Decizia CCR nr. 1.011 din 27.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Nicolaie Popa în Dosarul nr. 1.103/86/2012 ai Curții de Apel Suceava - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.383D/2012.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Societatea Comercială Stimas - S.A. din Suceava, consilierul juridic, cu delegație depusă la dosar, constatându-se lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul consilierului juridic, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că asupra prevederilor criticate Curtea Constituțională s-a mai pronunțat. Totodată susține că procedura de deschidere a insolvenței se face prin hotărâre judecătorească, care este publică, astfel că orice creditor se poate înscrie în tabelul creditorilor. Continuarea unor procese separate ar face imposibilă desfășurarea procedurii insolvenței în condițiile cadrului stabilit de Legea nr. 85/2006.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât prevederile criticate își găsesc justificarea în procedura insolvenței, care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual și egalitar. Totodată, arată că anumite critici vizează completarea legii, aspect ce nu intră în atribuțiile instanței de contencios constituțional.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1.103/86/2012, Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Nicolaie Popa cu ocazia soluționării recursului formulat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Suceava - Secția civilă, prin care s-a dispus disjungerea cererii privind plata despăgubirilor salariale, precum și suspendarea judecării acțiunii.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituționale, deoarece suspendă sine die judecarea cererilor privind plata drepturilor salariale, cât și a obligațiilor către stat, fără a introduce un termen-limită al duratei suspendării. Totodată, arată că, în cauza de față, această suspendare duce la inutilitatea și ineficienta acțiunii admise în parte, respectiv desființarea deciziei de concediere.

Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă opinează în sensul că prevederile criticate nu încalcă dispozițiile constituționale indicate.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susținerile părții prezente, notele scrise depuse, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

-Art. 36:"De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.“

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi și art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Asupra dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 în raport cu critici și prevederi constituționale similare Curtea s-a mai pronunțat, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 842 din 11 octombrie 2012, nepublicată încă, Decizia nr. 300 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 31 mai 2012, sau Decizia nr. 1.075 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 7 ianuarie 2008.

Cu acele prilejuri, Curtea a observat că măsura stabilită prin textul de lege criticat se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual și egalitar în care creditorii unui debitor comun să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență.

În aceste condiții, existența unor acțiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce ar face imposibilă evaluarea activului și pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării.

Acest fapt nu poate fi privit ca reprezentând o piedică pentru creditori de a acționa în vederea realizării drepturilor lor. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 85/2006, creditorii au posibilitatea ca, înscriind creanțele pe care le au în tabelul creanțelor împotriva debitorului, să participe la procedura insolvenței pentru acoperirea creanțelor. În cazul salariaților, drepturile acestora sunt înregistrate din oficiu în tabelul de creanțe de către administratorul/lichidatorul judiciar. În cadrul procedurii insolvenței, creditorii pot folosi toate mijloacele procedurale puse la dispoziție de lege pentru realizarea drepturilor lor.

Totodată, s-a reținut că dreptul la acțiune al creditorilor, suspendat de textul de lege criticat, nu dispare, el fiind conservat prin art. 40 din Legea nr. 85/2006, care prevede, de asemenea, suspendarea curgerii termenelor de prescripție a acțiunilor la care se referă textul de lege criticat. Aceste termene încep să curgă din nou în cazul respingerii sau închiderii procedurii insolvenței în condițiile dispozițiilor legale referitoare la prescripția extinctivă, decăderea și calculul termenelor.

În ceea ce privește susținerea autorului referitoare la faptul că prevederile criticate nu conțin și norme care să stabilească un termen cât poate opera suspendarea, se observă că aceasta are în vedere o completare a textului supus controlului de constituționalitate. În legătură cu acestea, pe de o parte, se constată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are competența exclusivă de a stabili procedura de judecată și nu este atributul Curții Constituționale. Pe de altă parte, situația specifică avută în vedere la reglementarea procedurii insolvenței a justificat instituirea unor norme de procedură speciale, fapt ce nu înseamnă, însă, că nu se asigură o garanție efectivă a drepturilor creditorilor.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.