Decizia CCR nr. 335/2021 - excepția de neconstituționalitate a disp. art. 341 alin. (2) fraza a doua și alin. (5^1) din Codul de procedură penală (respinsă)

Comentarii

0

DECIZIA Nr. 335

din 20 mai 2021

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) fraza a doua și alin. (5¹) din Codul de procedură penală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria-Eleonora Centea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Vrăbete în Dosarul nr. 593/54/2018 al Curții de Apel Craiova — Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.130D/2018.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 din Codul de procedură penală, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea nr. 87 din 21 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 593/54/2018, Curtea de Apel Craiova — Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ion Vrăbete cu ocazia soluționării plângerii împotriva unei ordonanțe de clasare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă principiile constituționale privind egalitatea în drepturi, înfăptuirea justiției, instanțele judecătorești, rolul Ministerului Public și statutul procurorilor. În acest sens, arată că „în ședința de cameră preliminară nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, neadmițându-se oralitate și contradictoralitate efectiv reală pe problema fondului infracțiunii nici chiar în condițiile în care se vede că organele de urmărire penală nu au admis astfel de cereri pe timpul urmăririi penale sau alte probe solicitate și care puteau duce la aflarea adevărului”. Invocă, totodată, considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014. Mai susține că, „de regulă, prin diverse tertipuri mai mult sau mai puțin legale ale organelor de urmărire penală sau chiar abuzive, validate și aprobate de judecătorul de cameră preliminară în aceeași manieră sau din nepricepere, dezinteres, neprofesionalism etc. se ajunge ca problema de fond a părții vătămate să nu ajungă niciodată să fie temeinic, legal analizată în fața instanței de judecată, judecarea ei rămânând la îndemâna procurorilor și mai ales a unor polițiști care strâng și administrează probele după bunul lor plac, favorizând infractorii care le sunt prieteni sau cu care au diverse interese, considerând că pe ei nu-i întreabă nimeni să dea socoteală”. De asemenea, consideră că, „în majoritatea dosarelor, organele de urmărire penală nu acționează cu responsabilitate, seriozitate — prin neexercitarea rolului activ în ceea ce privește strângerea și interpretarea probelor —, polițiștii nu-și îndeplinesc sarcinile ce le revin în ceea ce privește cercetarea la fața locului la timp, complet și în mod responsabil, strâng probele de martor în mod netransparent, fără a schița vreun gest în a pune întrebări martorilor, invocând diverse motive, iar după strângerea probelor nu aprobă cererile cu privire la confruntarea cu mărturiile mincinoase ale martorilor, în scopul aflării corecte, complete, convingătoare a adevărului, ceea ce favorizează infractorii. Prin asemenea procedee partea vătămată nu știe niciodată când, cum, în prezența cui se strâng probele, declarațiile martorilor. Se pune întrebarea firească dacă poate partea vătămată să-și apere interesele în mod echitabil sau trebuie să accepte execuția organelor de urmărire penală prin judecarea cauzei de către polițiști”. În ceea ce privește judecătorii de cameră preliminară, arată că aceștia nu observă apărările și excepțiile invocate, întrucât nu răspund motivat, „ba mai mult, încercând să fie în asentimentul deciziilor procurorilor, fac afirmații impardonabile față de ceea ce se numește raționament logic”. Face precizarea că în niciunul din dosarele în care a formulat plângere penală „nu s-a făcut o confruntare reală a părților și a martorilor”.

6. Curtea de Apel Craiova — Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că dispozițiile art. 341 alin. (5¹) din Codul de procedură penală presupun limitarea mijloacelor de probă, având în vedere natura juridică a plângerii soluționate de judecătorul de cameră preliminară, care nu vizează judecarea fondului cauzei penale, ci reprezintă un mijloc procedural prin care se realizează o verificare a ordonanței procurorului sub aspectul legalității acesteia. Judecătorul de cameră preliminară verifică soluția atacată pe baza materialului și a lucrărilor existente în dosarul cauzei care au fost avute în vedere de către procuror la adoptarea soluției de netrimitere în judecată. În acest sens, invocă și considerentele deciziilor nr. 442 din 21 iunie 2016 și nr. 530 din 11 iulie 2017.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, prevederile art. 341 din Codul de procedură penală. Din considerentele încheierii de sesizare și din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește numai dispozițiile art. 341 alin. (2) fraza a doua și alin. (5¹) din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra acestor prevederi de lege. Dispozițiile alin. (2) al art. 341 din Codul de procedură penală au fost modificate prin prevederile art. II pct. 91 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, iar dispozițiile alin. (5¹) al art. 341 din Codul de procedură penală au fost introduse prin prevederile art. II pct. 92 din aceeași ordonanță de urgență. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins: „(2) [...] Dacă în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală, petentul și intimații pot formula cereri și ridica excepții și cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale.

[...] (51) Judecătorul de cameră preliminară, soluționând plângerea, verifică soluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate.”

11. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 124 privind înfăptuirea justiției, ale art. 126 referitor la instanțele judecătorești, ale art. 131 privind rolul Ministerului Public și ale art. 132 referitor la statutul procurorilor.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 341 alin. (2) și (5¹) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 16 și ale art. 21 din Constituție — invocate în prezenta cauză — și față de critici similare.

