nulitate recurs pt. neindicarea menţiunilor obligatorii - art.486 NCPC