Decizia CCR nr. 758 din 16.12.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 1–4, art. 7 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 - stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi a legii în ansamblul său

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1-4, art. 7 și art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Chinareta Popescu în Dosarul nr. 11.545/95/2010 al Tribunalului Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 849D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința din 9 decembrie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 16 decembrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 15 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 11.545/95/2010, Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1-4, art. 7 și art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

4. Excepția a fost ridicată de Chinareta Popescu cu prilejul soluționării contestației formulate împotriva deciziei de pensionare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că Legea nr. 119/2010 a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 114 din Constituție, întrucât angajarea răspunderii Guvernului nu era oportună de vreme ce exista o majoritate parlamentară favorabilă Guvernului și măsurile dispuse prin acest act normativ nu au avut caracter urgent. De asemenea consideră că dreptul Guvernului de a stabili conținutul și structura unui proiect de lege nu este absolut, el trebuind să se supună unor condiții impuse ori desprinse din realitate sau de caracterul vital al legii pentru programul său de guvernare. Or, unele dispoziții ale Legii nr. 119/2010 au fost declarate ca fiind neconstituționale, scopul urmărit prin adoptarea acestei legi nu a fost în realitate realizat, de vreme ce unele pensii au fost majorate în urma recalculării, și aplicarea legii a dat naștere multor situații discriminatorii între beneficiarii pensiilor speciale. În susținerea celor arătate invocă Decizia Curții Constituționale nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009.

6. De asemenea consideră că dispozițiile art. 1-4, art. 7 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât instituie o reglementare paralelă a calculului pensiilor speciale cu legile deja existente, fapt ce contravine dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Totodată, amintește că dispozițiile de lege criticate nu abrogă actele normative prin care a fost acordată pensia specială. Mai arată că cele reținute prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 referitor la critica de neconstituționalitate, raportat la art. 1 alin. (5) din Constituție, nu îi sunt incidente, deoarece pensia de serviciu de care beneficia a fost transformată într-o pensie întemeiată pe contributivitate, potrivit Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

7. În continuare arată că aceleași dispoziții ale Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt contrare art. 15 alin. (2) și art. 47 alin. (2) din Constituție, deoarece au un evident caracter retroactiv, aplicându-se unei situații juridice născute în trecut referitoare la condițiile de pensionare și cuantumul pensiei, potrivit legislației în vigoare la data pensionării. În același sens arată că dreptul la pensie este un drept complex, care cuprinde și garantarea cuantumului pensiei și consideră că cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 referitor la componentele contributivă și necontributivă ale pensiilor de serviciu nu sunt corecte. Mai arată că o eventuală reașezare a sistemului de calcul al pensiei ar trebui să fie în avantajul beneficiarilor dreptului la pensie.

8. De asemenea susține că dispozițiile criticate ale Legii nr. 263/2010 creează o triplă discriminare. Astfel, consideră că sunt discriminați titularii pensiilor speciale în raport cu titularii pensiilor din sistemul public de pensii, întrucât cei dintâi nu beneficiază de dispozițiile art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale referitoare la păstrarea în plată a cuantumului pensiei celei mai avantajoase în urma recalculării. Totodată, arată că pentru unii titulari ai pensiilor speciale, așa cum sunt militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, recalcularea pensiei s-a făcut potrivit unor reglementări mai avantajoase în comparație cu cele aplicabile celorlalte categorii de titulari ai dreptului la pensie. În sfârșit, susține că se creează o diferență de tratament nejustificată față de magistrați, care continuă să beneficieze de pensie specială. În acest sens arată că, făcând parte din personalul Curții de Conturi, este supus unor incompatibilități și interdicții asemănătoare magistraților.

9. Autorul excepției susține și că dispozițiile art. 1-4, art. 7 și 12 din Legea nr. 263/2010 sunt contrare art. 44 alin. (1) și (3) din Constituție, întrucât pensia reprezintă un "bun“ potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, iar recalcularea, cu consecința reducerii acesteia, echivalează practic cu o expropriere.

10. În sfârșit, arată că dispozițiile de lege criticate contravin și prevederilor art. 140 alin. (4) din Constituție.

11. Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, dar și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin Decizia din 7 februarie 2012, pronunțată în cauzele Ana Maria Frimu contra României și alte 4 cereri, arată că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

12. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1-4, art. 7 și art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. Din motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, alături de criticile referitoare la textele de lege amintite, autorul acesteia formulează și critici de neconstituționalitate extrinsecă, ce privesc ansamblul Legii nr. 119/2010. În aceste condiții, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1-4, art. 7 și art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum și legea în ansamblul său. Dispozițiile legii criticate în mod expres de autorul excepției au următorul conținut:

- Art. 1:"Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare:

a) pensiile militare de stat;

b) pensiile de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor;

c) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea;

d) pensiile de serviciu ale personalului diplomatic și consular;

e) pensiile de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari;

f) pensiile de serviciu ale deputaților și senatorilor;

g) pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă;

h) pensiile de serviciu ale personalului Curții de Conturi.“;

- Art. 2:"(1) Pensiile de serviciu anticipate și anticipate parțiale dintre cele prevăzute la art. 1 devin pensii pentru limită de vârstă în înțelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Pensiile anticipate de serviciu dintre cele prevăzute la art. 1 lit. c) și f) devin pensii pentru limită de vârstă în înțelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Pensiile de invaliditate și pensiile de urmaș dintre cele prevăzute la art. 1 devin pensii de invaliditate, respectiv pensii de urmaș, în înțelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Pensiile de serviciu, altele decât cele menționate la alin. (1)-(3), dintre cele prevăzute la art. 1, devin pensii pentru limită de vârstă în înțelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.“;

- Art. 3:"(1) Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

(3) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.“;

- Art. 4:"(1) Recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare, după cum urmează:

a) într-o perioadă de 5 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b);

b) într-o perioadă de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. c)-h).

(2) Cuantumul pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin. (1) se stabilește în baza punctajului mediu anual, determinat potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, și se plătește de la data de întâi a lunii următoare expirării perioadei de recalculare prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b), după caz.“;

- Art. 7:"(1) Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Pensiilor prevăzute la art. 2 li se aplică în mod corespunzător dispozițiile din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează aceste categorii de pensii.“;

- Art. 12:"Persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condițiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege.“

16. Autorul excepției consideră că textele de lege criticate contravin următoarelor prevederi din Constituție: art. 1 alin. (5) referitor la obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 44 alin. (1) și (3) privind dreptul de proprietate, art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie, art. 114 privind angajarea răspunderii Guvernului și art. 140 alin. (4) referitor la membrii Curții de Conturi.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate din perspectiva criticilor de neconstituționalitate extrinsecă formulate de autorul excepției, Curtea reține că aceste critici se referă la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 114 din Constituție cu prilejul adoptării Legii nr. 119/2010, susținându-se, în esență, că angajarea răspunderii Guvernului nu a fost oportună și nici nu se impunea ca legea să fie adoptat de urgență, iar, în practică, obiectivul propus prin acest act normativ nu a fost realizat. În acest sens, autorul excepției invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010.

18. Analizând această critică de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 114 din Constituție nu stabilesc condițiile în care Guvernul își poate angaja răspunderea asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege, prevăzându-se doar că aceasta poate avea loc "în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună“.

19. În jurisprudența sa, așa cum este Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a arătat că "Guvernul poate recurge la angajarea răspunderii sale, indiferent de faza în care se află procedura legislativă.“ Cu toate acestea, Curtea a precizat că "Rolul unei asemenea proceduri este de a coagula o majoritate parlamentară, dar și de a surmonta actele obstrucționiste ale opoziției în cursul dezbaterilor legislative.“ De asemenea, prin Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a statuat că la angajarea răspunderii Guvernului "trebuie să se ajungă in extremis atunci când adoptarea proiectului de lege în procedură obișnuită sau în procedură de urgență nu mai este posibilă ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedura uzuală sau de urgență.“ Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că "angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmărește ca acesta să fie adoptat în condiții de maximă celeritate, conținutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanță, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată.“

20. Totodată, întărind cele arătate anterior, Curtea, prin Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, a reținut că "acceptarea ideii potrivit căreia Guvernul își poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege în mod discreționar, oricând și în orice condiții, ar echivala cu transformarea acestei autorități în autoritate publică legiuitoare, concurentă cu Parlamentul în ceea ce privește atribuția de legiferare.“

21. În considerarea acestor rațiuni, Curtea Constituțională a stabilit, prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, ale cărei considerente au fost reiterate de următoarele decizii în materie ale Curții, criteriile a căror respectare este impusă de art. 114 din Constituție, respectiv: "existența unei urgențe în adoptarea măsurilor conținute în legea asupra căreia Guvernul și-a angajat răspunderea; - necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate; - importanța domeniului reglementat; - aplicarea imediată a legii în cauză“.

