Decizia CCR nr. 458/2021 - excepția de neconstituționalitate a prev. art. 16 al. 1 din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (respinsă)

Comentarii

0

DECIZIA Nr. 458

din 1 iulie 2021

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Nicoleta Daniela Iliescu în Dosarul nr. 7.108/2/2018 al Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal — Veche și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.727D/2019.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 1 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 7.108/2/2018, Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal — Veche a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Nicoleta Daniela Iliescu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece acestea reglementează doar situația asistenților judiciari care au fost numiți în funcție în condițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor doar pentru un prim și unic mandat, fără însă a lua în calcul și situația existenței mandatelor multiple obținute de aceeași persoană în aceeași funcție de asistent judiciar, fără întrerupere, la același angajator (Tribunalul București), cum este și cazul autoarei excepției, care ocupă această funcție de la data de 30 iunie 2000 și până în prezent, respectiv 4 mandate consecutive, acumulând astfel o vechime în funcție efectivă de peste 18 ani.

6. Sunt invocate dispozițiile art. 85 din Legea nr. 303/2004, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2007, și se arată că, pe durata de funcționare a instituției asistentului judiciar (de peste 18 ani), unele instanțe au interpretat dispozițiile legale privind „vechimea efectivă în funcție” plecând de la efectele ei benefice sistemului de justiție și coroborând aceasta cu identitatea dispozițiilor privind salarizarea asistenților judiciari și a judecătorilor și, acționând în consecință, au pus în plată acest spor și pentru asistenții judiciari, privind aceasta ca pe o „împlinire a dreptului natural” al sporului de fidelitate privit la modul general (Sentința civilă nr. 864 din 19 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 1.025/117/2008, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1.001/R din 16 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj).

7. Autoarea excepției susține că se încalcă principiul fundamental al egalității în drepturi, neexistând un tratament juridic echitabil și nediscriminatoriu între asistenții judiciari cu maximum 5 ani vechime în sistemul juridic și asistenții judiciari ce depășesc această vechime, prin obținerea mandatelor succesive multiple, obținând o vechime în funcție și specialitate în magistratură, fiind necesar a se asigura acestora un tratament juridic echitabil proporțional cu situația distinctă referitoare la anii lucrați efectiv în sistem, și nu la modalitatea de numire (mandat) a fiecăruia.

8. În opinia autoarei excepției, este contrar Constituției și Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale să se creeze o discriminare între asistenții judiciari aflați la primul mandat, și cei care, prin reînvestire, ajung să fie beneficiarii mandatelor multiple. Astfel, se reglementează doar o situație parțială existentă în realitatea obiectivă a numirii în funcție a asistentului judiciar, doar pentru o perioadă de 5 ani, omițând să se legifereze sub aspect salarial posibilitatea reînvestirii aceleiași persoane în această funcție, situație ce ar determina acumularea unei vechimi în funcția respectivă ce depășește treapta 3—5 ani. Atât timp cât niciun text legislativ nu interzice sau nu limitează exercitarea acestei funcții pe perioada derulării unui singur mandat, cu atât mai mult o dispoziție dintr-o lege a salarizării nu poate suprima dreptul de a exercita mai multe mandate ce dau posibilitatea beneficierii de vechimea reală în aceeași funcție. Acest mecanism incorect stabilit conduce la acoperirea modalității stabilirii drepturilor salariale doar pentru asistenții judiciari aflați la primul mandat, fără însă a legifera și situația asistenților judiciari ce se află în derularea următoarelor mandate.

9. Discriminarea se produce și față de categoria similară, respectiv judecătorul de judecătorie, la care se raportează stabilirea drepturilor salariale ale instituției asistentului judiciar.

