Model de contract de furnizare de produse

Comentarii

0

Contract de furnizare de produse (model)

nr. din_

Părţile contractante

S.C._, cu sediul în_, înregistrată în Registrul Comerţului_sub nr._, având cont bancar nr._ deschis la _ reprezentată legal de către domnul/doamna, identificată cu C.l ._, în calitate de Furnizor,

Şi

S.C._, cu sediul în_, înregistrată în Registrul Comerţului_sub nr._, având cont bancar nr._ deschis la _ reprezentată legal de către domnul/doamna, identificată cu C.l._, în calitate de Beneficiar, au convenit încheierea următorului contract

Art. 1. Obiectul contractului

Obiectul prezentului contract îl reprezintă furnizarea produselor prevăzute în anexa la prezentul contract.

Art. 2. Durata contractului

Contractul este valabil până la îndeplinirea tuturor obligaţiilor asumate prin acest contract de către ambele părţi, furnizor şi, respectiv, beneficiar.

Art. 3. Definiţii

în prezentul contract următorii termeni vor fi interpretaţi astfel:

a) Beneficiar şi Furnizor - părţile contractante, astfel cum sunt acestea denumite în prezentul contract;

b) Preţul contractului - preţul plătibil Furnizorului de către Beneficiar, în baza contractului, pentru îndeplinirea integrală şi corespunzătoare a tuturor obligaţiilor asumate prin contract;

c) Produsul - parte sau totalul produselor din anexa la contract;

d) Servicii - servicii aferente livrării produselor, respectiv activităţi legate de furnizarea produselor, cum ar fi: transportul şi descărcarea la adresa şi în condiţiile specificate de Beneficiar şi orice alte obligaţii care revin Furnizorului prin contract;

e) Standarde - standardele, reglementările tehnice sau altele asemenea cerute de legislaţia aflată în vigoare şi în propunerea tehnică;

f) Origine - locul unde produsele au fost realizate, fabricate. Produsele sunt fabricate atunci când prin procesul de fabricare, rezultă un produs nou, recu-

noscut comercial, care este diferit, prin caracteristicile sale de bază, prin scop sau prin utilitate, de componentele sale. Originea produselor şi serviciilor poate fi distinctă;

g) Destinaţie finala - locul unde Furnizorul are obligaţia de a furniza produsele;

h) Forţa majora - un eveniment mai presus de controlul părţilor, care nu se datorează greşelii sau vinii acestora, care nu putea fi prevăzut în momentul încheierii contractului şi care face imposibilă executarea şi, respectiv, îndeplinirea contractului. Sunt considerate asemenea evenimente: războaie, revoluţii, incendii, inundaţii sau orice alte catastrofe naturale, restricţii apărute ca urmare a unei carantine, embargo, enumerarea nefiind exhaustivă, ci enunţiativă;

i) Zi - zi calendaristică; an - 365 de zile.

Art. 4. Aplicabilitate

Contractul intră în vigoare la data semnării lui de către ambele părţi.

Art. 5. Documentele contractului

Documentele contractului sunt: oferta întocmită de Furnizor către Beneficiar din anexa 1 şi acceptată de Beneficiar.

Art. 6. Standarde

Produsul furnizat în baza contractului va respecta standardele de fabricaţie aflate în vigoare.

Art. 7. Caracterul confidenţial al contractului

(1) O parte contractantă nu are dreptul, fără acordul scris al celeilalte părţi:

a) de a face cunoscut contractul sau orice prevedere a acestuia unei terţe părţi, în afara acelor persoane implicate în îndeplinirea contractului;

b) de a utiliza informaţiile şi documentele obţinute sau la care are acces în perioada de derulare a contractului, în alt scop decât acela de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale.

(2) Dezvăluirea oricărei informaţii faţă de persoanele implicate în îndeplinirea contractului se va face confidenţial şi se va extinde numai asupra acelor informaţii necesare în vederea îndeplinirii contractului.

(3) O parte contractantă va fi exonerată de răspunderea pentru dezvăluirea de informaţii referitoare la contract dacă:

a) informaţia era cunoscută părţii contractante înainte ca ea să fi fost primită de la cealaltă parte contractantă; sau

b) informaţia a fost dezvăluită după ce a fost obţinut acordul scris al celeilalte părţi contractante pentru asemenea dezvăluire; sau

c) partea contractantă a fost obligată în mod legal să dezvăluie informaţia.