22. Cât privește Legea nr. 119/2010, Curtea constată că aceasta a mai fost supusă analizei de constituționalitate în raport cu art. 114 din Constituție, dar cu privire la alte aspecte decât cele invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 424 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 12 iulie 2012, Curtea a reținut că Legea nr. 119/2010 a fost adoptată prin procedura prevăzută de art. 114 din Constituție, cu îndeplinirea cerințelor acestui text constituțional. În acel context, Curtea a arătat că "dispozițiile constituționale referitoare la angajarea răspunderii Guvernului nu disting cu privire la natura proiectului de lege, astfel că el poate fi de natura legilor organice sau a legilor ordinare, cu excluderea legii constituționale de revizuire a Constituției, pentru care există o procedură specială, în cadrul căreia Guvernul nu poate avea calitatea de inițiator“, iar "adăugarea unei alte restricții nu poate avea decât semnificația modificării textului constituțional amintit“. Prin decizia amintită, Curtea nu s-a pronunțat cu privire la îndeplinirea cerințelor stabilite prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010.

23. Examinând Legea nr. 119/2010 din perspectiva condițiilor stabilite prin decizia mai sus menționată, Curtea reține că, în ședința comună a Camerei Deputaților și a Senatului din data de 7 iunie 2010, Guvernul și-a asumat răspunderea asupra a două proiecte de legi conținând măsuri bugetare cu un puternic impact social: proiectul de Lege privind unele măsuri în vederea restabilirii echilibrului bugetar și proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Așa cum s-a arătat în expunerea de motive a acestui din urmă act normativ, instituirea măsurilor ce vizau transformarea pensiilor speciale în pensii întemeiate pe principiul contributivității a fost justificată de necesitatea respectării angajamentelor asumate de statul român față de organismele financiare internaționale cu prilejul semnării acordurilor de împrumut, acorduri necesare diminuării dezechilibrelor financiare determinate de criza economică internațională, care a marcat acel moment. În consecință, intervenția promptă a autorităților române în acest sens se impunea de urgență, întrucât, în caz contrar, așa cum se arată în expunerea de motive a legii, s-ar fi pierdut acordurile cu instituțiile financiare internaționale, ceea ce ar fi creat "dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice, precum și la creșterea excesivă a deficitului bugetar.“ Prin urmare, Guvernul a înțeles să își asume implementarea acestor măsuri pe calea angajării răspunderii sale în fața Parlamentului pentru a evita tergiversarea adoptării acestora, indiferent de compoziția politică a Parlamentului la acel moment, având în vedere puternica presiune socială exercitată și impactul acestor măsuri asupra unor ample categorii sociale.

24. Cât privește susținerea autorului excepției potrivit căreia adoptarea Legii nr. 119/2010 nu se impunea a fi făcută potrivit art. 114 din Constituție, întrucât legea nu s-a aplicat imediat, Curtea constată că, potrivit art. 4 alin. (1) din această lege, "Recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare, după cum urmează: a) într-o perioadă de 5 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b); b) într-o perioadă de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. c)-h)“. Aceste dispoziții de lege nu dispun amânarea aplicării legii, ci stabilesc termenul în care recalcularea trebuie efectuată, ceea ce impune celeritate în aplicare.

25. Referitor la critica potrivit căreia Legea nr. 119/2010 nu și-ar fi atins în practică obiectivele bugetare vizate și ar fi creat discriminări în procesul de aplicare între foștii titulari ai pensiilor speciale, Curtea, prin Decizia nr. 705 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 9 august 2012, a statuat că previzionarea inexactă a efectelor Legii nr. 119/2010 nu reprezintă un aspect de neconstituționalitate.

26. În mod asemănător, Curtea reține că problemele legate de aplicarea diferită a dispozițiilor de lege criticate nu constituie aspecte de neconstituționalitate, ci aspecte ce țin de interpretarea ori aplicarea legii, ce revin competenței instanței de judecată.

