Decizia CCR nr. 742 din 16.12.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. OUG nr. 84/2012 - stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, excepție ridicată de Anghel Bedros, Melania Cociobea, Ion Dumitru și Florian Telente în Dosarul nr. 11.766/3/2013 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 590D/2014.

2. La apelul nominal răspund autorii excepției Anghel Bedros, Ion Dumitru și Florian Telente. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorilor excepției prezenți, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, întrucât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 suspendă, de trei ani, drepturile acordate în baza dispozițiilor Legii nr. 341/2004 a recunoștinței pentru victoria revoluției române din decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987, lege ai căror beneficiari sunt.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens invocă deciziile Curții Constituționale nr. 42/2014 și nr. 342/2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Sentința civilă nr. 3.148 din 17 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 11.766/3/2013, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.

6. Excepția a fost ridicată de Anghel Bedros, Melania Cociobea, Ion Dumitru și Florian Telente într-o cauză având ca obiect obligația de a face, în contradictoriu cu Casa Locală de Pensii Sector 1 și Casa de Pensii a Municipiului București.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 a fost adoptată fără respectarea prevederilor art. 2 din Legea nr. 127/2012 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, adică până la începerea sesiunii de toamnă a Parlamentului. Or, la momentul adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012, efectele Legii nr. 127/2012 erau încetate.

8. Consideră că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 a fost emisă cu încălcarea art. 4 din Legea nr. 52/2003, întrucât proiectul de ordonanță a fost publicat pe site-ul www.mfinante.ro la data de 12 decembrie 2012, în vederea dezbaterii publice. La aceeași dată, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 a fost adoptată, cu motivarea că prevederile acesteia vizează interesul general public și constituie situații de urgență, extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, invocându-se legalitatea actului normativ potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 52/2003.

9. Precizează că starea de urgență invocată de Ministerul de Finanțe nu a fost reglementată legal, potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999. Procedura de instituire a unei situații de urgență este clar reglementată de art. 10 și următoarele din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, care prevede că starea de urgență se instituie de Președintele României prin decret, contrasemnat de primul-ministru și publicat de îndată în Monitorul Oficial al Românei. Or, în condițiile în care proiectul de ordonanță de urgență nu se încadrează în prevederile art. 5 din Legea nr. 52/2003, consideră că procedura legală de participare la procesul de elaborare a actelor normative, potrivit căreia în toate cazurile trebuie să se organizeze dezbateri publice, nu a fost respectată.

10. În final, arată că neplata în anul 2013 a indemnizației cuvenite potrivit Legii nr. 341/2004 constituie un abuz.

11. Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 nu contravin normelor constituționale care consacră principiul conform căruia cetățenii beneficiază de drepturile și libertățile prevăzute prin Constituție și prin alte legi și nici celor privind principiul egalității în drepturi, măsura suspendării plății indemnizației fiind justificată de rațiuni de politică bugetară, așa cum se arată în preambulul actului normativ a cărui neconstituționalitate se invocă.

12. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctul de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 sunt constituționale, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 8 aprilie 2014.

17. Curtea reține că dispozițiile de lege criticate au avut o aplicabilitate temporară, în cursul anului 2013, însă, cu toate acestea, continuă să își producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), urmează a analiza constituționalitatea acestora.

18. Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, art. 16 care conferă egalitate de drepturi în fața legii și a autorităților publice tuturor cetățenilor și art. 115 referitor la delegarea legislativă.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici similare. Spre exemplu, Decizia nr. 342 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 29 iulie 2014, Decizia nr. 156 din 18 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 16 mai 2014, și Decizia nr. 142 din 13 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 21 mai 2014, prin care Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate.

20. Astfel, prin Decizia nr. 554 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 7 februarie 2014, Curtea a constatat că prevederile criticate nu fac altceva decât să prelungească și pentru anul 2013 aplicarea măsurilor instituite deja prin acte normative care, la rândul lor, au constituit obiect al controlului de constituționalitate, sens în care este Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 193 din 2 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 iulie 2013, prin care instanța de contencios constituțional a respins, ca neîntemeiate, criticile de neconstituționalitate formulate.

21. De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea a mai reținut că în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 se arată că aceasta a fost adoptată avându-se în vedere încetarea aplicabilității, la data de 31 decembrie 2012, a măsurilor financiare în domeniul bugetar instituite prin Legea nr. 283/2011 și faptul că există riscul ca la 1 ianuarie 2013 să nu existe politici fiscale și bugetare asumate prin Programul de guvernare de către noul Guvern învestit în urma alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Or, neadoptarea acestor măsuri și pentru anul 2013 ar fi determinat afectarea semnificativă a sustenabilității finanțelor publice, generând un impact suplimentar asupra cheltuielilor bugetare și, respectiv, asupra deficitului bugetar de 6,8% din produsul intern brut.

22. Totodată, prin Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, instanța de contencios constituțional a reliefat necesitatea creării unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor, sens în care este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui "just echilibru" între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunțată în Cauza Stere și alții împotriva României, paragraful 50).

23. Prin Decizia nr. 156 din 18 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 16 mai 2014, referitor la susținerea potrivit căreia nu se respectă cerința prevăzută de dispozițiile constituționale ale art. 115 alin. (5), din analiza procesului legislativ, Curtea a observat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 a fost adoptată de Guvern în data de 12 decembrie 2012, înregistrată la Senat pentru dezbatere, ca primă Cameră, cu nr. Bp409 din data de 13 decembrie 2012 (Adresa nr. E 169/13.12.2012), și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012. Așadar, Curtea a reținut că au fost îndeplinite condițiile privind intrarea în vigoare a ordonanțelor de urgență. De altfel, cele statuate la art. 115 alin. (5) din Constituție nu sunt în sensul că ordonanța de urgență ar putea să intre în vigoare, deci să producă efecte juridice, numai după ce a parcurs dezbaterea parlamentară, ci condiția este să fie depusă la Camera competentă spre dezbatere și să fie publicată în Monitorul Oficial al României.

24. Prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, Curtea a subliniat că, "deși autoritățile au dreptul de a dispune cu privire la acordarea drepturilor bănești pretinse de autorii excepției de neconstituționalitate, restrângerea ori suspendarea acestor drepturi și în viitor, în condițiile în care textele de lege care le prevăd nu au fost abrogate, ar putea justifica întrebarea dacă aceste drepturi mai există și dacă nu cumva textele de lege care le prevăd au fost în fapt lipsite de eficiență, așa încât speranța titularilor acestor drepturi, deși are un suport legal, este în realitate lipsită de conținut. Astfel, deși formal limitată în timp, respectiv vizând durata unui an calendaristic, măsura de suspendare repetată a acestor drepturi, pentru mai mulți ani la rând, ar putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la existența acestor drepturi".

25. Totodată, prin Decizia nr. 314 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014, Curtea a precizat că "măsura suspendării anuale a plății drepturilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, măsură adoptată deja pentru trei ani consecutivi, 2012, 2013 și 2014, nu poate fi repetată sine die, caz în care ar putea afecta proporționalitatea măsurii."

26. Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudența Curții și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței acesteia, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea.

27. În ceea ce privește invocarea art. 16 din Constituție, Curtea reține că autorii excepției nu au arătat în ce mod textul de lege criticat contravine acestor prevederi constituționale, astfel că nu se poate deduce, în mod rezonabil, un motiv de neconstituționalitate. De aceea, excepția de neconstituționalitate raportată la aceste prevederi constituționale nu poate fi analizată.