Art. 8. Recepţie, inspecţii şi teste. (1) Beneficiarul sau reprezentantul său are dreptul de a inspecta produsele pentru a verifica conformitatea lor cu specificaţiile solicitate.

(2) Beneficiarul are obligaţia de a notifica în scris Furnizorului identitatea reprezentanţilor săi împuterniciţi pentru efectuarea recepţiei, testelor şi inspecţiilor.

(3) Dacă produsul inspectat sau testat nu corespunde specificaţiilor descrise în prezentul contract, Beneficiarul are dreptul să îl respingă, iar Furnizorul are obligaţia, fără a modifica preţul contractului, de a face toate modificările necesare pentru ca produsele să corespundă specificaţiei tehnice, procedând inclusiv la înlocuirea produselor defecte, cu vicii ascunse sau care nu corespund solicitărilor beneficiarului.

(4) Remedierea deficienţelor, precum şi înlocuirea produselor necorespunzătoare, defecte sau cu vicii ascunse se face în termen de maxim zile de la

solicitare, pe cheltuiala exclusivă a furnizorului.

Art. 9. Ambalarea şi transportul produselor

(1) Furnizorul are obligaţia de a ambala produsele pentru ca acestea să facă faţă transportului.

(2) Destinaţia finală a produsului este_.

Art. 10. Livrarea produselor şi documentele care le însoţesc

(1) Furnizorul are obligaţia de a livra produsul conform art. 9 , în termen de _de la plata sumelor prevăzute la art. 12.

(2) Furnizorul va transmite Beneficiarului documentele care însoţesc produsului: factura fiscală; certificatul de calitate şi garanţie.

(3) Certificarea de către Beneficiar a faptului că produsele au fost livrate parţial sau total se face în momentul recepţiei, prin semnarea de primire de către reprezentantul autorizat al acestuia, pe documentele emise de Furnizor pentru livrare.

Art. 11. Perioada de garanţie acordată produselor

(1) Garanţia este de 12 luni de la data semnării procesului-verbal de predare/primire în condiţii normale de transport, montaj, exploatare, funcţionare şi întreţinere.

(2) Beneficiarul are dreptul de a notifica imediat Furnizorului, în scris, orice plângere sau reclamaţie ce apare în conformitate cu această garanţie.

Art. 12. Preţul contractului şi modalităţile de plată

(1) Preţul contractului este_. Beneficiarul va efectua plata

către Furnizor în termenii conveniţi şi anume_

(2) O sumă de_se va achita după semnarea contractului în termen

de zile, prin transfer bancar.

Art. 13. Modificarea contractului

Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni de comun acord asupra modificării clauzelor contractului, printr-un act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului.

Art. 14. întârzieri în îndeplinirea contractului

(1) Dacă pe parcursul îndeplinirii contractului Furnizorul nu respectă graficul de livrare, acesta are obligaţia de a notifica, în timp util, Beneficiarului; modificarea datei/perioadelor de furnizare asumate în graficul de livrare se face cu acordul părţilor, prin act adiţional.

(2) Cu excepţia prevederilor art. 19 şi în afara cazului în care Beneficiarul este de acord cu o prelungire a termenului de livrare, o întârziere în îndeplinirea contractului dă dreptul Beneficiarului de a solicita penalităţi Furnizorului, potrivit prevederilor articolului următor.

Art. 15. Penalităţi, daune-interese

(1) în cazul în care Furnizorul nu reuşeşte să îşi îndeplinească obligaţiile asumate prin contract, Beneficiarul are dreptul de a deduce dobânzi penalizatoare, o

sumă echivalentă cu o cotă procentuală de %/zi din valoarea produselor

nelivrate.

(2) în cazul în care Beneficiarul nu onorează plăţile în termen, la scadenţa prevăzută conform cu art. 14, Furnizorul poate solicita, dobânzi penalizatoare, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală din plata neefectuată. Cota procentuală este de 0,1 %/zi din plata neefectuată.

Art. 16. Rezilierea contractului

Nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părţi dă dreptul părţii lezate de a cere rezilierea contractului de furnizare.

