Decizia nr. 756 din 16.12.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 14 alin. (3) şi art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Societatea Comercială "Eurocheese Producție" - S.R.L., prin lichidator judiciar Pricewaterhouse Coopers Business Recovery Services IPURL, cu sediul în București, în Dosarul nr. 17.510/3/2013 al Curții de Apel București - Secția a Vl-a civilă. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 844D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc atât autoarea excepției de neconstituționalitate, cât și părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă Cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a instanței de contencios constituțional, concretizată, spre exemplu, prin deciziile nr. 42/2005 și nr. 102/2006.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 1.201 din 15 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 17.510/3/2013, Curtea de Apel București - Secția a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Comercială "Eurocheese Producție" - S.R.L , prin lichidator judiciar Pricewaterhouse Coopers Business Recovery Services IPURL, cu sediul în București, într-o cauză având ca obiect o acțiune posesorie.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că textul de lege criticat este neconstituțional în măsura în care, după ce instanța de judecată stabilește obligația de plată a taxei de timbru, singura judecată asupra acestei chestiuni se face pe calea unei cereri de reexaminare, indiferent de faza procesuală în care se află cauza, cerere care se judecă de aceeași instanță, în camera de consiliu, și fără citarea părților. Arată că, potrivit prevederilor de lege criticate, încheierea pronunțată în aceste condiții este irevocabilă, "ceea ce înseamnă că nu există niciun mecanism de reparare, de remediere a unei erori judiciare care ar putea fi gravă, de natură a afecta iremediabil averea reclamantului." Apreciază astfel că, prin prisma dreptului la un proces echitabil, astfel cum este consacrat de Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dezbaterea trebuie să fie contradictorie în cadrul unui proces public. Modul în care este reglementată această procedură de reexaminare a cuantumului taxei judiciare de timbru conduce la o limitare a accesului liber la justiție, deoarece, indiferent de rațiuni de interes general ce țin de celeritatea judecării cauzelor sau de atragerea de surse de finanțare a serviciului justiției, conduce la un dezechilibru și o disproporție vădită între asigurarea interesului general și dreptul de acces la justiție al cetățeanului. Așa fiind, autoarea excepției apreciază că este încălcat accesul liber la justiție, "care suferă astfel limitări foarte importante ce pot atrage consecințe grave și iremediabile", precum și dreptul la apărare al justițiabilului.

6. Curtea de Apel București - Secția a VI-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că prevederile art. 18 din Legea nr. 146/1997, care "reglementează reexaminarea asupra modului de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru, nu încalcă principiul liberului acces la justiție și dreptul la apărare, în contextul în care timbrajul constituie un aspect distinct de obiectul judecății propriu-zise în cauză, iar obligația de timbrare trebuie să fie îndeplinită anterior judecății, fiind justificată existența unei singure căi de contestare asupra modului de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru exclusiv la nivelul instanței pentru a cărei judecată se stabilește taxa respectivă."

7. În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1) și (2), art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 18 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: "(1) Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată sau, după caz, de Ministerul Justiției.

(2) Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.

(3) Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă.

(4) În cazul admiterii integrale sau parțiale a cererii de reexaminare, taxa de timbru se restituie total ori, după caz, proporțional cu reducerea sumei contestate."

Curtea constată că Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost abrogată prin art. 58 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013. De asemenea, conform art. 55 din aceeași ordonanță de urgență, "Pentru cererile și acțiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lоr".

În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, nuanțând interpretarea sintagmei "în vigoare" din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, text care circumstanțiază controlul de constituționalitate numai la legile și ordonanțele în vigoare, Curtea Constituțională a reținut că acest control vizează "dispozițiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare", dar ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. O astfel de soluție a fost justificată prin faptul că, deși abrogată, "legea civilă poate ultraactivă în unele situații, potrivit principiului «tempus regit actum»". Astfel, deși nu mai sunt în vigoare, prevederile de lege criticate își produc în continuare efectele juridice, fiind aplicabile cauzei, iar în aceste condiții, Curtea are competența de a controla constituționalitatea acestora.

11. Autoarea excepției de neconstituționalitate consideră că textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 21, care consacră accesul liber la justiție, raportat la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art, 24 privind dreptul la apărare.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că soluția legislativă criticată în prezenta cauză a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare.

