DECLARAŢIE nr. 1/2014 - susţinerea Georgiei în eforturile de integrare în structurile europene şi euroatlantice
Comentarii |
|
PARLAMENTUL ROMÂNIEI SENATUL
DECLARAȚIENr. 1/2014
privind susținerea Georgiei în eforturile de integrare în structurile europene și euroatlantice
Monitorul Oficial nr. 106 din 12.02.2014
Senatul adoptă prezenta declarație.
Pornind de la afirmarea voinței comune de dezvoltare a relațiilor tradiționale foarte bune de prietenie și cooperare dintre România și Georgia,
ținând seama de dimensiunea europeană și euroatlantică a cooperării bilaterale vizând sprijinirea obiectivelor strategice de politică externă și securitate ale Georgiei de integrare în Uniunea Europeană și NATO,
luând în considerare rolul fundamental al parlamentelor în dezvoltarea și consolidarea democrației, precum și în apărarea intereselor cetățenilor din cele două țări,
având în vedere că, pentru România, ca și pentru NATO, relația cu Georgia este una dintre cele mai apropiate și mai complexe, motiv pentru care țara noastră a asumat mandatul de Ambasadă Punct de Contact NATO în Georgia, în perioada 2013-2014,
recunoscând angajamentul ferm demonstrat de Georgia și de poporul georgian față de valorile europene și obiectivele integrării în NATO și UE,
salutând parafarea de către Georgia, la 29 noiembrie 2013, a Acordului de asociere, inclusiv a Acordului adânc și cuprinzător de liber schimb cu Uniunea Europeană, care reprezintă un pas important realizat pe calea către Europa,
apreciind progresele însemnate obținute de Georgia în ultimii ani pe calea consolidării democrației și integrării europene, realizate într-un context intern și regional complex, și exprimând convingerea că forțele politice interesate de viitorul european al Georgiei trebuie să acționeze și pe mai departe în direcția susținerii unei coaliții solide, stabile și responsabile față de angajamentele europene asumate, precum și pentru menținerea unui dialog constructiv la nivelul forțelor politice reprezentate în Parlamentul Georgiei,
pronunțându-se pentru semnarea, cât mai curând posibil, în anul 2014, pe durata mandatului actualei Comisii Europene, a Acordului de asociere a Georgiei, inclusiv a Acordului adânc și cuprinzător de liber schimb cu Uniunea Europeană,
reafirmând sprijinul ferm al României pentru politica "ușilor deschise“ a NATO și pentru angajamentul Georgiei față de obiectivul integrării în NATO,
reiterând susținerea fermă pentru soluționarea conflictelor prelungite din Georgia pe cale pașnică, negociată, a conflictului din Georgia, în baza normelor și principiilor de drept internațional, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Georgiei, în cadrul frontierelor recunoscute internațional,
Senatul României exprimă susținerea deplină pentru obiectivele Georgiei privind procesul de integrare în Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică. Dorim ca perioada următoare să fie decisivă pentru înscrierea ireversibilă a Georgiei pe traseul european și euroatlantic.
Această declarație a fost adoptată de Senatul României, în ședința din 10 februarie 2014.
PREȘEDINTELE SENATULUI
GEORGE-CRIN LAURENTIU ANTONESCU
← Decizia Primului Ministru nr. 39/2014 - organizarea... | HOTĂRÂRE nr. 3/2014 - aprobarea Registrului public al... → |
---|