Decizia CCR nr. 729 din 16.12.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 11 alin. 1 şi 2, art. 17 alin. 1 lit. a), art. 21 alin. (6) şi (9), art. 31 alin. (5) şi ale art. 33 alin. 1 din...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Banyai Rosalia, Kun Rosalia și Banyai Iosif în Dosarul nr. 7.405/117/2013 al Tribunalului Cluj - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 190D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent informează Curtea asupra faptului că, la dosar, partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției.

4. De asemenea, magistratul-asistent referă asupra faptului că dezbaterile inițiale au avut loc în ședința publică din 11 noiembrie 2014, dată la care, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în temeiul art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunțarea la datele de 12, 19 și 26 noiembrie 2014, când, datorită imposibilității constituirii majorității prevăzute de art. 6 și art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992, a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 16 decembrie 2014, când a pronunțat prezenta decizie.

5. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, pentru motivele reținute de Curtea Constituțională în jurisprudența sa relevantă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Încheierea din 20 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 7.405/117/2013, Tribunalul Cluj - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor "art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România“, excepție ridicată de Banyai Rosalia, Kun Rosalia și Banyai Iosif într-o cauză având ca obiect Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, respectiv obligarea entității deținătoare de a emite dispoziția prin care să propună, în favoarea reclamanților, măsuri reparatorii prin echivalent și înaintarea dosarului de despăgubire către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru finalizarea procedurii de despăgubire prin echivalent.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 contravin normelor constituționale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20,art. 21 alin. (1)-(3) și ale art. 44, astfel cum acestea trebuie interpretate și analizate în concordanță cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

8. În esență se arată că principiul neretroactivității este flagrant încălcat prin aceea că, potrivit textului legal criticat, legea nouă se aplică direct cererilor înregistrate sub imperiul vechii reglementări și nesoluționate încă, precum și litigiilor aflate în curs de judecată la momentul intrării sale în vigoare, fără a ține cont de drepturile anterior câștigate. Una dintre consecințele aplicării retroactive a Legii nr. 165/2013 constă în respingerea (sau în cel mai bun caz suspendarea) procedurilor de soluționare a notificărilor și a tuturor acțiunilor începute în temeiul vechilor legi, ceea ce îi va prejudicia pe proprietarii care au petrecut mulți ani în fața instanțelor și care vor fi nevoiți să ia procedura de la început în temeiul noii legi. În concret, autorii excepției arată că efectele imediate și pe termen lung ale aplicării retroactive a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 constau în suprimarea, reducerea și/sau modificarea drepturilor câștigate prin emiterea dispoziției de propunere de acordare de despăgubiri sau chiar prin obținerea unor hotărâri judecătorești nepuse în executare la data apariției legii noi.

9. Dispozițiile legale criticate instituie, în același timp, o discriminare între persoane aflate în aceeași situație juridică, fără o justificare obiectivă și rezonabilă. Astfel, deși au formulat același gen de cereri de despăgubire, cu respectarea acelorași condiții legale în vigoare la momentul introducerii lor, doar acele persoane care, din motive obiective și independente de voința lor, neavând cererile de restituire sau de acordare de despăgubiri rezolvate ori judecate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, sunt supuse obligației de a primi despăgubiri conform legii noi, adică în rate și pe bază de puncte. Legea nr. 165/2013 prevede, la art. 21 alin. (6), că evaluarea imobilului ce nu poate fi restituit în natură se face pe baza grilei notariale existente la momentul intrării în vigoare a legii, fără a ține cont de valoarea de piață a bunului mobil, și nu conform standardelor internaționale de evaluare, cum prevedea legislația anterioară, respectiv Legea nr. 10/2001. Mai mult, legea nouă prevede că ultima plată s-ar face în anul 2029, fără aplicarea vreunei indexări în funcție de inflație, iar potrivit art. 31 alin. (5) din legea examinată, modalitatea de valorificare în numerar se stabilește ulterior, prin normele de aplicare a legii, ceea ce contrazice recomandările Curții Europene a Drepturilor Omului din Hotărârea-pilot Maria Atanasiu și alții împotriva României, cu referire la respectarea standardelor internaționale în aplicarea prețului pieței asupra imobilelor revendicate.