Art. 17. Cesiunea contractului

Beneficiarul are obligaţia de a nu transfera total sau parţial obligaţiile sale asumate prin contract, fără să obţină în prealabil acordul scris al Furnizorului.

Art. 18. Forţa majoră

(1) Forţa majoră este constatată de o autoritate competentă.

(2) Forţa majoră exonerează părţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acţionează.

(3) îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acţiune a forţei majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia.

(4) Partea contractantă care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi, imediat şi în mod complet, producerea acesteia şi de a lua orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor.

(5) Dacă forţa majoră acţionează sau se estimează că va acţiona o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părţi încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre părţi să poată pretinde celeilalte daune-interese.

Art. 19. Soluţionarea litigiilor

(1) Beneficiarul şi Furnizorul vor face toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînţelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea contractului.

(2) Dacă după 15 de zile de la începerea acestor tratative Beneficiarul şi Furnizorul nu reuşesc să rezolve în mod amiabil o divergenţă contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către instanţele judecătoreşti competente din România.

Art. 20. Comunicări

(1) Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris şi în limba română.

(2) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii.

(3) Comunicările dintre părţi se pot face şi prin telefon, telegramă, telex, fax sau email, cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării.

Prezentul contract s-a încheiat astăzi_în_exemplare, câte un exemplar pentru fiecare parte contractantă.

Furnizor,

Beneficiar,

Explicații teoretice

Prin natura lui, contractul de furnizare este folosit cel mai frecvent în relaţiile dintre profesionişti şi, cu precădere, în activitatea specifică întreprinderilor economice.

Contractul de furnizare este întrebuinţat în relaţiile dintre un producător şi furnizorul de materiale şi materii prime. Astfel, producătorul încheie contracte de furnizare cu diferiţi titulari de întreprinderi de distribuţie en gros sau en detail pentru a-şi vinde produsele, mărfurile, bunurile pe care le fabrică. în aceeaşi manieră procedează şi prestatorii de servicii în temeiul contractului de furnitură.

Secţiunea I. Definire, caractere şi delimitare

§ 1. Definiție și cadru legal

Contractul de furnizare este reglementat de art. 1766-1771 Noul Cod Civil

Potrivit art. 1766 Noul Cod Civil, „contractul de furnizare este acela prin care o parte, denumită furnizor, se obligă să transmită proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi să le predea, la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului ori în mod continuu, sau să presteze anumite servicii, la unul sau mai multe termene ulterioare ori în mod continuu, iar cealaltă parte, denumită beneficiar, se obligă să preia bunurile sau să primească prestarea serviciilor şi să plătească preţul lor”.

Contractul de furnizare nu reprezintă o noutate absolută pentru sistemul nostru legislative, deoarece art. 3 C. com. reglementa furniturile cu titlu de fapte de comerţ. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 5 C. com, erau calificate drept fapte de comerţ „orice întreprinderi de furnituri”. Desigur că, în lipsa altor norme din Codul comercial cu privire la furnitură, aceasta era un contract nenumit.

§ 2. Regim juridic aplicabil, propriu. Contract independent, distinct

La prima vedere contractul de furnizare ar putea fi calificat (în general) o varietate a vânzării. Aprecierea s-ar putea susţine pe dispoziţiile art. 1771 Noul cod civil potrivit cărora dispoziţiile speciale ale contractului de furnizare „se întregesc, în mod corespunzător, cu dispoziţiile privitoare la contractul de vânzare" (în măsura în care nu este prevăzută o reglementare specială pentru contractul de furnizare).

Nu împărtăşim ideea „contractul de furnizare - varietate a vânzării” (nici a altui contract special) şi apreciem că, prin particularităţile sale bine conturate, furnizarea este un contract distinct, independent (asemenea locaţiunii, mandatului, depozitului etc.), pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. 1766 alin. 1 Noul Cod Civil, obiectul contractului de furnizare poate consta din două categorii principale de prestaţii, respectiv:

- de a preda „cantităţi determinate de bunuri” sau

- de a presta „anumite servicii”.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 1766-1771 Noul Cod Civil, rezultă că dreptul comun la care este supus contractul de furnizare diferă după cum obiectul său. Astfel, de exemplu, dacă obiectul contractului este înstrăinarea de bunuri, dreptul comun ar fi contractul de vânzare (art. 1771 Noul Cod Civil).

