Decizia CCR nr. 41 din 22.01.2014 privind sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 75/2013 - constatarea încetării mandatului Avocatului Poporului şi preluarea atribuţiilor acestei funcţii de un adjunct al...

Pe rol se află soluționarea sesizării de neconstituționalitate a dispozițiilor Hotărârii Parlamentului României nr. 75/2013 privind constatarea încetării mandatului Avocatului Poporului și preluarea atribuțiilor acestei funcții de către un adjunct al Avocatului Poporului, sesizare formulată de grupurile parlamentare ale Partidului Democrat Liberal din Camera Deputaților și din Senat, precum și de grupul parlamentar al Partidului Poporului - Dan Diaconescu din Camera Deputaților.

Sesizarea de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 4.912 din 30 decembrie 2013 și constituie obiectul Dosarului nr. 907L/2/2013.

La sesizare s-au anexat listele cuprinzând, în total, semnăturile a 50 de deputați și 23 de senatori. Potrivit acestor liste, autorii sesizării de neconstituționalitate sunt următorii: Tinel Gheorghe, Mircea-Nicu Toader, Roberta Alma Anastase, Vasile Gudu, Claudia Boghicevici, Iulian Vladu, Elena Gabriela Udrea, Ion Bălan, Maria-Andreea Paul, Cornel-Mircea Sămărtinean, Constantin Dascălu, Cristian-Constantin Roman, Alin Florin Popoviciu, Florin Aurelian Popescu, Ștefan-Bucur Stoica, Petru Movilă, Vasile Iliuță, Dănuț Culețu, George Ionescu, Camelia-Margareta Bogdănici, Gheorghe Udriște, Lucian Militaru, Mircea Man, Romeo Rădulescu, Dan-Cristian Popescu, Florian Daniel Geantă, Dragoș-Ionel Gunia, Eusebiu-Manea Pistru-Popa, Gheorghe Ialomițianu, Florin Mihail Secară, Cătălin Florin Teodorescu, Florin Gheorghe, Raluca Turcan, Mircia Muntean, Costică Canacheu, Ion Ariton, Viorel Riceard Badea, Marius Bălu, Vasile Blaga, Anca-Daniela Boagiu, Gigi Christian Chiru, Mărinică Dincă, Daniel Cristian Florian, Gheorghe Flutur, Găvrilă Ghilea, Traian Constantin Igaș, Marius Ovidiu Isăilă, Dan Mihai Marian, Dumitru Oprea, Emil Marius Pașcan, Alexandru Pereș, Nicolae-Vlad Popa, Cristian Rădulescu, Mihai-Ciprian Rogojan, Alin Păunei Tișe, Valeriu Todirașcu, Mihai Răzvan Ungureanu, Andrei-Liviu Voloșevici, Cătălin Daniel Fenechiu, Tudor Ciuhodaru, Cristian-George Sefer, Adrian-Nicolae Diaconu, Ștefan-Petru Dalca, Niculina Mocioi, Dumitru Niculescu, Monica Maria Iacob Ridzi, Ioana-Jenica Dumitru, Liliana Ciobanu, Liliana Mincă, Cornel-George Comșa, Ștefan Burlacu, Gabriela-Lola Anghel, Mario-Ernest Caloianu.

În motivarea sesizării se arată că, prin hotărârea criticată, cele două Camere ale Parlamentului au stabilit ca atribuțiile de Avocat al Poporului să fie preluate de unul dintre adjuncții acestuia, și anume Ecaterina-Gica Teodorescu, care, însă, nu îndeplinește condițiile constituționale și legale în acest sens.

Astfel, conform prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, poate fi numit Avocat al Poporului orice cetățean român care îndeplinește condițiile de numire prevăzute pentru judecătorii Curții Constituționale. Aceste condiții sunt reglementate de art. 143 din Constituție și sunt următoarele: pregătire juridică superioară, înaltă competență profesională și o vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior.

Autorii sesizării precizează că niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită de Ecaterina-Gica Teodorescu, care este economist și nu are, ca atare, înaltă competență profesională în domeniul juridic.