13. Astfel, prin Decizia nr. 102 din 9 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 9 martie 2006, Curtea a reținut că obiectul textului criticat îl constituie o "normă procedurală care reglementează soluționarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a taxei de timbru, așadar un incident procedural, prealabil antamării fondului de către instanța de judecată. În condițiile în care, în discuție, este o chestiune prealabilă, soluționarea acesteia este guvernată de principiul celerității, care ar fi grav afectat prin aplicarea în materie a principiilor oralității și contradictorialității, a obligativității citării părților, ca și a posibilității exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de soluționare a cererii de reexaminare."

14. De asemenea, prin Decizia nr. 839 din 11 octombrie

2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012, Curtea a statuat că "dispozițiile art. 18 din Legea nr. 146/1997 reglementează competența și procedura în materia taxelor judiciare de timbru, potrivit abilitării conferite legiuitorului prin dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, dar, întrucât nu este vorba despre un litigiu privind fondul dreptului, nu își găsesc aplicare mijloacele și garanțiile procesuale prevăzute de art. 21 alin. (3) din Constituție. Așa fiind, procedura aplicabilă în acest caz are ca finalitate satisfacerea imperativului celerității, și prin aceasta derogă de la dreptul comun". Curtea a mai reținut că "procedura reexaminării modului de stabilire a taxelor judiciare de timbru este o procedură incidență în desfășurarea unui proces, care în principiu se realizează cu respectarea condiției publicității impuse de art. 127 din Constituție, condiție ce nu are însă un caracter absolut, legiuitorul având posibilitatea de a deroga de la aceasta."

15. Prin Decizia nr. 1.561 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 88 din 3 februarie 2012, Curtea a statuat că "rațiuni ce țin de necesitatea soluționării într-un termen rezonabil a cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești justifică în mod obiectiv soluția legislativă criticată, care asigură în mod eficient un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit - stabilirea corectă a taxelor judiciare de timbru - și mijloacele procedurale utilizate". Totodată, Curtea a constatat că "acest cadru legislativ, în deplin acord cu normele fundamentale, creează premisele necesare ce permit instanței judecătorești sa examineze circumstanțele specifice fiecărui caz și să realizeze un just echilibru între interesele individuale și cele privind administrarea justiției, astfel încât solicitantului să îi fie asigurat accesul efectiv la justiție".

16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie, atât considerentele, cât și soluția acestor decizii își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Cu participarea în ședința publică din 9 decembrie 2014 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) si art. 16 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Constantin Dragoș Popoiag în Dosarul nr. 3.799/2/2014 al Curții de Apei București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 607D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 9 decembrie 2014, cu participarea reprezentantului autorului excepției, avocat Livia Mocanu, a părții Norel Popescu, personal și asistat de avocat Corneliu Liviu Popescu, precum și a reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în temeiul dispozițiilor art 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 16 decembrie 2014, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Sentința civilă nr. 1.922 din 17 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 3.799/2/2014, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (3) și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Constantin Dragoș Popoiag într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii formulate de autorul excepției privind suspendarea executării unor acte administrative, și anume Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 618 din 29 mai 2014 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva modului de desemnare și alegere a domnului judecător Norel Popescu, candidat la alegerile din 5 mai 2014 pentru ocuparea funcției de membru în Consiliul Superior al Magistraturii, precum și Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 642 din 29 mai 2014 prin care s-a constatat legalitatea procedurii de alegere pentru numirea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a unui membru reprezentant al tribunalelor, în persoana domnului judecător Norel Popescu.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "candidat care reprezintă categoria de instanțe sau parchete la nivelul căreia își desfășoară activitatea" se înțelege și candidat care nu exercită efectiv funcția de judecător sau procuror, fiind detașat la alte autorități decât instanțele judecătorești ori parchete, sau este membru interimar al Consiliului Superior al Magistraturii. Se arată că interpretarea textelor de lege criticate în sensul în care poate candida la alegerile pentru numirea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii un judecător sau un procuror care nu își desfășoară efectiv activitatea la nivelul instanței ori al parchetului pe care o reprezintă contravine principiului constituțional al egalității în fața legii. În acest sens se susține că un membru interimar al Consiliului Superior al Magistraturii se bucură pe toată durata mandatului de toate privilegiile pe care і le conferă funcția, respectiv de un statut de demnitate publică recunoscut prin lege, astfel încât, din acest punct de vedere, are un vădit avantaj față de ceilalți candidați la alegerile pentru numirea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

5. Se mai susține că prevederile legale criticate nu îndeplinesc condițiile de claritate și previzibilitate, necesare în vederea unei corecte aplicări, astfel cum acestea au fost conturate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, aspect ce contravine dispozițiilor art. 20 din Constituție. În acest sens se arată că actele normative nu trebuie aplicate în mod aleatoriu, legiuitorul fiind obligat să stabilească modalități și criterii de aplicare clare și precise, astfel încât, în cazul alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, să nu se creeze confuzia că ar putea candida si un judecător sau procuror care nu își desfășoară efectiv activitatea la instanța sau parchetul reprezentate în cadrul alegerilor, ci este detașat la o altă instituție sau membru interimar în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

6. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal își exprimă opinia asupra excepției de neconstituționalitate în sensul că aceasta este întemeiată. Se apreciază că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) și art. 20 din Constituție, în măsura în care prin "candidat care reprezintă categoria de instanțe sau parchete la nivelul căreia acesta își desfășoară activitatea" și prin sintagma "judecător sau procuror de la instanțe și parchete" se înțelege și candidat care nu exercită efectiv funcția de judecător sau procuror, fiind detașat la alte autorități decât instanțe ori parchete, sau este membru interimar al Consiliului Superior al Magistraturii.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului,

pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale. În acest sens arată că neconstituționalitatea textelor legale criticate este dedusă nu din conținutul acestora, ci din modul de interpretare și de aplicare a lor, ceea ce, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excedează competenței jurisdicționale a acesteia. Sub acest aspect, în jurisprudența sa, instanța de contencios constituțional a statuat că nu se poate pronunța asupra constituționalității interpretării date de o instanță judecătorească, aceasta constituind un act de aplicare a legii. Așa fiind, nu intră în atribuțiile sale cenzurarea aplicării dispozițiilor legale de către instanțele judecătorești, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. O asemenea ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată ar fi neconstituțională, întrucât este contrară prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. Invocă în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 1.486 din10 noiembrie 2009.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Referitor la legalitatea sesizării sale, Curtea reține că în ședința de judecată din 9 decembrie 2014 partea Norel Popescu, prin avocat, a invocat două chestiuni prealabile, respectiv faptul că, pe de o parte, completul de judecată al instanței de trimitere nu a fost legal constituit, ceea ce determină nulitatea absolută a hotărârii de sesizare a Curții Constituționale, solicitând, astfel, suspendarea judecății cauzei până la soluționarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului care a fost formulat împotriva hotărârii menționate, iar, pe de altă parte, sesizarea Curții a fost dispusă printr-o sentință, și nu printr-o încheiere, ceea ce ar împiedica judecarea pe fond a cauzei. Aspectele învederate au mai făcut obiect al analizei Curții Constituționale, care a statuat că singura verificare pe care instanța constituțională este datoare să o facă cu privire la legalitatea sesizării este cea referitoare la faptul ca sesizarea sa să fi fost dispusă de către o instanță judecătorească, fără să verifice competența acestora, în caz contrar, transformându-se într-o instanță de reformare a hotărârilor judecătorești (a se vedea în acest sens Decizia nr. 493 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ni. 49 din 21 ianuarie 2014, sau Decizia nr. 678 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014); de asemenea, referitor la sesizarea Curții Constituționale chiar prin hotărârea de soluționare a cauzei deduse judecății instanței a quo, Curtea, pentru a analiza legalitatea sesizării sale, a reținut că, odată cu modificările operate prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, legiuitorul a eliminat suspendarea de drept a cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate și a introdus, corelativ, un nou motiv de revizuire a hotărârilor definitive. În acest caz, aplicarea art. 2 din Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr. 26/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 27 decembrie 2010, potrivit căruia dacă, printre altele, actul de sesizare nu este o încheiere distinctă, aceasta se va restitui instanțelor de judecată, ar fi excesivă având în vedere finalitatea controlului de constituționalitate. De asemenea, Curtea a avut în vedere și respectarea dreptului părților de a formula cerere de revizuire în temeiul art. 322 din codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 din Codul de procedură civilă, în cazul în care Curtea constată neconstituționalitatea prevederii care a făcut obiectul excepției, mai ales că până la judecarea excepției de neconstituționalitate există posibilitatea ca litigiul din fața instanței ordinare să se fi soluționat (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 423 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 21 ianuarie 2014). Așadar, problemele referitoare la legala compunere a completului de judecată și la tipul hotărârii judecătorești de sesizare a Curții Constituționale nu impietează cu nimic asupra legalei sale sesizări.

