ANEXĂ - METODOLOGIE. - Ordinul Ministerului Sănătății nr. 199/2013 - aprobarea Metodologiei de elaborare a programului de investiţii publice al Ministerului Sănătăţii şi de alocare de fonduri pt. cheltuieli de natura investiţiilor unităţilor sanitare subordonate...

Index
Ordinul Ministerului Sănătății nr. 199/2013 - aprobarea Metodologiei de elaborare a programului de investiţii publice al Ministerului Sănătăţii şi de alocare de fonduri pt. cheltuieli de natura investiţiilor unităţilor sanitare subordonate...
ANEXĂ - METODOLOGIE.
ANEXĂ

METODOLOGIE

de elaborare a programului de investiții publice al Ministerului Sănătății și de alocare de fonduri pentru cheltuieli de natura investițiilor unităților sanitare subordonate Ministerului Sănătății

Prezenta metodologie are drept scop stabilirea procedurilor specifice de elaborare a programului de investiții publice ce se prezintă ca anexă la bugetul aprobat al Ministerului Sănătății și de alocare de fonduri pentru cheltuieli de natura investițiilor unităților sanitare subordonate, din bugetul aprobat al ministerului.

1.Procedura specifică de elaborare a programului de investiții publice al Ministerului Sănătății

1.1. Programul de investiții publice se prezintă ca anexă la bugetul aprobat al Ministerului Sănătății.

1.2. Programul de investiții publice se prezintă pe capitole din clasificația funcțională, pe grupe de investiții, pe surse de finanțare și pe natura cheltuielilor, respectiv titlurile 51 "Transferuri între unități ale administrației publice“ - articolul 51.02 "Transferuri de capital“, 55 "Alte transferuri“, 56 "Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare“, 65 "Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă“, 71 "Active nefinanciare“.

1.3. Prin investiții publice se înțelege obiective de investiții grupate pe: obiective de investiții în continuare și obiective de investiții noi, precum și categoria "Alte cheltuieli de investiții“, defalcată pe următoarele categorii de investiții:

a) achiziții de imobile;

b) dotări independente;

c) cheltuieli pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate și a altor studii aferente obiectivelor de investiții;

d) cheltuielile de expertiză, proiectare și de execuție privind consolidările și intervențiile pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor produse de acțiuni accidentale și calamități naturale - cutremure, inundații, alunecări, prăbușiri și tasări de teren, incendii, accidente tehnice, precum și cheltuielile legate de realizarea acestor investiții;

e) lucrări de foraj, cartarea terenului, fotogrammetrie, determinări seismologice, consultanță, asistență tehnică și alte cheltuieli asimilate investițiilor, potrivit legii [includ cheltuieli de expertiză, proiectare și de execuție privind reparațiile capitale și alte categorii de lucrări de intervenție, cu excepția celor incluse la lit. d), așa cum sunt definite de legislația în vigoare].

Cheltuielile de investiții cuprinse la lit. a)-e) se detaliază și se aprobă prin liste separate de către ordonatorul principal de credite.

1.4. Este interzisă introducerea în programele de investiții publice a obiectivelor de investiții ale căror documentații tehnico-economice nu au fost aprobate potrivit dispozițiilor legale în vigoare și a celorlalte cheltuieli asimilate investițiilor ale căror note de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării acestor categorii de cheltuieli nu au fost elaborate și aprobate de ordonatorul principal de credite.

1.5. Pentru investițiile publice ce se realizează pe bază de credite externe contractate sau garantate de stat, indiferent de valoarea acestora, documentațiile tehnico-economice se aprobă de Guvern.

1.6. Proiectul programului de investiții se elaborează odată cu proiectul de buget al Ministerului Sănătății și se au în vedere prevederile legale în vigoare privind investițiile publice și calendarul bugetar coroborat cu metodologia Ministerului Finanțelor Publice privind elaborarea proiectului de buget anual și strategia Ministerului Sănătății în politica investițională sectorială privind asigurarea calității serviciilor medicale prin dezvoltarea, modernizarea infrastructurii și dotarea unităților sanitare.

1.7. La elaborarea proiectului programului de investiții se au în vedere și se utilizează formularele destinate investițiilor prevăzute în metodologia Ministerului Finanțelor Publice și formularele proprii ale Ministerului Sănătății privind elaborarea proiectului de buget anual, însoțite de notele de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea realizării obiectivelor/categoriei de investiții.