Arată că o eventuală susținere în sensul că aceasta ar fi fost desemnată doar pentru preluarea atribuțiilor Avocatului Poporului nu are niciun suport constituțional sau legal, întrucât Legea nr. 35/1997 nu prevede instituția interimatului sau pe cea a delegării atribuțiilor unui Avocat al Poporului demisionat - care a fost desemnat de ambele Camere ale Parlamentului - unui adjunct al Avocatului Poporului.

Autorii sesizării apreciază că într-o asemenea situație, în lipsa unor reglementări corespunzătoare în Legea nr. 35/1997, Avocatul Poporului care a demisionat ar fi trebuit să își îndeplinească atribuțiile în continuare, până la numirea unui nou Avocat al Poporului. Susțin, de asemenea, autorii sesizării că, dacă Parlamentul ar fi dorit să desemneze un adjunct care nu îndeplinește condițiile de numire ca Avocat al Poporului, ar fi trebuit să modifice sau să completeze Legea nr. 35/1997, ceea ce nu a făcut, fiind astfel încălcat principiul constituțional al statului de drept, precum și obligația constituțională de respectare a legii prevăzută în art. 1 alin. (5) din Constituție.

Consideră că este firesc și obligatoriu ca adjunctul Avocatului Poporului desemnat să realizeze atribuțiile Avocatului Poporului, să îndeplinească condițiile cerute pentru cel care poate fi numit Avocat al Poporului. Arată că o asemenea reglementare restrictivă nu există pentru adjuncții Avocatului Poporului, care pot avea și altă pregătire decât cea juridică, dar numai cei cu pregătire juridică pot îndeplini funcția de Avocat al Poporului, chiar și temporar.

În concluzie, autorii sesizării solicită Curții Constituționale să constate că hotărârea contestată este neconstituțională, fiind contrară prevederilor din Constituție cuprinse la art. 1 alin. (3) în care sunt enumerate caracteristicile statului român, art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor și art. 143 care instituie condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi numită judecător la Curtea Constituțională, coroborate cu prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 35/1997, care stabilesc că poate fi numit Avocat al Poporului orice cetățean român care îndeplinește condițiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituțională.

În conformitate cu dispozițiile art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea de neconstituționalitate a fost comunicată președinților Senatului și Camerei Deputaților pentru a exprima punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului și al Biroului permanent al Camerei Deputaților asupra acesteia.

Președintele Camerei Deputaților, prin Adresa nr. 1/66/vz din 14 ianuarie 2014, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 124 din 14 ianuarie 2014, a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaților, prin care consideră că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată și solicită respingerea acesteia. Se precizează, în susținerea punctului de vedere arătat, că Hotărârea Parlamentului României nr. 75/2013 nu încalcă principiul constituțional al statului de drept și nici obligația constituțională prevăzută la art. 1 alin. (5), deoarece prin aceasta s-a constatat încetarea mandatului Avocatului Poporului, iar până la numirea noului Avocat al Poporului unul dintre adjuncții acestuia preia tranzitoriu atribuțiile acestei funcții. Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 143 din Constituție, se apreciază în punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaților că nu poate fi reținută, întrucât prin hotărârea criticată "este numit un adjunct al Avocatului Poporului, care va îndeplini atribuțiile acestuia până la numirea de facto a Avocatului Poporului, fapt pentru care condițiile de numire reglementate la nivel constituțional nu sunt aplicabile în situația de față“.