10. Prin termenele inacceptabil de îndelungate pe care Legea nr. 165/2013 le reglementează pentru soluționarea, în faza administrativă, a cererilor de despăgubire, precum și prin condiționarea accesului la justiție de respectarea acestora, astfel cum prevede art. 11 alin. (1) și (2) din lege, aceasta încalcă în mod evident prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție și ale art. 6 din Convenție, atât sub aspectul accesului liber la justiție, dar și a dreptului părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Autorii excepției arată că tergiversarea plăților până în anul 2029 pentru persoane care au fost deposedate în mod abuziv în anii ’50, care au depus notificări în anul 2001 și au depășit vârste de 80-90 de ani nu poate să corespundă noțiunii de "termen rezonabil“ în accepțiunea Curții de la Strasbourg.

11. Nu în ultimul rând și în strânsă legătură cu celelalte susțineri de neconstituționalitate, autorii excepției consideră că art. 4 coroborat cu art. 17 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor este abilitată să invalideze deciziile entităților învestite de lege, încalcă dreptul de proprietate, principiul securității juridice și cel al încrederii legitime, consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Sub protecția art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție se află, pe lângă creanțe, și "speranța legitimă“, atâta vreme cât aceasta rezidă în existența unui fundament suficient în dreptul intern pentru a putea considera creanța o "valoare patrimonială“. Se mai arată că, potrivit aceleiași jurisprudențe (Hotărârea din 27 mai 2010, pronunțată în Cauza Marin și Gheorghe Rădulescu împotriva României, Hotărârea din 9 decembrie 2008, pronunțată în Cauza Viașu împotriva României, și Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Anastasiu și alții împotriva României), "o decizie administrativă a autorității locale competente care recunoaște celui interesat un drept de reparație este suficientă pentru a crea un interes patrimonial protejat de art. 1 din Primul Protocol la Convenție, chiar dacă nu este precizată suma despăgubirii. Neexecutarea unei asemenea decizii constituie o ingerință în sensul primei fraze a primului alineat al articolului menționat. În consecință, petenții cărora li s-au acordat astfel de decizii administrative trebuie considerați implicit persoane îndreptățite în accepțiunea noului proiect de lege, nefiind necesar ca dreptul lor să fie validat din nou“. Scopul Convenției este de a proteja drepturi nu teoretice și iluzorii, ci concrete și efective, iar stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate pentru privarea de proprietate trebuie să fie rezonabilă în raport cu valoarea bunului, fiind menținut, totodată, un just echilibru între diferitele interese în cauză.

12. În final, autorii excepției arată că în favoarea lor a fost emisă o dispoziție de acordare de despăgubiri, în baza căreia s-a născut dreptul de reparație, această decizie intrând în circuitul civil; or, ca efect al art. 4 din Legea nr. 165/2013, coroborat cu celelalte texte legale criticate, dreptul legal câștigat este regresat, putând fi invalidat de o instituție administrativă nou-creată, astfel demersurile începute cu mult timp înainte rămânând fără finalitate, iar procedura pornind, practic, de la început.

13. Tribunalul Cluj - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15. Avocatul Poporului consideră că motivele invocate în susținerea excepției pot fi reținute, în parte. În acest sens se arată, în esență, că dispozițiile art. 4 raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 sunt retroactive, având în vedere că, în baza acestor norme legale, cele mai multe acțiuni formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost respinse ca prematur introduse. În acest mod, legiuitorul a acționat asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Dispozițiile art. 4 din legea criticată aduc, de asemenea, atingere și principiului egalității în drepturi, deoarece creează premisele unei discriminări fără un criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere, între persoanele ale căror procese s-au finalizat anterior intrării în vigoare a noii legi, aflate într-o situație mai favorabilă, și cele ale căror procese au fost în curs de soluționare ia această dată. În opinia Avocatului Poporului, prevederile examinate pun în discuție și dreptul la un proces echitabil, deoarece admiterea excepției de prematuritate - excepție de fond, peremptorie și absolută - duce la respingerea acțiunii de chemare în judecată, fiind astfel încălcat și principiul soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil. În sfârșit, consideră că celelalte critici de neconstituționalitate nu pot fi reținute.