Dispoziţiile Codului civil relevă şi o a treia situaţie, în care obiectul contractului este mixt atât cantităţi determinate de bunuri, cât şi prestarea de servicii. în acest caz, potrivit art. 1766 alin. 3 Noul Cod Civil, „contractul va fi calificat în funcţie de obligaţia caracteristică şi cea accesorie” (s.n.).

Analizând cele trei cazuri, formulăm următoarele aprecieri:

a) când obiectul furnizării îl constituie transferul proprietăţii asupra unei cantităţi determinate de bunuri, sunt aplicabile dispoziţiile speciale cu prioritate şi, dacă este cazul, acestea „se întregesc, în mod corespunzător, cu dispoziţiile privitoare la vânzare” (art. 1771);

b) Când furnizarea are ca obiect prestarea de servicii, sunt aplicabile dispoziţiile speciale (cu prioritate) şi în completare se aplică regulile dreptului obligaţional (art. 1167 Noul Cod Civil);

c) Când furnizarea are obiect dublu: transfer de bunuri şi prestări de servicii, regimul juridic aplicabil va fi determinat de prestaţia principală (regimul juridic aplicabil fiind unul dintre cel două, de mai sus).

Având în vedere dispoziţiile contradictorii ale Codului civil privind „obligaţia caracteristică şi cea accesorie”, se impune a face unele precizări.

Analizând modalitatea în care operează sintagma „accesoriu al obligaţiei principale” (art. 1766 alin. 2 Noul Cod Civil), reamintim că, potrivit art. 1266 alin. 1 Noul Cod Civil, „Contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor” (s.n.). Astfel, dreptul naţional a consacrat metoda interpretării subiective a contractelor. Rezultă că, inclusiv determinarea sensului clauzelor (obligaţiilor) contractuale, se va face numai în raport de voinţa reală.

în contextul de mai sus, rezultă că stabilirea regimului juridic aplicabil furnizării în raport de obligaţia principală şi cea accesorie (potrivit art. 1766 alin. 2 Noul Cod Civil) este discutabilă (şi contradictorie), deoarece ignoră principiul potrivit căruia voinţa internă - este fundamentul contractului (şi nu voinţa declarată, exteriorizată).

Apreciem că operaţiunea calificării naturii juridice a contractului de furnizare trebuie să cuprindă toate elementele cu valoare de calificare, precum: calitatea părţilor, obiectul şi cauza (elemente ale voinţei interne, reale), forma contractului, obligaţiile asumate etc. (privite ca o structură unică).

în consecinţă, susţinem că furnizarea este un contract independent, distinct (şi nu o varietate a altui contract, de exemplu a vânzării) în special, pentru două considerente:

- contractul de furnizarea are o natură juridică specifică, proprie şi unică (în sensul că nu poate fi o dată varietate de vânzare, altă dată varietate de antrepriză sau contract independent);

- în dispoziţiile Noului Cod civil nu se precizează că furnizarea este o varietate a altui contrat independent (aşa cum se întâmplă frecvent în alte cazuri, de exemplu, al contractelor de comision, de consignaţie, de expediţie etc.).

§ 3. Caractere juridice

a. Contractul de furnizare este translativ de proprietate deoarece bunurile predate şi serviciile prestate trec în patrimoniul beneficiarului. Mai exact, ca efect al contractului de furnizare, beneficiarul devine titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor predate de către furnizor. Caracterul translativ al proprietăţii se deduce fără echivoc din conţinutul art. 1.766 alin. 1 Noul Cod Civil, care dispune că, prin contractul de furnizare, furnizorul se obligă să transmită proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi să le predea. Tot astfel, art. 1767 alin. 1 Noul Cod Civil prevede că proprietatea asupra bunurilor se transferă de la furnizor la beneficiar în momentul predării acestora.

b. Contractul de furnizare este un contract consensual, deoarece Codul civil nu prevede nicio condiţie în ceea ce priveşte forma sau proba contractului de furnizare, cum face în cazul celorlalte contracte pe care le reglementează. Or, potrivit prevederilor art. 1.178 Noul Cod Civil, contractul se încheie prin simplul acord de voinţe al părţilor, dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă.