Președintele Senatului nu a transmis Curții Constituționale punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului asupra prezentei sesizări.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaților, raportul întocmit de judecătorul-raportor, Hotărârea Parlamentului României nr. 75/2013 privind constatarea încetării mandatului Avocatului Poporului și preluarea atribuțiilor acestei funcții de către un adjunct al Avocatului Poporului, prin raportare la prevederile Constituției și dispozițiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reține următoarele:

Curtea Constituțională, în temeiul prevederilor art. 146 lit. l) din Constituție și al dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost sesizată să se pronunțe asupra constituționalității Hotărârii Parlamentului nr. 75/2013. Sesizarea a fost formulată de grupurile parlamentare ale Partidului Democrat Liberal din Camera Deputaților și din Senat, precum și de grupul parlamentar al Partidului Poporului - Dan Diaconescu din Camera Deputaților, fiind semnată de liderii acestora, domnii Mircea-Nicu Toader, Cristian Rădulescu și, respectiv Cătălin Daniel Fenechiu, conform art. 14 alin. (2) lit. c) din Regulamentul Camerei Deputaților și art. 18 alin. (1) lit. o) din Regulamentul Senatului, semnăturile celorlalți deputați, respectiv senatori prezentate în anexe având rolul de a sprijini acțiunea grupului parlamentar reprezentată de liderul acestuia (a se vedea Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012).

În consecință, Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. l) din Constituție și ale art. 1, 3, 27 și 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să se pronunțe asupra constituționalității Hotărârii Parlamentului României nr. 75/2013 privind constatarea încetării mandatului Avocatului Poporului și preluarea atribuțiilor acestei funcții de către un adjunct al Avocatului Poporului.

Obiectul sesizării îl constituie Hotărârea Parlamentului României nr. 75/2013 privind constatarea încetării mandatului Avocatului Poporului și preluarea atribuțiilor acestei funcții de către un adjunct al Avocatului Poporului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 20 decembrie 2013, care are următorul conținut:

"Art. 1. - Parlamentul României ia act de hotărârea Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului privind constatarea demisiei domnului Atanasiu Crișu din funcția de Avocat al Poporului.

Art. 2. - Până la numirea unui nou Avocat al Poporului, doamna Ecaterina-Gica Teodorescu, adjunct al Avocatului Poporului, va îndeplini atribuțiile funcției de Avocat al Poporului“.

Cu privire la obiectul sesizării, Curtea observă că art. 1 al hotărârii citate cuprinde o eroare materială, fiind în mod greșit menționat domnul "Atanasiu Crișu“, deși este vorba despre domnul Anastasiu Crișu, numit de Parlamentul României Avocat al Poporului prin Hotărârea nr. 3/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2013.

În opinia autorilor sesizării, hotărârea contestată contravine prevederilor din Constituție cuprinse la art. 1 alin. (3) în care sunt enumerate caracteristicile statului român, art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor și art. 143 care instituie condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi numită judecător la Curtea Constituțională, coroborate cu prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, care stabilesc că poate fi numit Avocat al Poporului orice cetățean român care îndeplinește condițiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituțională.

În vederea soluționării prezentei sesizări, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilității acesteia. În acest sens, reține că, în jurisprudența sa, a constatat că, în ceea ce privește exercitarea controlului de constituționalitate, art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferențiere între hotărârile cu caracter normativ sau individual adoptate de plenul Camerei Deputaților, de plenul Senatului și de plenul celor două Camere reunite ale Parlamentului. Așadar, toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituționalitate, în virtutea regulii de interpretare ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012).

În cauza de față, hotărârea criticată are caracter individual, dar, în considerarea celor statuate de Curte prin jurisprudența mai sus citată, rezultă că acest caracter individual nu se constituie într-o cauză de inadmisibilitate a sesizării.

Instanța de control constituțional a mai statuat, prin deciziile nr. 53 și 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, că pot fi supuse controlului de constituționalitate numai hotărârile Parlamentului care afectează valori, reguli și principii constituționale sau, după caz, organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional.

Prin deciziile menționate, Curtea a făcut o distincție clară între hotărârile care sunt criticate din perspectiva valorilor, regulilor și principiilor constituționale, pe de o parte, și hotărârile care prin obiectul lor vizează organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional, pe de altă parte.

Astfel, referitor la hotărârile care sunt criticate din perspectiva valorilor, regulilor și principiilor constituționale, instanța constituțională a stabilit, în mod expres, că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituționalitate astfel formulată, norma de referință trebuie să fie de rang constituțional pentru a se putea analiza dacă hotărârile menționate respectă exigențele procedurale și substanțiale impuse prin dispozițiile Constituției.