27. Referitor la susținerea potrivit căreia dispozițiile art. 1-4, art. 7 și art. 12 din Legea nr. 119/2010 ar fi contrare art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât instituie o reglementare paralelă a calculului pensiilor speciale cu legile deja existente, Curtea, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a reținut că "legiuitorul a menținut, într-adevăr, în vigoare reglementările referitoare la stabilirea pensiei de serviciu, însă, prin art. 12 al legii criticate, a stabilit că «persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condițiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege». Această reglementare are semnificația faptului că legile care stabilesc pensii speciale trebuie interpretate coroborat cu această nouă și ultimă lege. Eo ipso această situație nu produce efecte neconstituționale întrucât actele normative în cauză cuprind și alte referiri cu privire la condițiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana în cauză pentru a dobândi calitatea de pensionar potrivit statutului special pe care îl are; practic, condițiile de pensionare specifice pensiilor speciale rămân în vigoare, fiind mai favorabile decât cele prevăzute de Legea nr. 19/2000, iar noua lege reglementează numai cuantumul pensiei la care beneficiarii acesteia sunt îndrituiți.“

28. Deși în prezenta cauză autorul excepției susține că aceste considerente nu îi sunt aplicabile, întrucât pensia de serviciu de care se bucura a fost transformată într-o pensie întemeiată pe contributivitate, Curtea apreciază că acestea nu reprezintă un element de natură să justifice reconsiderarea celor statuate prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, deoarece în decizia amintită s-a referit la acest aspect, explicând motivele pentru care, deși pensiile de serviciu au fost recalculate pe temeiul contributivității, anumite reglementări anterioare referitoare la condițiile de acordare a acestor pensii au rămas în vigoare.

29. În continuare, analizând critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2), art. 44 și 47, Curtea reține că, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, a statuat că textele de lege criticate, conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în profesie și vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita. Având în vedere că pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă și rațională, Curtea a considerat că acestea pot fi eliminate doar dacă există o rațiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor a constatat că o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, Curtea a observat că măsura nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, și nu prevede diferențieri procentuale pentru diversele categorii cărora li se adresează, pentru a nu determina ca una ori alta să suporte mai mult sau mai puțin măsura de reducere a venitului obținut dintr-o atare pensie. Curtea a statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun“, ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii. Curtea a arătat, în privința pretinsei încălcări a art. 47 din Constituție, că drepturile rezultate din actul de pensionare sunt previzibile, și anume îndrituirea persoanei la cuantumul aferent pensiei din sistemul ordinar de pensionare, restul cuantumului pensiei (cea suplimentară) fiind supus elementelor variabile amintite mai sus, și anume optica legiuitorului și resursele financiare ale statului care pot fi alocate în această direcție.

30. Curtea constată că în cauză nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea celor reținute prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, din motivarea excepției rezultând doar că autorul excepției este nemulțumit de considerentele acestei decizii.

31. Cât privește susținerea potrivit căreia textul de lege criticat ar crea o triplă discriminare între titularii dreptului la pensie, Curtea reține că, prin Decizia nr. 1.268 din 27 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 22 noiembrie 2011, a statuat că dreptul ca, în urma recalculării, să fie păstrat în plată cuantumul pensiei cel mai avantajos "a fost prevăzut de Legea nr. 19/2000 numai pentru pensiile din sistemul public de pensii, respectiv cele întemeiate pe sistemul contributiv, întrucât numai în acest caz cuantumul pensiei poate fi considerat ca fiind un drept câștigat“. Prin urmare, a constatat că "nu se poate vorbi despre o identitate de situații între prevederile Legii nr. 19/2000 și dispozițiile de lege criticate ale Legii nr. 119/2010, astfel că tratamentul juridic diferit nu poate dobândi semnificația unei încălcări a principiului egalității în drepturi a cetățenilor ori a principiului neretroactivității legii civile“.

32. Prin Decizia nr. 1.359 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, Curtea a reținut că Legea nr. 119/2010 nu face nicio deosebire între diferitele categorii de pensii de serviciu, componenta necontributivă fiind deopotrivă eliminată pentru toate acestea. Ceea ce diferă sunt condițiile de recalculare a pensiilor în sistemul public de pensii, respectiv stagiile de cotizare în funcție de care se calculează punctajul mediu anual și cuantumul veniturilor care se iau în calcul la stabilirea pensiilor, dar care nu pot fi dovedite. Cu toate acestea, Curtea a arătat că în sistemul public de pensii există mai multe categorii socioprofesionale care se bucură de un regim juridic mai favorabil în ceea ce privește calculul pensiilor, fără ca aceasta să aibă semnificația unei discriminări.