11. În aceste condiții, Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit actului de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 14 alin. (3) și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012. Analizând motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că, în realitate, obiect al acesteia îl reprezintă prevederile art. 14 alin. (3) sintagma "categoria de instanțe sau parchete la nivelul cărora judecătorul sau, după caz, procurorul, își desfășoară activitatea" și art. 16 alin. (2) lit. b) sintagma "(...) judecători de la tribunale și tribunale specializate" din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora:

- Art. 14 alin. (3): "(3) În procedura de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, fiecare judecător și procuror votează un număr de candidați egal cu numărul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, care reprezintă categoria de instanțe sau parchete la nivelul cărora judecătorul sau, după caz, procurorul își desfășoară activitatea.";

- Art. 16 alin. (2) lit. b): "(2) Sunt aleși ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii: (...)

b) 2 judecători de la tribunale și tribunalele specializate, care au obținut numărul cel mai mare de voturi la nivel național;".

13. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) și (2) referitor la principiul egalității în drepturi și al preeminenței legii și art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia, prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București - Secția a VII l-a contencios administrativ și fiscal în data de 6 iunie 2014, a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, suspendarea executării Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 618 din 29 mai 2014 și nr. 642 din 29 mai 2014

până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii sale de anulare a celor două acte administrative anterior menționate. Cererea de anulare a fost formulată la data de 4 iunie 2014, prin depunerea plângerii prealabile la Consiliul Superior al Magistraturii. În urma respingerii plângerii prealabile, autorul excepției s-a adresat Curții de Apel București - Secția a VII l-a contencios administrativ pentru anularea celor două hotărâri, cererea sa fiind înregistrată la data de 3 iulie 2014.

15. Prin Sentința civilă nr. 1.922 din 17 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 3.799/2/2014, Curtea de Apel București - Secția a VII l-a contencios administrativ și fiscal, sesizând Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, a dispus suspendarea executării Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 642 din 29 mai 2014 și a respins cererea de suspendare a executării Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 618 din 29 mai 2014 - aceasta din urmă fiind nesusceptibilă de executare și nici de suspendare.

16. Având în vedere obiectul litigiului, respectiv cerere de suspendare a unor acte administrative, Curtea reține că se pune problema legăturii cu soluționarea cauzei a dispozițiilor legale criticate. Sintagma "legătură cu soluționarea cauzei" cuprinsă în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 presupune "atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art, 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului" (Decizia Curții Constituționale nr. 289 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 10 iulie 2014).

17. Cu privire la acest aspect, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 22 aprilie 2014, pronunțată ca urmarea ridicării unei excepții de neconstituționalitate în cadrul cererii de suspendare a unei hotărâri adoptate de către Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul art. 55 din Legea nr. 317/2004, a stabilit că "cererea de suspendare a executării actelor în condițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reprezintă o cerere conexă acțiunii întemeiate pe art. 7 și 8 din aceeași lege, cerere a cărei introducere este guvernată de principiul disponibilității".

18. În continuare, Curtea a reținut că, "deși excepția de neconstituționalitate [a dispozițiilor art. 55 din Legea nr. 317/2004 - sn.] a fost ridicată în cursul soluționării unei cereri de suspendare a hotărârii de revocare, și nu în cadrul unei cereri întemeiate pe art. 7 și 8 din Legea nr. 554/2004, contestarea constituționalității textului legal ce face obiectul acesteia - text ce reprezintă temeiul legal care a stat la baza acțiunii de revocare -, cu eventuala finalitate de constatare a neconstituționalitățiі sale, constituie un temei suficient de natură să justifice intervenția instanței judecătorești pentru a preveni producerea unei pagube iminente. De aceea, neconstituționalitatea textului menționat are un efect direct chiar asupra soluționării cererii introduse potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără ca în acest fel să se prejudece acțiunea formulată în temeiul art. 7 și 8 din lege, în acest ultim caz, instanța judecătorească fiind liberă să aprecieze cu privire la incidența prezentei decizii asupra stabilirii motivelor pe care s-a întemeiat hotărârea de revocare". Așadar, Curtea a statuat că dispozițiile legale criticate, constituind chiar temeiul adoptării hotărârii de revocare din calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, au legătură cu soluționarea acțiunii deduse judecății.

19. Raportând cele de mai sus la cauza de față, Curtea constată că cererea de suspendare formulată de autorul excepției a fost admisă, spre deosebire de situația existentă în dosarul în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate soluționată prin Decizia Curții Constituționale nr. 196 din 4 aprilie 2013. În aceste condiții, chiar în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate, decizia Curții Constituționale nu ar putea avea niciun efect concret asupra cauzei deja soluționate, în sensul că textul nu mai are aplicabilitate în cauza respectivă, tocmai prin pronunțarea unei asemenea hotărâri de către Curtea de Apel București. Așadar, în aceste condiții, textele criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât excepția de neconstituționalitate formulată este inadmisibilă.