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare. Analizând motivarea autorilor excepției, raportat și la circumstanțele specifice litigiului, Curtea constată că obiectul acesteia este format, în realitate, din prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 11 alin. (1) și (2), art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (6) și (9), art. 31 alin. (5) și ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care au următorul conținut:

- Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (..) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (..........) la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

- Art. 11 alin. (1) și (2): "(1) Comisiile locale și județene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016.

(2) În situația neîndeplinirii obligațiilor în termenul prevăzut la alin. (1), persoana care se consideră îndreptățită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile. Hotărârea pronunțată de instanța judecătorească este supusă numai apelului. Plângerea este scutită de taxa judiciară de timbru.“;

- Art. 17 alin. (1) lit. a): "(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții:

a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;“;

- Art. 21 alin. (6): "Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. [_]

(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, Comisia Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.“;

- Art. 31 alin. (5): "(5) Modalitatea de valorificare în numerar se stabilește prin normele de aplicare a prezentei legi.“;

- Art. 33 alin. (1): "(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.“.

19. În motivarea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la principiul egalității în drepturi a cetățenilor, ale art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1)-(3) care consacră accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată, norme fundamentale ce trebuie interpretate și analizate în concordanță cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reamintește că, în vederea exercitării atribuției sale prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție, și anume soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale reglementează, la art. 29, condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate. Printre acestea, alin. (1) teza finală din articolul menționat impune condiția admisibilității constând în "legătura [textului legal criticat - s.n.] cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.“ Din această perspectivă, Curtea urmează să determine obiectul cauzei în care a fost invocată excepția, cu scopul de a stabili dacă există sau nu o legătură între soluționarea cauzei și dispozițiile de lege ce fac obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate.

21. Astfel, Curtea observă că obiectul litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepția îl constituie obligarea entității deținătoare de a emite o dispoziție prin care să propună, în favoarea reclamanților, măsuri reparatorii prin echivalent și înaintarea dosarului de despăgubire către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru finalizarea procedurii de despăgubire prin echivalent. Așadar, anterior acțiunii de chemare în judecată, introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dosarul de despăgubire se afla în prima etapă administrativă, fără ca aceasta să fie finalizată prin soluționarea notificării adresate primarului municipiului Cluj-Napoca.

22. Evaluând circumstanțele litigiului la conținutul normativ al dispozițiilor legale criticate, Curtea constată că prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 11 alin. (1) și (2), ale art. 17 alin. (1) lit. a), ale art. 21 alin. (6) și (9) și ale art. 31 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 nu au incidență în cauză, motivat de împrejurarea că în cauză nu a fost emisă încă o dispoziție care să conțină propunerea de acordare de măsuri compensatorii, în condițiile textelor de lege criticate, astfel că este prematur pentru Curtea Constituțională să aprecieze modalitatea în care autoritățile abilitate vor aplica respectivele norme legale sau dacă, în final, decizia de compensare va fi favorabilă autorului excepției. Prin urmare, în temeiul art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate referitoare la textele de lege indicate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

23. Nefiind îndeplinită cerința legăturii dintre conținutul normativ al dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a) din legea examinată și soluționarea litigiului de față, ca o condiție dirimantă a analizării excepției de neconstituționalitate pe fond, Curtea constată că nu se poate pune problema analizării incidenței Deciziei nr. 686 din 26 noiembrie 2014, nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate.

24. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea, reținând în prealabil legătura acestor texte cu soluționarea litigiului, observă că prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

25. Or, în măsura în care Curtea constată constituționalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, devin incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“. Rațiunea aplicării acestor dispoziții legale constă în faptul că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunțate în cadrul competenței prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituțional toate celelalte interpretări posibile.

26. Întrucât acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit după momentul sesizării Curții Constituționale de către instanța judecătorească cu prezenta excepție de neconstituționalitate, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

27. În sfârșit, Curtea reamintește că, în virtutea prevederilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, instanța de judecată și instituțiile abilitate să aplice legea în cauză vor respecta deciziile Curții Constituționale în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, atât sub aspectul dispozitivului, cât și al considerentelor pe care acesta se sprijină. De aceea, chiar dacă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, decizia anterioară de constatare a neconstituționalității acestora reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă actual, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, și Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014).