Decizia ICCJ - RIL nr. 1 din 21.01.2013

Dosar nr. 19/2012

Livia Doina Stanciu - președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului

Lavinia Curelea - președintele Secției I civile

Ionel Barbă - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal

Roxana Popa - președintele delegat al Secției a II-a civile

Corina Michaela Jîjîie - președintele Secției penale

Aurelia Rusu - judecător la Secția I civilă

Mihaela Paraschiv - judecător la Secția I civilă - judecător-raportor

Cristina Iulia Tarcea - judecător la Secția I civilă

Viorica Cosma - judecător la Secția I civilă

Cristina Luzescu - judecător la Secția I civilă

Elena Floarea - judecător la Secția I civilă

Carmen Trănica Teau - judecător la Secția a II-a civilă

Paulina Lucia Brehar - judecător la Secția a II-a civilă

Mirela Polițeanu - judecător la Secția a II-a civilă - judecător-raportor

Marian Budă - judecător la Secția a II-a civilă

Mărioara Isailă - judecător la Secția a II-a civilă

Minodora Condoiu - judecător la Secția a II-a civilă

Gheorghița Luțac - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Emanuel Albu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal - judecător-raportor

Dana larina Vartires - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Carmen Maria Ilie - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Simona Camelia Marcu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Rodica Florica Voicu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Mirela Sorina Popescu - judecător la Secția penală

Lavinia-Valeria Lefterache - judecător la Secția penală

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 19/2012 este legal constituit conform dispozițiilor art. 330⁶alin. 7 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile art. 27¹alin (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționare administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința este prezidată de doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror-șef adjunct Antonia Eleonora Constantin.

Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, autorul inițial al sesizării, nu a desemnat un reprezentant pentru susținerea recursului în interesul legii.

La ședința de judecată participă prim-magistratul-asistent al Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna Aneta Ionescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27³din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursurile în interesul legii declarate de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 în referire la calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale în acțiuni promovate în numele membrilor de sindicat, precum și a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost 284 alin. (2)] din Legea nr. 52/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind determinarea instanței competente teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni.

Reprezentanta prim-adjunetului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii, în sensul de a se stabili că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanța competentă teritorial este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare asupra recursurilor în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele:

1. Problema de drept care a generat practica neunitară

Prin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010, de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, s-a apreciat că nu există un punct de vedere unitar în cazul acțiunilor în justiție promovate de organizațiile sindicale în numele membrilor lor, în temeiul dispozițiilor art. 28 alin. (1) și (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, anterior abrogării acestui act normativ prin art. 224 lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, practica judiciară având un caracter neunitar sub aspectul stabilirii legitimării procesuale active a organizațiilor sindicale și, ca urmare, în ceea ce privește determinarea instanței competente teritorial să judece aceste cereri.

2. Examenul jurisprudențial

Verificările efectuate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul examenului jurisprudențial au relevat existența unei practici neunitare cu privire la problema de drept menționată, atât la nivelul curților de apel, cât și la nivelul secțiilor civile ale instanței supreme, în soluționarea conflictelor negative de competență, la dosar fiind atașate hotărâri judecătorești exemplificative.

3. Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești

3.1. Într-o primă orientare jurisprudențială, identificată inclusiv la nivelul secțiilor civile ale instanței supreme, în soluționarea conflictelor negative de competență, s-a apreciat că, în ipoteza analizată, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar instanța competentă teritorial să soluționeze cererile formulate de acestea pentru apărarea drepturilor și intereselor membrilor organizației este cea de la sedjul sindicatului.

În argumentarea acestui punct de vedere s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 în vigoare la data formulării cererilor de chemare în judecată, sindicatele apără drepturile membrilor lor în fața instanțelor judecătorești și au dreptul de a întreprinde orice acțiune în justiție în numele membrilor de sindicat, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.

Soluția legislativă a fost menținută și prin dispozițiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011 care, în cuprinsul alin. (3), statuează expres că, în exercitarea acestor atribuții, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă, conferindu-li-se, așadar, legitimare procesuală activă ope legis.