10. În cazul de față, nu există nicio justificare ca o categorie de beneficiari ai funcției de asistenți judiciari numiți și reînvestiți prin mandate multiple, fără întrerupere între ele, să beneficieze de un tratament diferențiat și discriminatoriu, prin eludare, ca urmare a nelegiferării și fără a exista o justificare adecvată, față de categoria asistenților judiciari beneficiari ai unui mandat unic. Singurul criteriu de asemănare îl poate constitui momentul nașterii dreptului la indemnizație, în speță numirea în funcție, iar derularea ulterioară în timp ar trebui să fie legiferată prin includerea fiecărei situații distincte. Astfel, Legea-cadru nr. 153/2017, prin art. 16 din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V, stabilește fără discriminare cum se calculează indemnizația cuvenită, însă, fără a exista o justificare obiectivă sau rezonabilă, creează un tratament discriminatoriu prin eludarea categoriei de asistenți judiciari ce au fost numiți și reînvestiți în mod succesiv în această funcție. Or, unde legiuitorul limitează, neacoperind legislativ o situație existentă în realitatea obiectivă a societății civile (posibilitatea exercitării funcției de asistent judiciar pe o perioadă mai mare de 5 ani), situația respectivă poate fi complinită ulterior prin interpretare sistematică.

11. În final, se arată că prin calculul drepturilor salariale cuvenite, ce se raportează la indemnizația de încadrare aferentă anului 2022, față de o vechime efectivă în funcție de 3—5 ani, și nu de 18—20 de ani, se produce o diminuare considerabilă a drepturilor salariale cuvenite autoarei excepției pentru munca depusă.

12. Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal — Veche apreciază, în esență, că pentru dezlegarea problemei de constituționalitate trebuie să se aibă în vedere, mai întâi, lămurirea naturii juridice a funcției de asistent judiciar, respectiv a mandatului acestuia de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii. Dacă mandatul este privit în logica asemănătoare cu mandatele funcțiilor elective (membru al Parlamentului, ales local, alte formule elective prevăzute de lege, în special cele cu rang constituțional), atunci asimilarea cu funcțiile de magistrat (judecător, procuror, magistrat-asistent) sau magistrat asimilat în sensul Legii nr. 303/2004 nu se poate face, iar acele tranșe de vechime care figurează acum în lege sunt exclusiv opțiunea legiuitorului, fiind un atribut suveran al Parlamentului de a alege o astfel de soluție normativă, fără a exista o interferență cu niciunul dintre textele constituționale sau convenționale invocate. Cu alte cuvinte, în logica de interpretare de mai sus, textul criticat nu are niciun element de neconstituționalitate.

13. Însă, într-o altă viziune asupra naturii mandatului de asistent judiciar, dar și a funcției în sine de asistent judiciar, ca profesie juridică enumerată în Legea 303/2004, subiectul acordării sporului de vechime este unul legitim, așa cum a ridicat problema autoarea excepției în cererea de sesizare a Curții Constituționale. Nuanța care poate determina concluzia că textul este, după caz, constituțional sau neconstituțional este dată de felul vechimii în muncă ce însoțește multiplele mandate de asistent judiciar, și anume fie vechime în magistratură, așa cum cere autoarea, caz în care textul pare să fie neconstituțional, fiind incomplet și neclar, respectiv, dimpotrivă, vechime în muncă în sensul Codului muncii (prin aplicarea legii generale în materie), caz în care textul ar fi neconstituțional în măsura în care în forma sa actuală nu ar permite ca asistenților judiciari să li se plătească și sporul de vechime în muncă în cuantumul stabilit expres de legislația generală a muncii și asigurărilor sociale. Textul ar fi constituțional, în opinia instanței de fond de drept comun, dacă reclamantei autoare a excepției i se pot plăti drepturile salariale cuvenite din vechimea în muncă de drept comun (cea prevăzută de legislația muncii) și nu este menținută logica unei sume fixe, fără niciun fel de alte sporuri, similar cu indemnizațiile pentru funcțiile de demnitate publică. Normele juridice nu pot fi aplicate prin analogie acolo unde este vorba despre restrângeri sau limitări ale drepturilor și libertăților fundamentale, ignorarea vechimii generale în muncă fiind o încălcare a normelor constituționale și convenționale invocate de reclamantă.