c. Furnizarea este un contract sinalagmatic, deoarece obligaţiile născute din acestea sunt reciproce şi interdependente. La fel ca şi la vânzare, furnizorul are obligaţia principală de a preda bunurile, iar beneficiarul are obligaţia principală de a plăti preţul.

d. Furnizarea este un contract cu titlu oneros, deoarece fiecare parte urmăreşte să-şi procure un avantaj în schimbul obligaţiilor asumate (art. 1.172 alin. Noul Cod Civil).

e. Contractul de furnizare este un contract comutativ, deoarece, la momentul încheierii sale, existenţa drepturilor şi obligaţiilor părţilor este certă, iar întinderea acestora este determinată sau determinabilă. Cu alte cuvinte, încă din momentul negocierii şi perfectării contractului de furnizare, ambele părţi contractante cunosc întinderea obligaţiilor ce le revin.

f. în anumite cazuri (de ex. contractul de telefonie fixă şi celulară, contractul de furnizare a apei, electricităţii, gazului, contractele dintre comercianţi şi consumatori), contractul de furnizare este calificat drept un contract de adeziune.

§ 4. Delimitarea contractul de furnizare de vânzare

A. Asemănări

Cea mai semnificativă asemănare dintre contractul de furnizare şi contractul de vânzare-cumpărare o reprezintă faptul că ambele sunt contracte translative de proprietate. într-adevăr, la fel ca şi contractul de vânzare-cumpărare, contractul de furnizare realizează transferul dreptului de proprietate de la furnizor către beneficiar asupra bunurilor furnizate.

Identic vânzării, contractul de furnizare obligă pe furnizor să predea bunurile şi pe beneficiar să plătească preţul bunurilor furnizate.

B. Deosebiri

între contractul de furnizare şi contractul de vânzare-cumpărare există şi importante deosebiri.

Astfel, în timp ce contractul de vânzare-cumpărare are ca obiect transmiterea proprietăţii asupra unor bunuri, contractul de furnizare poate avea ca obiect şi prestarea de servicii.

Apoi, prin vânzare se transferă proprietatea atât asupra bunurilor mobile cât şi asupra bunurilor imobile, or, potrivit art. 1.767 Noul Cod Civil, prin contractul de furnizare se transferă doar proprietatea asupra bunurilor mobile. Norma legală menţionată este categorică în sensul că prin contractul de furnizare se transmite proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri. De aici rezultă că obiectul contractului de furnizare îl constituie mărfurile, produsele şi altele asemenea care au calitatea de bunuri mobile în accepţiunea Codului civil.

O deosebire între cele două operaţiuni juridice există şi din perspectiva momentului transferului dreptului de proprietate, sub aspectul că, dacă în cazul vânzării, ca regulă, proprietatea se transmite în momentul înţelegerii părţilor asupra lucrului vândut şi asupra preţului, în cazul contractului de furnizare, proprietatea asupra bunurilor se transmite în momentul predării lor către beneficiar sau, după caz, către cărăuş, dacă bunurile urmează a fi transportate prin intermediul cărăuşului.

Tot astfel, obiect al vânzării pot constitui deopotrivă un bun individual determinat sau mai multe bunuri, în timp ce furnizarea priveşte bunurile de gen.

în sfârşit, contractul de vânzare este un act cu executare uno ictu, iar contractul de furnizare este prin natura lui un contract cu executare succesivă. Caracterul de continuitate al contractului de furnizare se deduce cu uşurinţă din conţinutul art. 1.767 Noul Cod Civil care stipulează că transmiterea proprietăţii şi predarea bunurilor se face la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului ori în mod continuu.

§ 5. Efectele contractului de furnizare

Fiind un contract sinalagmatic, furnizarea produce efecte juridice faţă de ambele părţi contractante, respectiv creează drepturi şi obligaţii atât în sarcina furnizorului cât şi în persoana beneficiarului.