În consecință, în determinarea instanței competente teritorial să soluționeze o atare cerere, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, se ține seama de sediul sindicatului, chiar și în acele situații în care unii dintre membrii de sindicat domiciliază în circumscripțiile altor tribunale, pe temeiul coparticipării procesuale active și al prorogării de competență.

3.2. Într-o altă opinie, inclusiv la nivelul instanței supreme, s-a apreciat în aceleași ipoteze că, din interpretarea dispozițiilor art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, în vigoare la data formulării cererilor de chemare în judecată, organizația sindicală stă în proces doar în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, în numele și interesul cărora a promovat acțiunea. Calitatea procesuală activă aparține membrilor de sindicat, deoarece existența sau inexistența drepturilor reclamate prin acțiunea în justiție urmează a fi stabilită în privința acestora din urmă.

Prin art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 se conferă organizației sindicale un drept de reprezentare legală, întrucât atât norma specială, anterior menționată, cât și dispozițiile art. 69 din Codul de procedură civilă, referindu-se la drepturile de dispoziție ale părților, au în vedere pe titularul drepturilor procesuale, respectiv pe titularii drepturilor ce decurg din legislația muncii, ceea ce presupune că întotdeauna, indiferent dacă dreptul de reprezentare izvorăște din lege sau este convențional, reclamant și titular al drepturilor procesuale și al drepturilor deduse judecății este cel reprezentat, iar nu persoana reprezentantului.

Faptul că organizația sindicală acționează în calitate de reprezentant legal rezultă și din prevederile art. 222 din Codul muncii, anterior modificării acestui act normativ prin Legea nr. 40/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii (devenit art. 219 din Codul muncii, republicat).

În consecință, dispozițiile legale referitoare la competența teritorială de soluționare a acestor cauze se raportează ia membrii sindicatului, titulari ai drepturilor pretinse, iar nu la reprezentantul acestora, respectiv organizația sindicală, deoarece textele din codul de procedură civilă și din legile speciale care instituie norme de competență, referindu-se la domiciliul pârâtului sau reclamantului, după caz, nu pot avea în vedere pe reprezentanții legali sau convenționali ai părților.

Ca atare, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [fost art. 284 alin. (2)], determinant nu este sediul sindicatului, ci domiciliul sau reședința membrilor de sindicat în numele cărora reprezentantul s-a adresat justiției.

4. Opinia prim-adjunctului procurorului general

Prim-adjunctul procurorului general a susținut, în esență, că organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [fost art. 284 alin. (2)], se va ține seama de sediul sindicatului - reclamant.

S-a menționat totodată că deși problema de drept analizată vizează situațiile acțiunilor formulate în temeiul art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, dezlegarea acesteia pe calea unei decizii cu caracter obligatoriu pentru viitor este necesară din perspectiva conflictelor de competență ce vor fi soluționate de curțile de apel, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 2 din Codul de procedură civilă, precum și din perspectiva recursurilor aflate pe rolul curților de apel ori care vor fi soluționate de aceste instanțe în care chestiunea încălcării normelor de competență teritorială absolută este invocată ca motiv de recurs de părți sau din oficiu.

5. Opinia Colegiului de conducere al Curții de Apel Brașov

Prin Adresa nr. 899/29 din 6 februarie 2012, Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov a solicitat pronunțarea unei decizii în interesul legii în vederea soluționării problemei de drept supuse interpretării.

Deși prin sesizare s-a constatat că la instanțele din raza teritorială a Curții de Apel Brașov s-au pronunțat soluții divergente asupra problemelor de drept invocate, Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov nu a exprimat un punct de vedere.

6. Raportul asupra recursului în interesul legii

Raportul întocmit în cauză, conform art. 330⁶alin. 6 din Codul de procedură civilă, a concluzionat că, în cazul acțiunilor promovate în temeiul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [fost art. 284 alin. (2)], se va ține seama de sediul sindicatului - reclamant.

7. Înalta Curte

Examinând sesizările cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii raportori și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost legal sesizată, iar recursurile în interesul legii sunt admisibile, fiind îndeplinite cumulativ cerințele impuse de dispozițiile art. 329 din Codul de procedură civilă, cu referire la autorul sesizării și existența unei jurisprudențe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată.