1.8. Modelul Notei de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea realizării obiectivelor/categoriei de investiții, fără a fi stabilite restricții, cu caracter orientativ, este prevăzut în anexă.

1.9. Întocmirea, transmiterea și prezentarea Notei de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea realizării obiectivelor/categoriei de investiții se face de către unitățile sanitare subordonate numai la solicitarea Ministerului Sănătății pentru elaborarea proiectului programului de investiții, odată cu proiectul de buget anual, sau la solicitarea expresă a ministerului pentru fundamentarea unor programe/acțiuni, corelate cu strategia în politica investițională sectorială.

1.10. Prin notele de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea realizării obiectivelor se fundamentează propunerile de cuprindere în proiectul programului de investiții a obiectivelor de investiții noi, care îndeplinesc condițiile legale pentru a fi cuprinse în programul de investiții sau cuprinderea obiectivelor de investiții în continuare și care se nominalizează în listele programului de investiții.

1.11. Prin notele de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea realizării categoriei de investiții se fundamentează propunerile de cuprindere în proiectul programului de investiții a categoriilor de investiții aferente categoriei "Alte cheltuieli de investiții“ și care se aprobă în poziții globale în listele programului de investiții.

1.12. Notele de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea realizării obiectivelor/categoriei de investiții se centralizează prin structura de specialitate la nivelul Ministerului Sănătății și se constituie în solicitări ale unităților sanitare în fundamentarea proiectului programului de investiții odată cu proiectul de buget anual sau în fundamentarea unor programe/acțiuni, corelate cu strategia în politica investițională sectorială.

1.13. Definitivarea proiectului programului de investiții are în vedere limitele de cheltuieli bugetare stabilite de Ministerul Finanțelor Publice și comunicate Ministerului Sănătății, strategia Ministerului Sănătății în politica investițională sectorială și solicitările unităților sanitare.

1.14. Proiectul programului de investiții se aprobă de ordonatorul principal de credite odată cu aprobarea proiectului de buget anual și constituie baza pentru introducerea acestuia în aplicația informatică a Ministerului Finanțelor Publice.

1.15. Odată cu aprobarea proiectului programului de investiții, ordonatorul principal de credite aprobă și notele de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea realizării obiectivelor/categoriei de investiții, elaborate de unitățile sanitare subordonate, ce fundamentează proiectul programului de investiții.

2.Procedura specifică de alocare de fonduri pentru cheltuieli de natura investițiilor unităților sanitare subordonate Ministerului Sănătății, din bugetul aprobat al ministerului

2.1. Odată cu aprobarea bugetului anual al Ministerului Sănătății prin legea anuală a bugetului de stat se aprobă și programul de investiții ce se prezintă ca anexă la bugetul ministerului.

2.2. După aprobarea bugetului Ministerului Sănătății, prevederile bugetare aferente cheltuielilor de natura investițiilor se alocă unităților sanitare subordonate, prin referate aprobate de ordonatorul principal de credite, după constituirea reținerii din prevederile aprobate cu această destinație, pentru asigurarea unei execuții bugetare prudente, potrivit prevederilor legale.

2.3. În principal, prevederile bugetare aferente cheltuielilor de natura investițiilor se alocă din bugetul Ministerului Sănătății unităților sanitare subordonate, în funcție de modul de finanțare al acestora:

a) de la titlul 71 "Active nefinanciare“ pentru unitățile sanitare subordonate finanțate integral de la bugetul de stat;

b) de la titlul 51 "Transferuri între unități ale administrației publice“ - articolul 51.02 "Transferuri de capital“ pentru unitățile sanitare subordonate finanțate integral din venituri proprii.

2.4. Prevederile bugetare aferente obiectivelor de investiții în continuare sau noi, nominalizate în listele de investiții ale programului de investiții anexă la bugetul ministerului, se alocă unităților sanitare subordonate care derulează astfel de obiective de investiții, în baza notelor de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea realizării obiectivelor, în limita prevederilor bugetare aprobate pentru fiecare obiectiv de investiții în continuare sau nou.

