Model încheiere încuviințare executare silită - art. 665 NCPC
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Instanţa ... Dosar nr. -/-/-
Secţia ...
ÎNCHEIERE NR. ...
Şedinţa din camera de consiliu din data de …
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE …
GREFIER ...
Pe rol se află cererea formulată de către executorul judecătoresc …, privind pe creditorul … și pe debitorul …, având ca obiect încuviințare executare silită.
La apelul nominal, lipsă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei următoarele:
- pricina are ca obiect încuviințare executare silită;
- stadiul procesului: ...;
- cererea se judecă fără citarea părților;
- modalitatea de îndeplinire a măsurilor dispuse de către instanţă: ... .
Potrivit art. 529 NCPC instanța procedează la verificarea competenței sale și constată că este competentă general, material și teritorial, în conformitate cu art. 650 alin. (1) NCPC/art. 819 NCPC, după care reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
INSTANŢA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei …, sub nr. …, executorul judecătoresc … a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu …, pentru realizarea creanței având ca obiect … în modalitatea … (dacă s-a solicitat expres).
În fapt, s-a arătat că ... .
În drept, s-au invocat ... .
Cererea a fost însoțită de: cererea creditorului adresată executorului judecătoresc, titlul executoriu, încheierea prevăzută de art. 664 alin. (1) NCPC, toate în copie certificată de către executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.
Potrivit art. 632 alin. (1) NCPC, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, iar, în conformitate cu art. 662 alin. (1) NCPC, executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă.
Rezultă din actele depuse că creditorul deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă având ca obiect …, constatată prin titlul executoriu … .
Observă că nu există niciunul dintre impedimentele prevăzute de art. 665 alin. (5) NCPC pentru încuviințarea executării silite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de către executorul judecătoresc …, cu sediul în …, privind pe creditorul …, cu domiciliul în … și pe debitorul …, cu domiciliul în … .
Încuviințează executarea silită a titlului executoriu …, pentru realizarea creanței având ca obiect … (dacă creanța este una pecuniară se indică suma, precum și accesoriile) în modalitatea … (dacă s-a solicitat expres).
Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligațiilor cuprinse în titlul executoriu.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică azi, ... .
PREȘEDINTE GREFIER
nume şi prenume nume şi prenume
semnătura semnătura
„Noi, Preşedintele României,
Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul … (aici urmează elementele de identificare a titlului executoriu.) pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii”.
PREȘEDINTELE INSTANȚEI GREFIER
nume şi prenume nume şi prenume
semnătura semnătura
← Model încheiere conexare executări silite - art. 653 NCPC | Model încheiere autorizare intrare imobil - art. 679 alin. 2 NCPC → |
---|