Decizia CCR nr. 16 din 22.01.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. II din OUG nr. 36/2010 pt. modificarea şi completarea OUG nr. 158/2005 - concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, excepție ridicată de Societatea Comercială "Diana Turism“ - S.R.L. Deva în Dosarul nr. 4.023/97/2011 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.219D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul excepției a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. De asemenea, partea Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara a depus note scrise prin care își exprimă punctul de vedere asupra excepției formulate, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată.

Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 1.278D/2012 și nr. 1.481 D/2012, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Societatea Comercială "Optim Sig Instal“ - S.R.L. Deva și Societatea Comercială "Țara Hațegului“ - S.A. Hațeg în dosarele nr. 4.028/97/2011 și nr. 3.887/97/2011 ale Curții de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzelor și arată că partea Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara a depus note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect al excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.219D/2012, nr. 1.2780/2012 și nr. 1.481 D/2012, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.278D/2012 și nr. 1.481 D/2012 la Dosarul nr. 1.219D/2012, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

În acest sens arată că aspectele invocate de autorii excepției nu constituie probleme de neconstituționalitate a legii, ci de interpretare și aplicare a acesteia în timp de către autoritățile competente.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 18 și 22 iunie 2012, pronunțate în dosarele nr. 4.028/97/2011 și nr. 4.023/97/2011, precum și prin Încheierea din 18 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3.887/97/2011, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Comercială "Diana Turism“ - S.R.L. Deva, Societatea Comercială "Optim Sig Instal“ - S.R.L. Deva și Societatea Comercială "Țara Hațegului“ - S.A. Hațeg cu prilejul soluționării recursurilor declarate împotriva unor sentințe civile pronunțate de Tribunalul Hunedoara în cauze având ca obiect "obligația de a face“.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale criticate contravin art. 15 alin. (2) din Constituție, care consacră principiul neretroactivității legii civile. Astfel, arată că, potrivit art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă puteau fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termenul de prescripție de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite. Acest text a fost modificat prin art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010, în sensul că indemnizațiile pot fi solicitate în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite. Având în vedere principiul consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, noul termen de prescripție de 90 de zile își găsește aplicabilitate numai cu privire la indemnizațiile datorate pentru incapacitate temporară de muncă ivită după data apariției Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010. Ca atare, cum acest act normativ nu are putere retroactivă, este firesc ca indemnizațiile născute pentru incapacitățile temporare de muncă ivite anterior datei de 26 aprilie 2010, data publicării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010, să poată fi solicitate în termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de actul normativ în vigoare la data nașterii dreptului.

Autorii excepției consideră că prin reglementarea criticată Guvernul României încalcă principiul neretroactivității legii civile, întrucât "prin formularea sa abilă și perfidă“ textul legal dispune ca toate indemnizațiile datorate pentru concediile medicale eliberate până la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010 să se valorifice numai înlăuntrul noului termen de prescripție de 90 de zile. Or, în conformitate cu art. 15 alin. (2) din Constituție, noul termen de prescripție de 90 de zile nu se poate aplica indemnizațiilor născute anterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat nu conține, în sine, nicio dispoziție cu efecte retroactive, acesta urmând a-și găsi aplicarea exclusiv de la data întăririi în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010 sunt constituționale.

Astfel, arată că reglementarea pretins neconstituțională nu contravine principiului neretroactivității legii civile, deoarece se aplică doar pentru viitor, termenul curgând de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, iar prin stabilirea termenului de 90 de zile pentru depunerea certificatelor nu se modifică termenul de prescripție, ci se instituie o nouă condiție formală pentru solicitarea sumelor.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosare, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 26 aprilie 2010, care prevăd că "Certificatele de concediu medical eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se depun la casele de asigurări de sănătate în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanței de urgență.“

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că reglementarea legală criticată contravine dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate a fost reglementat cadrul legal necesar aplicării unor măsuri cu caracter social care aveau în vedere asigurarea dreptului persoanelor asigurate la concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în cadrul sistemului, dreptul la concediile și indemnizațiile prevăzute de actul normativ în cauză fiind condiționat de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate destinate suportării acestor indemnizații.

Din nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, Curtea observă că s-a impus implementarea unui mecanism menit să protejeze asigurații de o eventuală incapacitate de plată de către fond a acestor drepturi, avându-se în vedere insuficiența sumelor alocate în cadrul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, asupra căruia în ultimii ani s-a exercitat o presiune din ce în ce mai crescută a sumelor decontate beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate.

Față de critica de neconstituționalitate formulată, Curtea reține că, potrivit art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, "Indemnizațiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termenul de prescripție de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite.“ Ulterior, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010, art. 40 alin. (1) a fost modificat, în sensul că "Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite.“

Potrivit art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010, "Certificatele de concediu medical eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se depun la casele de asigurări de sănătate în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanței de urgență.“

Din examinarea coroborată a prevederilor legale menționate, Curtea reține că legiuitorul delegat a redus termenul în care indemnizațiile pot fi solicitate în baza actelor justificative, de la 3 ani la 90 de zile, prin aceasta urmărindu-se protecția atât a beneficiarilor de indemnizații, cât și a fondului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

În acest context, Curtea constată că prevederile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010 instituie o normă tranzitorie, prin care s-a urmărit adoptarea unor măsuri de natură a responsabiliza beneficiarii pentru a depune într-un termen, considerat optim, documentele justificative la casele de asigurări de sănătate, în vederea efectuării plății indemnizațiilor, de regulă, în același an calendaristic și, deci, în același buget al fondului.

De altfel, Curtea constată că formula redacțională a textului de lege dedus controlului nu oferă temei criticii referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât acesta nu conține în sine nicio dispoziție cu caracter retroactiv, textul urmând a-și găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010.

În ceea ce privește determinarea situațiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum și a celor care vor fi guvernate de noua reglementare, aceasta nu constituie o problemă de constituționalitate, ci de aplicare a legii în timp, de competența exclusivă a instanțelor judecătorești.