ORDIN privind acordarea acreditării unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic Nr. 1 Cudalbi din comuna Cudalbi, județul Galați
Comentarii |
|
MINISTERUL EDUCAȚIEI
ORDIN
privind acordarea acreditării unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic Nr. 1 Cudalbi din comuna Cudalbi, județul Galați
Având în vedere prevederile:
— Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
— Ordinului ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare;
— art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar;
— Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare;
— Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;
— Ordinului ministrului educației naționale nr. 4.641/2024 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie pentru nivelurile de învățământ, specializările și calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 20 aprilie—9 august 2017;
— art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2022 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și prorogarea unor termene, aprobată prin Legea nr. 356/2022;
— Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 10 din 8.07.2024;
— Referatului de aprobare nr. 7.534 din 6.08.2024 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic Nr. 1 Cudalbi din comuna Cudalbi, județul Galați, pentru nivelul de învățământ „liceal”, filiera „tehnologică”, profilul „servicii”, domeniul pregătirii de bază „comerț”, calificarea profesională „tehnician în activități de comerț”, limba de predare „română”, formele de învățământ „cu frecvență (zi) și seral”, respectiv nivelul „profesional”, domeniul pregătirii de bază „mecanică”, calificarea profesională „sudor”, limba de predare „română”, forma de învățământ „cu frecvență (zi)”,
În temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației,
ministrul educației emite prezentul ordin.
Art. 1. — Se acordă acreditarea unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic Nr. 1 Cudalbi, cu sediul în str. Ștefan cel Mare nr. 247, comuna Cudalbi, județul Galați, pentru nivelul de învățământ „liceal”, filiera „tehnologică”, profilul „servicii”, domeniul pregătirii de bază „comerț”, calificarea profesională „tehnician în activități de comerț”, limba de predare „română”, formele de învățământ „cu frecvență (zi) și seral”, respectiv nivelul „profesional”, domeniul pregătirii de bază „mecanică”, calificarea profesională „sudor”, limba de predare „română”, forma de învățământ „cu frecvență (zi)”, începând cu anul școlar 2024—2025.
Art. 2. — Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic Nr. 1 Cudalbi din comuna Cudalbi, județul Galați, acreditată potrivit dispozițiilor art. 1, este persoană juridică de drept public, parte a sistemului național de învățământ, beneficiază de toate drepturile și are obligațiile prevăzute de lege.
Art. 3. — Personalul didactic și personalul administrativ din unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic Nr. 1 Cudalbi din comuna Cudalbi, județul Galați, angajat conform prevederilor legii pentru formațiunile de studiu școlarizate, conform dispozițiilor art. 1, se preia la unitatea de învățământ preuniversitar de stat acreditată Liceul Tehnologic Nr. 1 Cudalbi din comuna Cudalbi, județul Galați.
Art. 4. — Capacitatea maximă de școlarizare este de 37 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 20 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 17 formațiuni de studiu/schimbul 2).
Art. 5. — Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic Nr. 1 Cudalbi din comuna Cudalbi, județul Galați, este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Galați, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Art. 6. — Unitatea de învățământ preuniversitar de stat are obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2028—2029.
Art. 7. — Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic Nr. 1 Cudalbi din comuna Cudalbi, județul Galați, Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Galați duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 8. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
București, 26 august 2024. Nr. 6.206.
← ORDIN privind acordarea autorizației de funcționare provizorie... | ORDIN privind acordarea acreditării unității de... → |
---|