HOTĂRÂRE referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind Strategia europeană privind serviciile de îngrijire — COM (2022) 440 final

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

HOTĂRÂRE

referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind Strategia europeană privind serviciile de îngrijire — COM (2022) 440 final

În temeiul dispozițiilor art. 67 și ale art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

În baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/390 din 21.11.2022,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. — Senatul României:

1. consideră că:

a) strategia va sprijini implementarea principiilor consacrate în Pilonul european al drepturilor sociale, în special a principiilor privind egalitatea de gen, echilibrul dintre viața profesională și cea privată, îngrijirea copiilor și sprijinul pentru copii și îngrijirea pe termen lung;

b) investițiile în serviciile de îngrijire sunt importante pentru atragerea și păstrarea talentelor în acest sector, care este adesea caracterizat de condiții de muncă dificile și de salarii mici, precum și pentru remedierea deficitului de forță de muncă și realizarea potențialului economic și de creare de locuri de muncă al sectorului;

c) totodată, investițiile în servicii de îngrijire de înaltă calitate înseamnă îmbunătățirea participării femeilor pe piața forței de muncă și a egalității de gen, în special în ceea ce privește diferențele de remunerare și de pensii între femei și bărbați;

2. susține că:

a) participarea la educația timpurie are un impact pozitiv asupra dezvoltării copiilor și contribuie la reducerea riscului de excluziune socială și de sărăcie, inclusiv mai târziu în viață;

b) îngrijirea pe termen lung le permite persoanelor care, din cauza vârstei înaintate, a unei boli și/sau a unui handicap, au nevoie de ajutor pentru activitățile zilnice să își mențină autonomia și să trăiască cu demnitate;

c) strategia europeană privind serviciile de îngrijire va contribui la realizarea celor trei obiective sociale principale ale Uniunii Europene privind ocuparea forței de muncă, competențele și reducerea sărăciei pentru 2030, salutate de liderii Uniunii Europene la Summitul de la Porto din mai 2021 și de Consiliul European.

Art. 2. — Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 28 noiembrie 2022, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

ALINA-ȘTEFANIA GORGHIU

București, 28 noiembrie 2022.

Nr. 168.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HOTĂRÂRE referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind Strategia europeană privind serviciile de îngrijire — COM (2022) 440 final