13. Astfel, prin Decizia nr. 41 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 21 aprilie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a reținut, în paragraful 24, că limitarea mijloacelor de probă, pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară poate soluționa plângerea formulată împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanței procurorului, atacată sub aspectul legalității acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluționării plângerii, instanța să verifice, pe baza materialului și a lucrărilor existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanței de neurmărire/ netrimitere în judecată atacate, dacă această soluție a fost sau nu dispusă cu respectarea dispozițiilor legale. Așa fiind, Curtea nu a primit critica potrivit căreia se încalcă dreptul de acces liber la justiție, plângerea reglementată de dispozițiile art. 341 din Codul de procedură penală reprezentând, prin ea însăși, o garanție a realizării acestui drept. Curtea a reținut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva ordonanței procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale și nu încalcă accesul liber la justiție. Potrivit jurisprudenței Curții, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

14. De asemenea, prin Decizia nr. 373 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 13 octombrie 2020, paragraful 16, Curtea a mai reținut — inclusiv cu privire la cauzele în care nu a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale — că drepturile fundamentale privind accesul liber la justiție și procesul echitabil nu sunt cu nimic îngrădite prin dispozițiile art. 341 alin. (5¹) din Codul de procedură penală, având în vedere soluțiile ce pot fi date de judecătorul de cameră preliminară plângerii împotriva ordonanțelor procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată, în temeiul prevederilor art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală. Astfel, pentru a putea pronunța una dintre soluțiile reglementate de textul de lege menționat, judecătorul de cameră preliminară apreciază cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, verificând dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluția procurorului. Admițând plângerea, judecătorul de cameră preliminară poate fie să desființeze soluția atacată și să trimită motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală [art. 341 alin. (6) lit. b) din Codul de procedură penală], fie să schimbe temeiul de drept al soluției procurorului, dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea [art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală].

15. Totodată, prin Decizia nr. 41 din 4 februarie 2020, paragraful 25, și Decizia nr. 373 din 18 iunie 2020, paragraful 17, mai sus citate, instanța de control constituțional a constatat că în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 se menționează că aceasta a fost adoptată, în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituție, având în vedere faptul că, de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală și până în prezent, Curtea Constituțională a pronunțat un număr mare de decizii care au produs un impact semnificativ asupra codului și care necesită intervenție legislativă asupra unor instituții importante, precum procedura soluționării plângerii împotriva soluțiilor procurorului, fiind citate: Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, prin care s-a constatat că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților este neconstituțională; Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, prin care s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță fără participarea procurorului și a inculpatului, este neconstituțională; Decizia nr. 733 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 27 ianuarie 2016, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 341 alin. (6) lit. c) și, prin extindere, ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale prin împiedicarea accesului la justiție în cazul soluțiilor de renunțare la urmărirea penală. Astfel, Curtea a statuat că, prin modificarea normelor procesual penale în acord cu deciziile instanței de control constituțional anterior citate, viciile de neconstituționalitate constatate au fost acoperite.

16. Referitor la pretinsa încălcare, prin dispozițiile de lege criticate, a prevederilor art. 16 din Constituție, prin Decizia nr. 41 din 4 februarie 2020, anterior citată, paragraful 27, Curtea a reținut că persoanele care formulează plângeri împotriva soluțiilor de clasare pronunțate în cauze în care nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală se află într-o situație diferită de cea a titularilor unor astfel de plângeri promovate în cauze în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, aspect ce justifică reglementarea în privința acestora a unui regim diferit, din perspectiva probelor care se impune a fi administrate cu ocazia soluționării acestor plângeri de către judecătorul de cameră preliminară. În acest sens, Curtea a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, motiv pentru care el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, citată anterior, și Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).

17. În același sens sunt și Decizia nr. 529 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017, Decizia nr. 530 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 13 noiembrie 2017, și Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 18 iulie 2018.

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

19. Având în vedere motivele menționate mai sus, dispozițiile art. 341 alin. (2) fraza a doua și alin. (5¹) din Codul de procedură penală nu încalcă nici prevederile constituționale ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiției, ale art. 126 privind instanțele judecătorești, ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public și ale art. 132 privind statutul procurorilor.

20. În plus, autorul excepției este nemulțumit și de modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 341 alin. (2) fraza a doua și alin. (5¹) din Codul de procedură penală de către judecătorul de cameră preliminară. Eventualele greșeli de aplicare a legii nu pot constitui însă motive de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege criticate și, prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte. A răspunde criticilor autorului excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

← Decretul Președintelui nr. 1082/2021 privind eliberarea din...

Publicate în același Monitor Oficial:

Decretul Președintelui nr. 1079/2021 privind eliberarea din funcție a unui judecător Decretul Președintelui nr. 1080/2021 privind eliberarea din funcție a unui judecător Decretul Președintelui nr. 1081/2021 privind eliberarea din funcție a unui procuror Decretul Președintelui nr. 1082/2021 privind eliberarea din funcție a unui procuror