14. În privința vechimii speciale tipice pentru magistrații de carieră, instanța a quo apreciază că nu se pune problema unei încălcări a Constituției, deoarece funcțiile de magistrat sunt numai acelea enumerate limitativ de Legea nr. 303/2004, republicată, iar celelalte funcții juridice nu pot fi asimilate sub toate aspectele celor de magistrat. Împrejurarea că la vechimea în magistratură, în cazul pensionării magistratului, se ține cont și de vechimea sa ca asistent judiciar sau avocat sau consilier juridic etc. nu atrage ope legis o asimilare completă, în sensul că pentru celelalte funcții juridice să se plătească sporuri de vechime tipice pentru magistrați, deoarece aceasta ar însemna deturnarea voinței legiuitorului și modificarea regimului constituțional și legal al statutelor profesionale ale acestor profesii juridice.

15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 16 din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Din examinarea considerentelor actului de sesizare și a notelor scrise ale autoarei excepției, Curtea observă că, în realitate, sunt criticate prevederile art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, urmând a reține ca obiect al excepției aceste dispoziții de lege, care au următorul cuprins: „Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu indemnizația lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.”

19. În opinia autoarei excepției, prevederile de lege ce formează obiectul excepției contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind interzicerea generală a discriminării.

20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 au mai format obiect al controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici similare, iar prin Decizia nr. 812 din 10 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 4 februarie 2021, și Decizia nr. 889 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 17 mai 2021, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.

21. Curtea a reținut, în esență, că prevederile de lege criticate reprezintă expresia opțiunii legiuitorului în materia salarizării asistenților judiciari, situată în marja sa de apreciere, permisă de dispozițiile art. 16 din Constituție. Legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017). În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României, paragraful 15.

22. În același timp, diferența de tratament juridic în raport cu judecătorii este justificată și de faptul că asistenții judiciari, deși participă la constituirea completului de judecată, îndeplinesc doar un rol consultativ în înfăptuirea actului de justiție, neputându-se pune un semn de egalitate între activitatea desfășurată de aceștia și cea a judecătorilor. Cu toate acestea, recunoscând importanța activității desfășurate de asistenții judiciari și ținând cont și de obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile ce le revin acestora, legiuitorul a înțeles să stabilească un nivel al indemnizației corespunzătoare celei a judecătorului cu grad de judecătorie, prevăzută în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, la cap. I lit. A nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. Această reglementare nu contravine principiului egalității în drepturi, care nu are semnificația omogenității, astfel că situații obiectiv diferite justifică și uneori chiar impun un tratament juridic diferențiat. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (de exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999).

23. În consecință, prevederile de lege criticate nu încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi prin raportare la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

24. De asemenea, acceptarea criticilor formulate cu privire la omisiunea legiuitorului de a reglementa salarizarea asistenților judiciari în raport cu vechimea efectivă în funcție ar echivala cu transformarea Curții Constituționale în legiuitor pozitiv. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

25. În raport cu cele enunțate, Curtea a reținut că, prin conținutul lor normativ, prevederile de lege criticate nu pun în discuție o restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale și, prin urmare, dispozițiile art. 53 din Constituție nu au incidență în cauză.

26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în cauza de față.

Decizia CCR nr. 522/2021 - excepția de neconstituționalitate a... →

Publicate în același Monitor Oficial:

Decizia CCR nr. 522/2021 - excepția de neconstituționalitate a disp. art. 88 al. 3 din Codul penal (respinsă) ORDIN privind aprobarea certificării ca aeroport internațional a Aeroportului Oradea ORDIN privind publicarea pe serverul Ministerului Finanțelor a informațiilor cu caracter public Decizia RÎL-ÎCCJ nr. 18/2021. Concurs de infracțiuni. Aplicarea pedepsei accesorii presupune stabilirea acesteia mai întâi pe lângă pedeapsa principală inițială și, apoi, pe lângă pedeapsa principală rezultantă.