5.1. Obligaţiile furnizorului

5.1.1. Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor furnizate

La fel ca şi în cazul vânzării, principalul efect al contractului de furnizare îl constituie transferul dreptului de proprietate de la furnizor către beneficiarul bunurilor ce formează obiectul furnizării. Transmiterea proprietăţii asupra bunurilor mobile este de esenţa contractului de furnizare, particularitate ce rezultă fără echivoc din chiar definiţia pe care o dă legiuitorul în art. 1.767 Noul Cod Civil care prevede că prin contractul de furnizare, furnizorul se obligă să transmită proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi să le predea.

Momentul transferului proprietăţii coincide cu cel al predării bunurilor către beneficiar. Regula este reglementată în mod expres de art. 1.767 alin. 1 Noul Cod Civil, care prevede că proprietatea asupra bunurilor se transferă de la furnizor la beneficiar în momentul predării acestora. Beneficiarul are obligaţia să preia bunurile la termenele şi în condiţiile prevăzute în contract.

Aşa cum precizam şi în rândurile de mai sus, contractul de furnizare este specific raporturilor comerciale, în care, de cele mai multe ori, părţile se găsesc la distanţă una de cealaltă. Cu alte cuvinte, în raporturile comerciale contractele se nasc şi se derulează între persoane depărtate. Această caracteristică a raporturilor comerciale se răsfrânge şi în contractul de furnizare prin aceea că bunurile ce formează obiectul contractului, pentru a fi predate beneficiarului, trebuie transportate până la acesta sau la o destinaţie indicată de către beneficiar. înseamnă că în ipoteza în care părţile se găsesc la distanţă una de cealaltă, pentru ca bunurile să ajungă la beneficiar, raporturile specifice furnizării sunt dublate de raporturile juridice de cărăuşenie. în astfel de situaţii, când expedierea produselor este în seama furnizorului, produsele recepţionate sunt socotite predate beneficiarului pe data predării lor către cărăuş (art. 1.767 alin. 3 Noul Cod Civil).

în consecinţă, coroborând prevederile alin. 1 şi 3 ale art. 1.767 Noul Cod Civil rezultă că proprietatea bunurilor ce formează obiectul contractului de furnizare şi care urmează a fi transportate prin intermediul cărăuşului, se transferă de la furnizor către beneficiar în momentul predării lor către transportator.

Părţile pot conveni prin contractul de furnizare un alt moment al transferului proprietăţii asupra bunurilor furnizate, ca de exemplu, plata preţului, însă pentru a face operabilă o astfel de clauză este necesară înscrierea ei în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

5.1.2. Predarea bunurilor şi prestarea serviciilor

5.1.2.1. Noţiuni generale

Furnizorul este obligat să procure şi să predea beneficiarului bunurile ce formează obiectul contractului de furnizare. Nu este necesar ca furnizorul să fie proprietarul bunurilor în momentul încheierii contractului de furnizare, deoarece proprietatea bunurilor ce formează obiectul furnizării se transmite în momentul predării bunurilor iar nu în momentul încheierii contractului de furnizare, ca în cazul contractului de vânzare-cumpărare. Potrivit prevederilor art. 1.766 alin. 1 Noul Cod Civil, predarea bunurilor ce formează obiectul furnizării se face la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului de furnizare.

Bunurile pot fi transmise şi ca obligaţie accesorie a unei obligaţii principale în temeiul contractului de furnizare. De asemenea, este posibil ca furnizarea bunurilor să reclame anumite servicii auxiliare, ca de exemplu încărcarea bunurilor în mijlocul de transport, efectuarea anumitor formalităţi administrative sau fiscale, obţinerea anumitor autorizaţii, avize sau aprobări etc., care pot fi efectuate tot de către furnizor. Această posibilitate este reglementată de art. 1.766 alin. 2 Noul Cod Civil, care dispune că în cazul furnizării de bunuri, ca accesoriu al obligaţiei principale, furnizorul se poate obliga să presteze beneficiarului acele servicii necesare pentru furnizarea bunurilor. Bunurile vor fi predate în cantităţile, calitatea şi la termenele stabilite în contractul de furnizare.

în ceea ce priveşte prestarea serviciilor, normele specifice contractului de furnizare nu cuprind niciun fel de menţiune, ceea ce înseamnă că aspectele specifice acestora rămân la aprecierea părţilor contractante. Aceasta înseamnă că părţile trebuie să stabilească natura şi calitatea serviciilor ce urmează a fi prestate în regim de furnizare, termenele la care acestea trebuie prestate, preţul serviciilor etc.

