Decizia CCR nr. 399/2022 - excepția de neconstituționalitate a disp. art. 2 pct. 27 și ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente... (respinsă)

Comentarii

0

DECIZIA Nr. 399 din 15 septembrie 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 27 și ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 27 și ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, excepție ridicată de Maria Sanda Borcan, Oana-Iuliana Borcan, Cristina Plettner și Oana Jessica Plettner în Dosarul nr. 14.202/215/2017/a2 al Judecătoriei Craiova — Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 355D/2019.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, pornind de la critica autoarelor excepției, potrivit cărora vehiculele cu tracțiune animală sunt excluse expressis verbis, printr-o manifestare de voință a legiuitorului, de la obligativitatea încheierii unei polițe RCA, context în care nu poate fi antrenată intervenția Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, reprezentantul Ministerului Public învederează faptul că unul dintre actele necesare încheierii unei polițe RCA este certificatul de înmatriculare. Or, atât timp cât vehiculele cu tracțiune animală nu sunt prevăzute cu propulsie mecanică, efectuarea inspecției tehnice periodice, în acest context, este imposibilă și ilogică.

4. Nu în ultimul rând, referitor la invocarea dispozițiilor constituționale și internaționale privind discriminarea, menționează că în art. 19 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală legiuitorul a prevăzut că persoana vătămată sau succesorii acesteia se pot constitui parte civilă împotriva inculpatului, iar prin alin. (5) al aceluiași articol a statuat că repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile. Astfel, potrivit art. 1.349 din Codul civil, care consacră răspunderea civilă delictuală, persoana care se face vinovată de crearea unui prejudiciu este obligată să îl repare integral.

CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

,

5. Prin Încheierea din 1 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 14.202/215/2017/a2 al Judecătoriei Craiova — Secția penală, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 27 și ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea

obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Maria Sanda Borcan, Oana-Iuliana Borcan, Cristina Plettner și Oana Jessica Plettner, în calitate de succesori legali ai victimei decedate, Dorel Borcan, constituite părți civile în cauza penală prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților Anișoara Stoian și Paul Rusu pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă ca urmare a conducerii pe drumurile publice a unui vehicul cu tracțiune animală.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarele acesteia susțin, în esență, că persoanele prejudiciate în urma unui accident rutier produs de un vehicul cu tracțiune animală nu se pot îndrepta împotriva Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România pentru a obține repararea integrală a prejudiciului produs. În acest sens, arată că, potrivit art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, sunt supuse înregistrării tramvaiele, troleibuzele, mopedele, tractoarele agricole sau forestiere, inclusiv remorcile destinate a fi tractate de acestea, vehiculele lente, precum și vehiculele cu tracțiune animală. Consideră că din interpretarea acestui text rezultă fără echivoc faptul că pentru vehiculele cu tracțiune animală este instituită obligativitatea înregistrării, însă, cu toate acestea, dispozițiile criticate exclud în mod imperativ posibilitatea acordării de despăgubiri de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România prin Fondul de Protecție a Victimelor Străzii în cazul producerii unui eveniment rutier în care este implicat și acest tip de vehicul, o atare limitare fiind discriminatorie, creând o situație defavorabilă victimei unui astfel de accident față de victima unui accident produs de un autoturism, autocamion, moped, tramvai etc., care se poate îndrepta împotriva Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România pentru a obține repararea integrală a prejudiciului cauzat.

7. Judecătoria Craiova — Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, instanța susține că pentru justa soluționare a cauzei este necesar a se clarifica în ce măsură este constituțional ca prin termenul vehicul să se înțeleagă numai mijloc de transport cu sau fără propulsie proprie, destinat deplasării pe uscat, inclusiv orice tip de remorcă, indiferent dacă este cuplată sau nu, pentru care în România există obligația legală de înmatriculare sau înregistrare, excluzându-se din accepțiunea acestui termen vehiculul cu tracțiune animală. Apreciază că, astfel, se creează o situație disproporționată și discriminatorie pentru victima unui accident rutier în care a fost implicat un autovehicul cu tracțiune animală față de victima unui accident rutier ce a avut la bază activitatea culpabilă a unui conducător de autoturism, autocamion, moped, tramvai etc. În acest context, arată că legislația actuală exclude posibilitatea persoanei prejudiciate în cadrul unui accident produs de un vehicul cu tracțiune animală de a se putea îndrepta împotriva Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, prin Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, și, în consecință, de a putea obține repararea integrală a prejudiciului cauzat. Așa fiind, instanța consideră că prin instituirea unei astfel de limitări în cadrul dispozițiilor art. 2 pct. 27 și ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, ce exclude posibilitatea victimei unui accident de circulație în care este implicat un vehicul cu tracțiune animală de a se adresa împotriva Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, se aduce atingere dreptului de proprietate al acestor categorii de victime, consacrat de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 2 pct. 27 și ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017, care au următorul cuprins normativ:

— Art. 2: „Termenii și expresiile utilizați/utilizate în prezenta lege au înțelesul prevăzut la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările ulterioare, precum și următoarele semnificații: [...]