Practica neunitară ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii a fost generată de formularea imprecisă a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 care recunoșteau organizațiilor sindicale posibilitatea de a formula acțiuni în justiție în numele membrilor lor, pentru valorificarea drepturilor acestora izvorâte din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, fără a fi nevoie de un mandat expres din partea celor reprezentați în acest fel.

Practica neunitară s-a menținut și după adoptarea Legii nr. 62/2011 privind dialogul social, în care se statuează expres asupra calității procesuale active a organizațiilor sindicale atunci când introduc în justiție o acțiune în numele membrilor lor, fiind identificată, în privința acțiunilor în justiție formulate sub imperiul Legii sindicatelor nr. 54/2003.

Chiar dacă problema de drept analizată vizează situațiile acțiunilor formulate în temeiul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, dezlegarea acesteia pe calea unei decizii cu caracter obligatoriu pentru viitor este necesară din perspectiva conflictelor de competență ce vor fi soluționate de curțile de apel, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 2 din Codul de procedură civilă, precum și din perspectiva recursurilor aflate pe rolul curților de apel ori care vor fi soluționate de aceste instanțe în care chestiunea încălcării normelor de competență teritorială absolută este invocată ca motiv de recurs de părți sau din oficiu.

Referitor la interpretarea dispozițiilor legale în discuție se reține că potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii ori aleși.

Prin art. 28 alin. (2) din același act normativ se prevede că, în exercitarea atribuțiilor respective, organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune ori renunță la judecată.

Prin instituirea dreptului organizațiilor sindicale de a formula acțiuni în justiție în numele membrilor lor, chiar și în lipsa unui mandat expres din partea acestora, cu păstrarea însă a drepturilor de dispoziție procesuală din partea titularilor drepturilor subiective, textul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizații, depășind astfel limitele unui simplu drept de reprezentare legală.

Această interpretare a dispozițiilor art. 28 a fost susținută de o parte a jurisprudenței, dar și de doctrina care a abordat direct situația calității procesuale a organizațiilor sindicale din perspectiva dispozițiilor menționate anterior, așa cum s-a subliniat în raportul întocmit în cauză.

Referitor la categoria interesului apărat prin posibilitatea recunoscută organizațiilor sindicale de a formula acțiune în numele membrilor lor, concluzia este în sensul că legitimarea procesuală activă a fost recunoscută organizațiilor sindicale, în considerarea ocrotirii intereselor membrilor lor, fie că erau interese de grup, fie individuale.

Această concluzie se desprinde atât din formularea dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, care se referă expres inclusiv la apărarea drepturilor ce decurg din contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, situație în care interesele sunt cu precădere individuale, cât și din dispozițiile fostului art. 282 din Codul muncii (actual art. 267 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare), care acordă posibilitatea de a fi părți în conflicte de muncă în mod expres sindicatelor, pe lângă salariați, angajatori, patronate, alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale ori al Codului de procedură civilă.

Ținând cont că în cadrul conflictelor de muncă sunt cuprinse și conflictele decurgând din executarea contractelor individuale de muncă, pe lângă cele colective, aplicând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, inclusiv în conflictele individuale de muncă.

Faptul că interpretarea dată de o parte a jurisprudenței și doctrinei, în sensul că, potrivit art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizațiile sindicale acționează în calitate de reclamante, a reprezentat și voința legiuitorului a fost confirmat de evoluția legislativă ulterioară abrogării Legii sindicatelor nr. 54/2003, și anume de prevederile art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, prin care se prevede expres calitatea procesuală activă a acestor organizații.

Atât timp cât organizației sindicale i se recunoaște legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, urmează să se țină seama de sediul sindicatului.

Într-o atare interpretare și aplicare a legii nu se neagă caracterul exclusiv al competenței teritoriale stabilite prin normele Codului muncii, ci este asigurată o protecție mai eficientă a drepturilor și intereselor membrilor organizației sindicale.

Această soluție este aplicabilă și în situația în care organizația sindicală acționează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripțiile unor tribunale diferite, în același temei al legitimării procesuale active extraordinare a organizației sindicale.

În concluzie, raportat la acțiunile reglementate expres de lege, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [fost art. 284 alin. (2)], se va ține seama de sediul sindicatului - reclamant.