5.1.2.2. Subcontractarea furnizării

Ca regulă generală, contractul de furnizare nu este un contract intuitu personae, ceea ce înseamnă că furnizorul poate să subcontracteze predarea bunurilor sau prestarea serviciilor obiect al furnizării. în cazul în care furnizarea este încheiată în considerarea personală a furnizorului sau atunci când natura contractului nu permite, furnizorul nu poate subcontracta predarea bunurilor şi nici prestarea serviciilor, după caz.

Interdicţia este consacrată în art. 1.769 alin. 1 Noul Cod Civil, care dispune că furnizorul poate subcontracta furnizarea bunurilor sau serviciilor către o terţă persoană, cu excepţia cazurilor în care contractul are un caracter strict personal sau natura contractului nu permite. în înţelesul Codului civil, există subcontractare ori de câte ori produsul sau serviciul care face obiectul contractului de furnizare este în fapt furnizat, în tot sau în parte, de către un terţ cu care furnizorul a subcontractat în acest scop.

Chiar dacă subcontractează predarea bunurilor sau prestarea serviciilor, furnizorul rămâne obligat personal faţă de beneficiar, păstrând dreptul de regres împotriva terţului subcontractant. Astfel, potrivit art. 1.770 Noul Cod Civil, în cazul subcontrac-tării, executarea contractului de furnizare rămâne sub supravegherea furnizorului şi acesta răspunde faţă de beneficiar pentru calitatea produselor şi a serviciilor furnizate de terţul subcontractant, având însă drept de regres împotriva acestuia.

Deşi, după regulile cuprinse în secţiunea dedicată contractului de furnizare, excepţia subcontractării nu operează în cazul în care contractul are un caracter strict personal şi când natura contractului nu permite, trebuie admis că în virtutea dispoziţiilor art. 1.169 Noul Cod Civil, părţile sunt libere să statueze prin contractul de furnizare interdicţia subcontractării sau o clauză privind exclusivitatea furnizorului în operaţiunea de predare a bunurilor sau de prestare a serviciilor ce urmează a fi furnizate.

5.1.2.3. Consecinţe juridice ale nepredării bunurilor ce constituie obiect al contractului de furnizare

în cazul în care furnizorul nu-şi execută obligaţia de livrare a bunurilor ce constituie obiectul furnizării, beneficiarul are la îndemână aceleaşi posibilităţi pe care le are cumpărătorul în temeiul contractului de vânzare-cumpărare. în consecinţă, beneficiarul poate invoca excepţia de neexecutare (exceptio non adimpleti con-tractus), în sensul că poate să refuze plata preţului atâta vreme cât nu i-au fost livrate bunurile.

De asemenea, în temeiul art. 1.527 Noul Cod Civil, beneficiarul poate cere executarea în natură a contractului. Dreptul beneficiarului la executarea în natură a obligaţiei de predare include şi dreptul la repararea sau înlocuirea bunului precum şi orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuoasă (art. 1.527 alin. 2 Noul Cod Civil).

5.1.5. Obligaţia de garanţie contra viciilor bunurilor furnizate

în baza aceluiaşi principiu al aplicării regulilor de la vânzare, furnizorul are obligaţia de garanţie contra viciilor lucrurilor livrate beneficiarului. Aceasta însemnă că furnizorul va răspunde pentru viciile ascunse dar şi pentru viciile aparente descoperite de către beneficiar cu prilejul livrării bunurilor. întrucât în majoritatea situaţiilor furnizorul observă bunurile cu prilejul livrării, adică în momentul când îi sunt predate, iar cum predarea se face la sediul beneficiarului, înseamnă că identificarea viciilor aparente se face cu acest prilej.

Având în vedere că beneficiarul este în cvasitotalitatea situaţiilor profesionist în accepţiunea Codului civil iar bunurile vândute sunt mobile corporale, viciile ascunse vor trebuie aduse la cunoştinţa furnizorului în termen de două zile de la data descoperirii lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 1.710 alin. 1 Noul Cod Civil, în temeiul garanţiilor contra viciilor, beneficiarul poate cere instanţei:

a) înlăturarea viciilor de către furnizor sau pe cheltuiala acestuia;

b) înlocuirea bunurilor livrate cu bunuri de acelaşi fel, însă lipsite de vicii;

c) reducerea corespunzătoare a preţului;

d) rezoluţiunea furnizării.