27. vehicul — mijloc de transport cu sau fără propulsie proprie, destinat deplasării pe uscat, inclusiv orice tip de remorcă, indiferent dacă este cuplată sau nu, pentru care în România există obligația legală de înmatriculare sau înregistrare, cu excepția celor care se deplasează pe șine, altele decât tramvaiele, bicicletelor sau vehiculelor cu tracțiune animală;”;

— Art. 33 alin. (1): „În calitate de organism de plată a despăgubirilor, BAAR garantează fără a avea beneficiu de discuțiune despăgubirea persoanelor prejudiciate, rezidenți ai statelor membre, prin accidente produse pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru decât statul lor de rezidență, prin intermediul unor vehicule sau tramvaie care staționează în mod obișnuit pe teritoriul României sau pe teritoriul unui stat al cărui birou național auto nu a semnat Acordul multilateral, neasigurate RCA cu toate că, în conformitate cu prevederile legii, pentru acestea trebuia încheiată asigurarea RCA sau prin intermediul unor vehicule neidentificate, în următoarele condiții:

a) dacă vehiculul sau tramvaiul a fost identificat, dar nu era asigurat pentru RCA, se acordă despăgubiri atât pentru daune materiale, cât și pentru vătămarea integrității corporale sau sănătății ori pentru deces;

b) dacă vehiculul sau tramvaiul rămâne neidentificat, se acordă despăgubiri doar pentru vătămarea integrității corporale sau sănătății ori pentru deces; se acordă despăgubiri și pentru daune materiale cu aplicarea unei franșize de 500 de euro în echivalent lei la cursul comunicat de Banca Națională a României la data producerii accidentului, dacă în urma unui astfel de accident a rezultat decesul unei persoane sau s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății unei persoane o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile; accidentul produs de un vehicul care a rămas neidentificat este accidentul în care respectivul vehicul a intrat în coliziune directă cu persoana accidentată sau cu bunul pe care l-a avariat, după care a părăsit locul accidentului;

c) în situația producerii riscului pe perioada suspendării contractului RCA, conform art. 6 alin. (6).”

12. În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate aceste dispoziții contravin normelor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 — Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 53 — Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și prevederilor art. 2 și 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și celor ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 1 pct. 1 din Directiva 2009/103/CE din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 263 din 7 octombrie 2009, astfel cum a fost modificată prin Directiva nr. 2.118 din 24 noiembrie 2021, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 430 din 2 decembrie 2021, prin vehicul se înțelege: „(a) orice autovehicul acționat exclusiv în mod mecanic pe uscat, dar care nu se deplasează pe șine, cu:

(i) o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h; sau

(ii) o masă proprie maximă mai mare de 25 kg și o viteză maximă constructivă mai mare de 14 km/h;

(b) orice remorcă destinată utilizării cu un vehicul menționat la litera (a), indiferent dacă este cuplată sau necuplată.” În același sens sunt și prevederile cuprinse în art. 1 din Directiva 72/166/CEE din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto și introducerea obligației de asigurare a acestei răspunderi, publicată în Ediția specială a Jurnalului Oficial din 1 ianuarie 2007, potrivit cărora vehicul înseamnă „orice vehicul cu motor destinat transportului pe uscat și acționat în mod mecanic, dar care nu se deplasează pe șine, inclusiv orice tip de trailer, indiferent dacă este cuplat sau nu”.

14. Din perspectiva dreptului intern, Curtea reține că, potrivit art. 2 pct. 27 din Legea nr. 132/2017, prin vehicul se înțelege acel „mijloc de transport cu sau fără propulsie proprie, destinat deplasării pe uscat, inclusiv orice tip de remorcă, indiferent dacă este cuplată sau nu, pentru care în România există obligația legală de înmatriculare sau înregistrare, cu excepția celor care se deplasează pe șine, altele decât tramvaiele, bicicletelor sau vehiculelor cu tracțiune animală;”. De asemenea, potrivit art. 6 pct. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, prin vehicul se înțelege „sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane și/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări”. Așa fiind, atât din perspectiva normelor europene enunțate, cât și a cadrului normativ național, rezultă opțiunea clară a legiuitorului de a reglementa noțiunea de vehicul — ca participant la circulația pe drumurile publice — ca fiind acel vehicul cu motor, acționat exclusiv în mod mecanic și care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare.

