Decizia CCR nr. 492/2021 - excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală (respinsă)

Comentarii

0

DECIZIA Nr. 492

din 13 iulie 2021

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Liviu Gheorghe Teodoriu în Dosarul nr. 252/40/2018 al Curții de Apel Suceava — Secția penală și pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.407D/2018.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care depune la dosar o încheiere pronunțată în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, încheiere prin care a fost soluționată plângerea formulată de autorul excepției împotriva soluției de clasare dispusă în cauza anterior menționată. Se arată că, în privința autorului prezentei excepții de neconstituționalitate, a fost dispusă o soluție de clasare, prin care a fost constatată nevinovăția acestuia, soluție care a fost menținută și prin încheierea depusă la dosar. Se arată că pentru acest motiv, respectiv motivul dispunerii soluției de clasare, prezenta excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă, susținându-se că o eventuală soluție de admitere a excepției nu ar determina schimbarea situației procesuale a autorului excepției.

4. Se susține, însă, că, spre deosebire de ipoteza în care se află autorul prezentei excepții de neconstituționalitate, în ipoteza persoanei față de care s-a constatat vinovăția săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală, dar pentru care s-a dispus soluția clasării pentru un temei cum este cel al intervenirii prescripției răspunderii penale, trebuie asigurat standardul dublului grad de jurisdicție în materie penală, astfel cum acesta este reglementat la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în situația în care persoana în cauză formulează plângere împotriva soluției de clasare și solicită schimbarea temeiului acesteia în sensul constatării nevinovăției sale în comiterea faptelor.

CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea nr. 78 din 24 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 252/40/2018, Curtea de Apel Suceava — Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Liviu Gheorghe Teodoriu, în fața judecătorului de cameră preliminară, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate de autorul excepției împotriva unor încheieri pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Botoșani, printre care și Încheierea din 12 iunie 2018 prin care s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de același autor, conform art. 340 din Codul de procedură penală, și a fost menținută soluția emisă de procuror, mai exact Ordonanța de clasare din 6 decembrie 2017 și temeiul acesteia.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, prin reglementarea caracterului definitiv al încheierilor pronunțate conform alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7¹) ale aceluiași articol, încalcă dreptul la un proces echitabil al persoanelor interesate să formuleze o cale de atac împotriva acestor încheieri, cu consecința încălcării prevederilor constituționale ce reglementează dreptul de a exercita căile de atac prevăzute de lege și a celor convenționale referitoare la dreptul la un recurs efectiv. Se susține, totodată, că lipsa unei căi de atac împotriva încheierilor anterior menționate contravine exigenței asigurării dublului grad de jurisdicție în materie penală.

7. Curtea de Apel Suceava — Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Este invocată, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale, respectiv deciziile nr. 384 din 7 iunie 2016, nr. 534 din 5 iulie 2016 și nr. 453 din 28 iunie 2016.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale și arată că își menține punctul de vedere care a fost reținut de Curtea Constituțională în deciziile nr. 58 din 24 februarie 2015, nr. 139 din 12 martie 2015 și nr. 326 din 17 mai 2016.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7¹) este definitivă.”

13. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (3) cu privire la accesul liber la justiție și la dreptul la un proces echitabil și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, precum și prevederilor art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la un recurs efectiv și dispozițiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție privind dublul grad de jurisdicție în materie penală.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea

reține că dispozițiile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, Curtea pronunțând, în acest sens, mai multe decizii, cum ar fi deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015; nr. 58 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015; nr. 139 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015; nr. 233 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015; nr. 294 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 17 iunie 2015; nr. 408 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015; nr. 446 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 13 august 2015; nr. 384 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 15 iulie 2016; nr. 453 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2016; nr. 755 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017; nr. 789 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 21 februarie 2017; nr. 434 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 2 noiembrie 2017; nr. 563 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 5 decembrie 2017; nr. 801 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 16 februarie 2018; nr. 485 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din

4 decembrie 2019, și nr. 487 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din

19 noiembrie 2019, prin care a respins, ca neîntemeiate, excepțiile de neconstituționalitate invocate.

15. În motivarea soluției sale, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, paragraful 25, Curtea a reținut că încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute de dispozițiile art. 341 alin. (6) și alin. (7) pct. 1 și pct. 2 lit. a), b) și d) din Codul de procedură penală este definitivă, însă acest fapt nu este de natură a afecta constituționalitatea textului de lege criticat, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât prevederile art. 129, cât și cele ale art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la „condițiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege”.

16. Curtea a mai statuat că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil prevăzute de dispozițiile art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, prevederile art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

17. Tot prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, mai sus citată, paragraful 26, Curtea a constatat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 și 341 din Codul de procedură penală. Astfel, legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului, având în vedere natura cauzelor vizate de dispozițiile art. 340 și 341 din Codul de procedură penală, cauze în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau al urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror.

18. Referitor la dreptul la un recurs efectiv, consacrat de dispozițiile art. 13 din Convenție, prin Decizia nr. 485 din 17 septembrie 2019, citată anterior, paragraful 44, Curtea a reținut că acest drept nu semnifică asigurarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, ci impune existența în dreptul intern a unei căi procedurale care să permită prevalarea de drepturile și libertățile consacrate de Convenție. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 13 din Convenție garantează o cale legală internă care să ofere posibilitatea de a obține examinarea pe fond a unei „plângeri admisibile” întemeiate pe prevederile Convenției și să asigure un remediu adecvat (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 16 iulie 2014, pronunțată în Cauza Alisic și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei, Croației, Serbiei, Sloveniei și Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, paragraful 131). Or, dispozițiile art. 341 din Codul de procedură penală — prin reglementarea procedurii plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată — sunt de natură a asigura îndeplinirea acestei exigențe convenționale, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 434 din 22 iunie 2017, citată anterior, paragraful 30.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Decizia CCR nr. 531/2021 - excepția de neconstituționalitate a... →

Publicate în același Monitor Oficial:

Decizia CCR nr. 531/2021 - excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă (respinsă) HOTĂRÂRE privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 Rectificări