La cererea furnizorului, instanţa, ţinând seama de gravitatea viciilor şi de scopul pentru care contractul a fost încheiat, precum şi de alte împrejurări, poate dispune o altă măsură decât cea solicitată de cumpărător (dintre cele de mai sus).

5.2. Obligaţiile beneficiarului

5.2.1. Preluarea bunurilor

Beneficiarul trebuie să preia bunurile ce formează obiectul contractului de furnizare. în acest sens, art. 1.767 alin. 2 Noul Cod Civil prevede că preluarea bunurilor se face prin recepţia de către beneficiar, ocazie cu care se identifică şi se constată cantitatea şi calitatea acestora. Preluarea se face de la furnizor sau de la cărăuşul căruia furnizorul le-a predat în vederea transportului. în cazul în care furnizorul a subcontractat predarea bunurilor, se înţelege că preluarea va fi efectuată de la tertul furnizor subcontractant.

Aşa cum precizează art. 1.767 Noul Cod Civil, preluarea se face prin recepţia de către beneficiar, ocazie cu care se încheie un proces-verbal în care se consemnează cantitatea şi calitatea bunurilor furnizate. Dacă părţile nu fac recepţia sau nu identifică şi nu constată cantitatea şi calitatea bunurilor, operează prezumţia că acestea nu fost furnizate în condiţiile contactului sau, în lipsa acestora, în condiţii rezonabile.

Aceleaşi reguli se vor aplica şi în cazul în care obiectul contractului de furnizare îl constituie prestarea de servicii. Beneficiarul se va îngriji de recepţia serviciilor, prilej cu care le va identifica şi le va constata calitatea.

5.2.2. Plata preţului produselor sau serviciilor

întrucât, furnizarea este un contract cu titlu oneros, beneficiarul este obligat la plata preţului produselor şi serviciilor de care a beneficiat. Cu privire la preţ, art. 1.768 alin. 1 Noul Cod Civil prevede că preţul datorat de beneficiar este cel prevăzut în contract sau în lege. Dacă în cursul executării contractului se modifică reglemen

tarea legală a preţului sau a mecanismului de determinare a acestuia, între părţi va continua să se aplice preţul sau mecanismul de determinare a acestuia stabilit iniţial în contract, dacă legea nu prevede expres contrariul. în cazul în care legea prevede expres că preţul sau modalitatea de determinare pe care le stabileşte se va aplica şi contractelor în curs, fiecare dintre părţi poate denunţa contractul în 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Pe durata celor 30 de zile, părţile vor aplica preţul stabilit prin contract (art. 1.768 alin. 3 Noul Cod Civil).

Părţile pot stabili şi alte drepturi şi obligaţii prin contractul de furnizare, iar dacă părţile rămân în pasivitate sub acest aspect, raporturile juridice izvorâte din contractul de furnizare se vor completa, în măsura compatibilităţii lor, cu regulile de la vânzare-cumpărare. Principul este consacrat de art. 1.771 Noul Cod Civil, potrivit căruia dispoziţiile de la contractul de furnizare se întregesc, în mod corespunzător, cu dispoziţiile privitoare la contractul de vânzare.

§ 6. încetarea contractului de furnizare

Codul civil nu se preocupă de încetarea contractului de furnizare, ceea ce înseamnă că se vor aplica regulile comune în materia încetării actelor juridice, respectiv furnizarea va înceta prin ajungerea la termen, prin denunţarea unilaterală dacă nu s-a stabilit un termen contractual, prin voinţa comună a părţilor privind încetarea, prin imposibilitatea materială sau juridică de furnizare sau de recepţie a bunurilor, prin declanşarea procedurii insolvenţei asupra uneia din părţile contractante etc.

întrucât contractul de furnizare se completează cu regulile de la vânzare-cumpărare, îşi vor găsi aplicare şi cazurile specifice de încetare a contractului de vânzare-cumpărare.

← Model de contract de prestări servicii		Model de contract de schimb →

Vezi și alte modele de acte:

Model de contract de prestări servicii Model de contract de report