În schimb, în privința hotărârilor care, prin obiectul lor, vizează organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional, Curtea a reținut că norma prin raportare la care urmează să fie exercitat controlul de constituționalitate poate fi și de nivel infraconstituțional, ținând cont de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. În acest sens, Curtea a arătat că o atare orientare este dată de domeniul de maximă importanță în care intervin aceste hotărâri - autorități și instituții de rang constituțional -, astfel încât și protecția constituțională oferită autorităților sau instituțiilor fundamentale ale statului trebuie să fie una în consecință. Prin urmare, hotărârile plenului Camerei Deputaților, plenului Senatului și plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului care vizează organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional pot fi supuse controlului de constituționalitate chiar dacă actul normativ pretins încălcat are valoare infraconstituțională.

În cauza de față, Avocatul Poporului este o instituție de rang constituțional, fiind reglementată în cap. IV al titlului II din Legea fundamentală, astfel că hotărârea criticată poate fi verificată și prin prisma prevederilor cuprinse în Legea nr. 35/1997, invocate de autorii sesizării.

Așadar, având în vedere concluziile de principiu desprinse din jurisprudența Curții Constituționale mai sus prezentată, Curtea constată că sesizarea de neconstituționalitate ce formează obiectul prezentului dosar îndeplinește condițiile de admisibilitate, urmând să fie examinată pe fondul său.

1. Examinând sesizarea de neconstituționalitate formulată, Curtea observă, mai întâi, că, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituție, Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice. Mandatul Avocatului Poporului poate înceta și înainte de expirarea acestui termen, în situațiile menționate în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 35/1997, printre care se numără și demisia. Același articol din Legea nr. 35/1997 stabilește, la alin. (3), că demisia se constată de către birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în cel mult 10 zile de la apariția cauzei care determină încetarea mandatului Avocatului Poporului.

La data de 19 decembrie 2013 a fost înregistrată la Camera Deputaților demisia domnului Anastasiu Crișu din funcția de Avocat al Poporului, funcție în care acesta fusese numit prin Hotărârea Parlamentului nr. 3/2013.

Prin art. 1 din Hotărârea nr. 75/2013, criticată în cauza de față, Parlamentul a luat act de hotărârea birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului privind constatarea demisiei domnului Anastasiu Crișu din funcția de Avocat al Poporului și a dispus, prin art. 2 din aceeași hotărâre, ca doamna Ecaterina-Gica Teodorescu, adjunct al Avocatului Poporului, să îndeplinească atribuțiile funcției de Avocat al Poporului, până la numirea unui nou Avocat al Poporului.

2. Autorii criticii analizate de Curtea Constituțională în prezenta cauză au contestat constituționalitatea Hotărârii Parlamentului nr. 75/2013, pe două considerente principale: pe de o parte, întrucât Parlamentul nu avea competența de a delega atribuțiile Avocatului Poporului unei alte persoane, acest lucru putând fi realizat doar de către însuși Avocatul Poporului, pe o perioadă de timp determinată, și, pe de altă parte, pentru că persoana pe care Parlamentul a desemnat-o pentru a exercita atribuțiile Avocatului Poporului, până la numirea unui nou Avocat al Poporului, nu întrunește condițiile de numire impuse de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 35/1997, coroborate cu art. 143 din Constituție.