15. Curtea observă, de asemenea, că, potrivit art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, orice vehicul care circulă pe drumurile publice trebuie să corespundă normelor tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și utilizarea conform destinației, sens în care, pentru a corespunde exigențelor legale privind siguranța circulației rutiere, art. 14 din ordonanța de urgență prevede că „tramvaiele, troleibuzele, mopedele, tractoarele agricole sau forestiere, altele decât cele prevăzute la art. 13 alin. (2), inclusiv remorcile destinate a fi tractate de acestea, vehiculele lente, precum și vehiculele cu tracțiune animală se înregistrează la nivelul primarilor comunelor, ai orașelor, ai municipiilor și ai sectoarelor municipiului București, care, prin compartimentele de specialitate, țin și evidența acestora”. Art. 6 pct. 16¹ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 stipulează că „înmatricularea/înregistrarea reprezintă operațiunea administrativă prin care se atestă că un vehicul poate circula pe drumurile publice. Dovada atestării înmatriculării/înregistrării este certificatul de înmatriculare/înregistrare și numărul de înmatriculare/înregistrare atribuit.”, iar potrivit art. 165 alin. (1) lit. a) din subsecțiunea 3, secțiunea a 4-a cuprinsă în capitolul V din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, conducătorul vehiculului cu tracțiune animală este obligat să aibă asupra lui actul de identitate, certificatul de înregistrare, iar pe vehicul montate plăcuțele cu numărul de înregistrare. Curtea observă, totodată, că, potrivit dispozițiilor art. 76 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, „Vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu excepția celor cu tracțiune animală, care circulă pe drumurile publice, trebuie să aibă asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terților prin accidente de circulație, conform legii.”

16. Din examinarea dispozițiilor mai sus menționate, Curtea reține obligația conducătorilor vehiculelor cu tracțiune animală doar de înregistrare a acestor vehicule, spre deosebire de proprietarii/utilizatorii vehiculelor expres nominalizate la art. 2 pct. 27 din Legea nr. 132/2017, cărora, potrivit art. 3 din acest act normativ, le incumbă obligația încheierii unui contract de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie, a cărui încheiere se constată prin polița de asigurare RCA. O atare obligație rezultă de altfel și din dispozițiile art. 3 din cuprinsul Directivei 2009/103/CE prin care se stipulează că „fiecare stat membru ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că răspunderea civilă pentru pagubele produse de un vehicul care staționează în mod obișnuit pe teritoriul lor este acoperită prin asigurare”.

17. Așa fiind, referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 27 din Legea nr. 132/2017, Curtea constată că vehiculele cu tracțiune animală sunt supuse unui alt regim în ceea ce privește circulația rutieră, context în care subliniază că elementul esențial care determină modalitatea distinctă de acordare a despăgubirilor, în sensul intervenției Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, către persoanele prejudiciate în urma unui accident produs de un vehicul cu tracțiune animală, față de persoanele prejudiciate în urma unui accident produs de un alt tip de vehicul, este tocmai existența contractului de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie.

18. În acest sens, Curtea Constituțională reține că în considerentele Deciziei nr. 86 din 20 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 17 ianuarie 2018, paragraful 55, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a subliniat că raporturile juridice dintre asigurat și asigurător își au fundamentul în contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vreme ce raporturile juridice dintre terțul păgubit și asigurat își au izvorul în fapta delictuală a asiguratului producătoare de pagube morale sau materiale în patrimoniul, respectiv persoana terțului păgubit.

19. De asemenea, cu privire la pretinsa neconstituționalitate a art. 33 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, Curtea observă că prin aceste dispoziții legiuitorul reglementează atribuțiile Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, în calitate de organism de plată a despăgubirilor, iar corespondentul acestuia se regăsește în cuprinsul art. 10 alin. (1) din Directiva 2009/103/Ce a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, intitulat „Organismul responsabil cu despăgubirea”, care prevede că „fiecare stat membru instituie sau autorizează un organism responsabil cu despăgubirea, cel puțin în limitele obligației de asigurare, a pagubelor materiale sau a vătămărilor corporale cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligația de asigurare prevăzută la articolul 3 din directivă”.

