Decizia CCR nr. 4 din 16.01.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 114 alin. 1 lit. e) raportate la cele ale art. 6 alin. 1 pct. IV lit. b) din Legea nr. 263/2010 - sistemul unitar de pensii publice

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 alin. (1) lit. e) raportate la cele ale art. 6 alin. (1) pct. IV lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Ioan Florea în Dosarul nr. 9.598/102/2012 (nr. vechi 12.337/2012) al Tribunalului Mureș - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 448D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 9.598/102/2012 (nr. vechi 12.337/2012), Tribunalul Mureș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 alin. (1) lit. e) raportate la cele ale art. 6 alin. (1) pct. IV lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Excepția a fost ridicată de Ioan Florea cu prilejul soluționării unei cauze civile având ca obiect drepturi de asigurări sociale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt contrare art. 115 alin. (6) din Constituție, întrucât afectează drepturi fundamentale, respectiv dreptul la muncă și dreptul la pensie. În acest sens, invocă cele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009 cu privire la neconstituționalitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 230/2008 pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat și al celor de serviciu, considerente a căror valabilitate arată că se regăsește și în prezenta cauză.

Tribunalul Mureș - Secția civilă consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că aceste dispoziții nu îngrădesc dreptul la muncă, beneficiarul pensiei având posibilitatea de a obține venituri, cu condiția ca, în perioada respectivă, dreptul la pensie să fie suspendat. În cazul în care titularul pensiei ar ocupa un loc de muncă și ar primi și o pensie care se plătește de la bugetul asigurărilor sociale, aceasta ar fi o discriminare pentru ceilalți salariați care contribuie la acest buget și nu au posibilitatea de a primi alte venituri din pensie, ci, dimpotrivă, trebuie să contribuie la acest buget. Totodată, s-ar ocupa locuri de muncă care ar putea fi disponibile, mărindu-se numărul șomerilor, ceea ce ar duce la împovărarea bugetului asigurărilor sociale.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.235 din 22 septembrie 2011.

Avocatul Poporului, făcând trimitere la cele reținute de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 1.235 din 22 septembrie 2011 și nr. 93 din 28 februarie 2013, arată că prevederile de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 114 alin. (1) lit. e) raportate la cele ale art. 6 alin. (1) pct. IV lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010.

Aceste texte de lege au următorul conținut:

- Art. 6 alin. (1) pct. IV lit b): "(1) În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: [_]

IV. persoanele care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puțin de 4 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și care se află în una dintre situațiile următoare: [_]

b) membri ai întreprinderii individuale și întreprinderii familiale.“;

- Art. 114 alin. (1) lit. e): "(1) În sistemul public de pensii, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze: [_]

e) pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul I sau II, se regăsește în una dintre situațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I, II sau IV, cu excepția consilierilor locali sau județeni.“

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că aceste dispoziții de lege sunt contrare prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție referitoare la domeniul de reglementare al ordonanțelor de urgență, art. 41 privind dreptul la muncă și art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 115 alin. (6) din Constituție nu sunt incidente în cauză, întrucât actul normativ supus analizei de neconstituționalitate este o lege, iar nu o ordonanță de urgență.

Pentru aceleași rațiuni nu pot fi reținute nici argumentele privind existența unei identități de situație între prezenta excepție de neconstituționalitate și cea soluționată prin Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 230/2008 pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat și al celor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009.

Cât privește celelalte critici de neconstituționalitate, raportate la prevederile art. 41 și art. 47 alin. (2) din Constituție, Curtea apreciază că sunt relevante cele reținute în Decizia nr. 1.235 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 16 noiembrie 2011, în care a analizat constituționalitatea dispozițiilor art. 92 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, dispoziții având un conținut asemănător textelor de lege care constituie obiectul prezentei cauze. Astfel, prin decizia menționată, Curtea a reținut că justificarea suspendării plății pensiei în situația avută în vedere de dispozițiile de lege criticate "ține de faptul că persoana în cauză beneficiază de acest drept în considerarea faptului că și-a pierdut total capacitatea de muncă, fiind încadrată în gradul I sau II de invaliditate; în măsura în care persoana își redobândește, parțial sau total, capacitatea de muncă, va fi încadrată în gradul III de invaliditate sau chiar își încetează calitatea de pensionar de invaliditate, după caz.

Astfel, legiuitorul a prevăzut, în mod firesc, suspendarea plății pensiei de invaliditate în cazul în care persoana beneficiară desfășoară activitate, urmând ca, în funcție de rezultatul revizuirii medicale, fie să se dispună încetarea plății acesteia, fie plata ei într-un alt cuantum, dacă persoana este încadrată în gradul III de invaliditate. Este lipsit de orice sens și rațiune ca o persoană să poată cumula atât veniturile realizate prin prestarea unei munci cu cele de care beneficiază tocmai pentru faptul că și-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă.

Dreptul la muncă al persoanei nu este în niciun mod îngrădit, aceasta având posibilitatea nelimitată de a presta o muncă; suspendarea plății pensiei de invaliditate este consecința recăpătării capacității de muncă a persoanei respective. Prin urmare, prestarea muncii nu este condiționată în niciun fel de pensia de invaliditate primită, plata acesteia din urmă fiind însă condiționată de pierderea în totalitate a dreptului la muncă.“

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziei mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.