2.1. Cu privire la prima dintre aceste două critici, este de observat că, potrivit art. 65 alin. (2) lit. i) din Constituție și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 35/1997, Avocatul Poporului este numit de Parlament, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului. În cazul imposibilității temporare de exercitare a funcției de Avocat al Poporului, atribuțiile acestuia vor fi îndeplinite, potrivit art. 10 alin. (3) și art. 12¹lit. e) din Legea nr. 35/1997, de către adjuncții săi, în ordinea stabilită de acesta. Curtea remarcă faptul că ipoteza imposibilității definitive de exercitare a funcției nu este reglementată însă prin nicio normă constituțională sau legală. Așadar, posibilitatea atribuirii exercițiului prerogativelor funcției de Avocat al Poporului unei alte persoane în situația demisiei titularului funcției, situație care a generat prezenta sesizare de neconstituționalitate, nu este reglementată printr-o prevedere expresă nici în Legea fundamentală, nici în legea organică de organizare și funcționare a instituției Avocatului Poporului. Autorii sesizării susțin că, pentru a satisface exigențele art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, referitoare la statul de drept și obligativitatea respectării legii, Parlamentul ar fi trebuit, mai întâi, să completeze Legea nr. 35/1997 cu un text care să îi permită acestuia să acopere și situația ivită prin speța de față.

Curtea observă că aceasta ar fi fost o variantă posibilă și, în același timp, dezirabilă, dar adoptarea unei legi de completare a Legii nr. 35/1997, care implică parcurgerea obligatorie a unei anumite proceduri legislative, cuprinzând elaborarea unui proiect de lege, dezbaterea și adoptarea acestuia în cele două Camere ale Parlamentului, ar fi presupus un interval de timp considerabil în care funcționarea legală a instituției Avocatului Poporului ar fi fost afectată.

Prin hotărârea criticată, Parlamentul a dispus ca atribuțiile funcției de Avocat al Poporului să fie exercitate temporar de o altă persoană, până la numirea unui nou Avocat al Poporului. Soluția la care a recurs Parlamentul pentru a menține funcțională instituția Avocatului Poporului, instituție indispensabilă în cadrul democrației constituționale, cu un rol determinant în protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, este o consecință logică a prevederilor constituționale, întrucât, de vreme ce Legea fundamentală îi conferă competența de a numi Avocatul Poporului, acesta are, implicit, și posibilitatea de a reglementa interimatul funcției, prin aplicarea regulii de interpretare qui potest plus, potest minus. Prin urmare, dacă are dreptul - și, în același timp, obligația - de a numi o persoană în funcția de Avocat al Poporului, cu atât mai mult se poate susține că Parlamentul are deplina îndreptățire de a desemna o persoană care să îndeplinească, cu caracter provizoriu, atribuțiile funcției până la numirea unui titular, în condițiile art. 65 alin. (2) lit. i) din Constituție.

În acest context, Curtea remarcă lacunele cadrului normativ infraconstituțional în ce privește asigurarea continuității activității instituției Avocatului Poporului în situația în care mandatul persoanei numite de Parlament pentru a îndeplini această funcție încetează înainte de termen prin art. 9 alin. (1) din Legea nr. 35/1997.

Astfel, în lege ar trebui prevăzute în mod expres competența Parlamentului de a desemna o persoană care să exercite cu titlu temporar atribuțiile funcției de Avocat al Poporului, condițiile pe care aceasta ar trebui să le îndeplinească și durata exercitării acestor atribuții.

Textul art. 8 alin. (4) din Legea nr. 35/1997, potrivit căruia mandatul Avocatului Poporului durează până la depunerea jurământului de către noul Avocat al Poporului, este aplicabil doar în ipoteza în care mandatul a luat sfârșit prin expirarea termenului pentru care acesta a fost acordat, așa cum rezultă din poziționarea sa în corpul legii. Dar mandatul acestuia poate înceta și înainte de termen, în anumite cazuri prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 35/1997, și anume în caz de demisie, revocare din funcție, incompatibilitate cu alte funcții publice sau private, imposibilitate de a-și îndeplini atribuțiile mai mult de 90 de zile, constatată prin examen medical de specialitate, ori în caz de deces. În mod evident prelungirea mandatului fostului Avocat al Poporului nu poate avea loc în niciuna dintre aceste situații.