20. Referitor la Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, dintr-un scurt istoric al reglementării, Curtea reține că acesta era prevăzut inițial în cuprinsul art. 5¹ alin. (1) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea și supravegherea intermediarilor în asigurări și reasigurări (în prezent abrogată), fiind constituit ca asociație, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, având ca membri toți asigurătorii autorizați să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule. La alin. (9) lit. b) pct. 1 (i) al aceluiași articol se prevedea că acest fond se constituie în scopul de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de autovehicule, dacă autovehiculul, respectiv tramvaiul care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligația să încheie o astfel de asigurare. Ulterior, prin art. 1 alin. (2) pct. 16 din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 octombrie 2015, fondul național de protecție era definit ca fiind asociația, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, constituită din toate societățile autorizate să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, fiind denumit Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, pct. 16 fiind ulterior modificat prin Legea nr. 158/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 29 iulie 2020, în sensul că, în prezent, fondul național de protecție este organismul prevăzut la art. 10 alin. (1) din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, în România acesta fiind Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

21. Astfel, potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România se constituie ca asociație profesională, independentă și autonomă a tuturor societăților de asigurare, indiferent de forma de organizare și de statul în care își au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule, fiind organism de plată a despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 33 din lege. Totodată, potrivit art. 32 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, pentru îndeplinirea atribuțiilor de organism de plată a despăgubirilor, acesta își constituie o structură proprie denumită Fondul național de protecție, prin contribuția tuturor membrilor, proporțională cu volumul primelor brute încasate din vânzarea contractelor RCA/Carte Verde.

22. Prin urmare, rezultă fără echivoc faptul că Fondul de Protecție a Victimelor Străzii acordă despăgubiri persoanelor prejudiciate ca urmare a unor accidente de vehicule doar dacă vehiculul care a provocat accidentul nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, deși legea prevedea expres obligativitatea asigurării. Or, în speță, Curtea reține că infracțiunea de ucidere din culpă reținută în sarcina inculpatei este consecința accidentului provocat ca urmare a conducerii unui vehicul cu tracțiune animală, exclus expressis verbis de legiuitor de la obligativitatea încheierii unei polițe RCA, împrejurare ce conduce, în mod evident, la lipsa temeiului legal pentru implicarea în cauză a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România prin Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

23. Așa fiind, raportat la criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea constată că nu se poate reține existența vreunei situații discriminatorii instituite între persoanele prejudiciate ca urmare a unui accident rutier produs de un vehicul cu tracțiune animală, care nu se pot îndrepta către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, și persoanele prejudiciate ca urmare a unui accident produs de un autoturism, autocamion, moped, tramvai etc., întrucât acestea din urmă, în baza asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, au dreptul, direct sau prin mandatari, să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA ori către propriul asigurător RCA în cazul decontării directe, în situația producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA, sau către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condițiile prevăzute de lege.

24. De altfel, în jurisprudența constantă a Curții Constituționale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 711 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 25 februarie 2020) s-a statuat că principiul egalității în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, sunt diferite. De asemenea, Curtea a statuat că principiul egalității nu presupune uniformitate, așa încât toate situațiile să fie tratate în același fel, ci presupune ca unor situații egale să le corespundă un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit. Principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.

25. Circumstanțiat situației de fapt din speță, Curtea subliniază că, în ipoteza în care accidentul a fost provocat de un vehicul ce nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, drepturile persoanei păgubite pot fi valorificate prin exercitarea acțiunii civile alăturate acțiunii penale în cadrul procesului penal. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (1), (2), (4) și (5) din Codul de procedură penală, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale. Potrivit aceluiași cod, persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului se numește parte responsabilă civilmente. Acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente. Acțiunea civilă se soluționează în cadrul procesului penal, dacă prin aceasta nu se depășește durata rezonabilă a procesului, iar repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile.

← HOTĂRÂRE privind completarea Regulamentului Senatului		Decizia ÎCCJ nr. 51/2022. Acordare liberare condiționată.... →

Publicate în același Monitor Oficial:

HOTĂRÂRE pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 124/2020 privind aprobarea componenței numerice și nominale a comisiilor permanente ale Senatului HOTĂRÂRE privind completarea Regulamentului Senatului Decizia ÎCCJ nr. 51/2022. Acordare liberare condiționată. Deducere zile considerate executate din pedeapsă.