33. În sfârșit, referindu-se la dreptul personalului Curții de Conturi de a beneficia în continuare de pensie de serviciu, Curtea reține că, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, a statuat că eliminarea pensiilor de serviciu prevăzute de art. 1 lit. h) din Legea nr. 119/2010 are în vedere pensiile de serviciu ale consilierilor de conturi, cele ale auditorilor publici externi și ale oricăror persoane care sunt salariați/membri în cadrul Curții de Conturi. În acest sens a arătat că o atare operațiune vizează întreg personalul Curții de Conturi cuprins în cap. V din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, intitulat "Numirea și statutul personalului Curții de Conturi“ (art. 46-57 din lege). De asemenea a precizat că din personalul Curții de Conturi fac parte, potrivit reglementărilor legale menționate, atât consilierii de conturi, auditorii publici externi, personalul de specialitate, cât și ceilalți angajați ai acestei instituții, indiferent de statutul lor socioprofesional. Astfel, Curtea Constituțională, în conformitate cu principiul accesorium sequitur principale, a arătat că trebuie aplicat același tratament juridic personalului asimilat magistraților în privința dreptului legal la pensie de serviciu cu personalul la care au fost asimilați, întrucât altfel s-ar ajunge la situații inadmisibile, contrare art. 16 din Constituție. În consecință, Curtea, prin decizia menționată, a constatat constituționalitatea eliminării tuturor pensiilor de serviciu în raport cu criticile formulate.

34. Analizând într-un alt context dispozițiile Legii nr. 119/2010, instanța de contencios constituțional, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a constatat însă că eliminarea pensiei de serviciu a magistraților este neconstituțională, întrucât încalcă principiul independenței justiției, prevăzut de art. 124 din Constituție. Astfel, Curtea a stabilit că "statutul constituțional al magistraților - statut dezvoltat prin lege organică și care cuprinde o serie de incompatibilități și interdicții, precum și responsabilitățile și riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii - impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenței justiției, garanție a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală“.

35. Astfel, după adoptarea Deciziei nr. 873 din 25 iunie 2010, din punct de vedere constituțional s-a deschis posibilitatea de a aprecia dacă există o similitudine între statutul constituțional și legal al magistraților și cel al altor categorii socioprofesionale, fapt ce le-ar îndritui pe acestea din urmă sau pe unele dintre acestea la încasarea unei pensii de serviciu similar magistraților.

36. Prin Decizia nr. 1.283 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 22 noiembrie 2011, Curtea a analizat dacă personalul Curții de Conturi urmează să beneficieze de același tratament juridic, respectiv dacă statutul acestuia reclamă un tratament juridic identic cu cel al magistraților în privința pensiei de serviciu. Reținând însă că autorul excepției a exercitat funcția de auditor public extern în cadrul Curții de Conturi, a statuat că, în privința auditorilor publici externi considerentele care au stat la baza Deciziei nr. 871 din 25 iunie 2010, cu corectivul adus prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, își mențin pe deplin valabilitatea.

37. Ulterior, prin Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. h) din Legea nr. 119/2010, reținând că aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care se aplică și consilierilor de conturi. În fundamentarea acestei decizii, Curtea a pornit de la premisa că și consilierii de conturi au incompatibilitățile prevăzute pentru judecători la art. 125 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia "Funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.“ Totodată, Curtea, observând că atât consilierii de conturi, cât și judecătorii sunt independenți în exercitarea funcției, respectiv a mandatului lor, și inamovibili pe durata exercitării acestora, a concluzionat că statutul consilierilor de conturi este similar cu cel al judecătorilor, fapt care justifică acordarea consilierilor de conturi a unei pensii de serviciu similar judecătorilor. Așadar, Curtea a constatat că asimilarea consilierilor de conturi, sub aspectul incompatibilităților, cu magistrații este realizată printr-o normă de rang constituțional, aspect decisiv în analiza Curții.

38. Cu același prilej însă Curtea a subliniat faptul că "consilierii de conturi au atât o altă reglementare constituțională și legală, cât și un statut juridic diferit în raport cu celelalte categorii de personal existente la nivelul Curții de Conturi“. În concluzie, soluția de admitere a excepției de neconstituționalitate nu s-a extins și cu privire la aceste din urmă categorii de personal, Curtea nereținând existența unei similitudini între statutul consilierilor de conturi și celelalte categorii de personal ale Curții de Conturi. Prin urmare, cu privire la acestea din urmă, își păstrează valabilitatea cele constatate de Curtea Constituțională în sensul constituționalității dispozițiilor de lege criticate.

39. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.