Astfel, demisia reprezintă un act unilateral, iar autorul acesteia nu poate fi obligat să continue mandatul împotriva voinței sale, până la un moment nedeterminat în timp și a cărui stabilire îi este complet exterioară. De asemenea, în cazul revocării din funcție, ar fi inacceptabilă îndeplinirea, cu caracter temporar, a atribuțiilor funcției de Avocat al Poporului chiar de către persoana cu privire la care Parlamentul a apreciat că nu și-a desfășurat activitatea în limitele stabilite de Constituție și lege. Tot astfel, incompatibilitatea cu alte funcții publice sau private reprezintă o stare ce nu poate fi menținută până la numirea unui nou Avocat al Poporului. În fine, decesul sau chiar și numai imposibilitatea de a-și îndeplini atribuțiile mai mult de 96 de zile, constatată prin examen medical de specialitate, reprezintă situații în care, în mod obiectiv, persoana inițial numită ca Avocat al Poporului nu poate să continue în mod tranzitoriu exercitarea mandatului până la numirea noului Avocat al Poporului.

Ca atare, Curtea constată că, pentru a evita apariția disfuncționalităților la nivelul unei instituții fundamentale a statului al cărei scop îl reprezintă apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice, Parlamentul a procedat, în cazul de față, la asigurarea interimatului funcției de Avocat al Poporului prin nominalizarea unuia dintre adjuncții săi pentru îndeplinirea atribuțiilor acestei funcții, până la numirea unui nou Avocat al Poporului. Eventuala inacțiune a Parlamentului, în condițiile lipsei unui cadru legislativ explicit, ar fi fost de natură să pună sub semnul îndoielii eficacitatea instituției Avocatului Poporului până la data numirii unui titular pentru această funcție.

2.2. Referitor la cea de-a doua critică de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 11 alin. (1⁶) din Legea nr. 35/1997, pot îndeplini funcția de adjunct al Avocatului Poporului absolvenți ai facultăților cu profil juridic, dar și ai altor facultăți cu un alt profil decât cel juridic. De asemenea, în art. 7 din Regulamentul de organizare și funcționare a instituției Avocatul Poporului, aprobat prin Hotărârea Biroului permanent al Senatului nr. 5/2002, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 27 octombrie 2011, cu modificările ulterioare, sunt precizate condițiile pentru numirea în funcția de adjunct al Avocatului Poporului. Astfel, în ce privește studiile, acesta trebuie să fie absolvent, cu diplomă de licență, al unei facultăți de științe juridice, științe administrative, științe politice sau științe economice și să aibă vechime de cel puțin 8 ani în specialitatea studiilor absolvite.

Ca atare, având în vedere că pentru numirea în funcția de adjunct al Avocatului Poporului nu sunt prevăzute aceleași condiții cu cele stabilite pentru numirea în funcția de Avocat al Poporului, rezultă că Parlamentul nu era ținut de nicio obligație constituțională sau legală de a nominaliza exclusiv o persoană care să îndeplinească aceste condiții. Cu atât mai mult cu cât, în mod obiectiv, este posibil ca niciunul dintre adjuncții Avocatului Poporului să nu le îndeplinească, situație în care, dacă s-ar urma raționamentul autorilor sesizării, ar fi cu neputință să fie asigurat interimatul funcției și ar fi, în acest mod, blocată activitatea unei instituții prevăzute de Legea fundamentală.

De asemenea, Curtea constată că, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 35/1997, în caz de imposibilitate temporară a exercitării funcției, Avocatul Poporului stabilește ordinea în care adjuncții vor îndeplini atribuțiile sale. Or, de vreme ce legea permite ipoteza ca însuși Avocatul Poporului să delege exercitarea atribuțiilor unui adjunct care nu are studii juridice, atunci nici Parlamentului nu i se poate nega un asemenea drept. De altfel, adjuncții Avocatului Poporului sunt numiți, potrivit art. 11 alin. (1) teza întâi din aceeași lege, de către birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, la propunerea Avocatului Poporului, cu avizul comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului.

Așadar, faptul că persoana desemnată, potrivit hotărârii criticate, să preia atribuțiile funcției de Avocat al Poporului nu îndeplinește condițiile pentru numirea în funcția de Avocat al Poporului, nu este de natură să înfrângă niciun text constituțional sau legal.