2.5. Prevederile bugetare aferente categoriei "Alte cheltuieli de investiții“, care se aprobă în poziții globale în listele programului de investiții, pe categorii de investiții, se detaliază și se alocă unităților sanitare din subordine de către ordonatorul principal de credite, prin referate de aprobare, în baza notelor de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea realizării categoriei de investiții.

2.6. În limita globală a prevederilor bugetare aprobate prin legea bugetară anuală la categoria "Alte cheltuieli de investiții“, defalcată pe categorii de investiții, ordonatorul principal de credite, în concordanță cu strategia Ministerului Sănătății în politica investițională sectorială, stabilește prioritățile în alocarea prevederilor bugetare, aprobate pe destinații, unităților sanitare din subordine.

2.7. În acest sens, la nivelul structurilor de specialitate din Ministerul Sănătății se centralizează, pe categorii de investiții, solicitările unităților sanitare subordonate formulate prin notele de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea realizării categoriei de investiții.

2.8. Notele de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea realizării categoriei de investiții, care se centralizează și se prezintă ordonatorului principal de credite, pe categorii de investiții, pot fi notele de fundamentare care au stat la baza elaborării proiectului programului de investiții sau pot fi solicitate expres de Ministerul Sănătății, ulterior, până la alocarea fondurilor aprobate cu aceste destinații, unităților sanitare subordonate.

2.9. Solicitarea expresă, ulterioară elaborării proiectului programului de investiții al Ministerului Sănătății, către unitățile sanitare subordonate de elaborare și transmitere a notelor de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea realizării categoriei de investiții are în vedere:

a) corelarea stabilirii priorităților strategiei ministerului în politica investițională sectorială cu limitele prevederilor bugetare aprobate global pe categorii de investiții prin legea bugetară anuală și solicitările unităților sanitare subordonate;

b) evaluarea și fundamentarea unor programe/acțiuni, corelate cu strategia în politica investițională sectorială, care fie nu au fost avute în vedere la elaborarea proiectului programului de investiții, fie au apărut ulterior;

c) modificarea strategiei ministerului în politica investițională sectorială sau de câte ori Ministerul Sănătății consideră necesar.

2.10. Solicitările unităților sanitare din subordine pentru obiective sau categorii de investiții fără a fi însoțite de nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea realizării obiectivelor/categoriei de investiții, potrivit modelului orientativ din anexă, nu pot fi avute în vedere la elaborarea proiectului programului de investiții sau la alocarea de fonduri din bugetul aprobat al Ministerului Sănătății.

2.11. De asemenea, notele de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea realizării obiectivelor/categoriei de investiții vor fi elaborate și transmise Ministerului Sănătății numai la solicitarea acestuia. Cele care nu corespund acestei cerințe nu sunt avute în vedere.

2.12. După stabilirea de către ordonatorul principal de credite a priorităților, odată cu referatul elaborat de structura de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății prin care se detaliază și se aprobă repartizarea pe unități sanitare subordonate a limitelor globale aprobate pe categorii de investiții, ordonatorul principal de credite aprobă și notele de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea realizării categoriei de investiții, anexate la referat, pentru a fi cuprinse în programul de investiții al ministerului.

2.13. Numai în situații excepționale, apărute ca urgențe sau pentru cazuri accidentale, care nu pot fi avute în vedere la elaborarea proiectului programului de investiții sau la solicitarea expresă a Ministerului Sănătății, unitățile sanitare pot elabora și formula pe parcursul anului note de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea realizării categoriei de investiții.

2.14. În situația identificării pe parcursul derulării procesului bugetar a posibilității susținerii din bugetul aprobat al Ministerului Sănătății a situațiilor de mai sus, ordonatorul principal de credite, odată cu aprobarea referatului elaborat de structura de specialitate din cadrul ministerului prin care se alocă prevederi bugetare unității sanitare subordonate, aprobă și nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea realizării categoriei de investiții, anexată la referat, pentru a fi cuprinsă în programul de investiții al ministerului.

2.15. În termen de 20 de zile lucrătoare de la finele fiecărui trimestru, structura de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății va prezenta ordonatorului principal de credite execuția bugetară a fondurilor alocate cu destinația cheltuielilor de natura investițiilor unităților sanitare din subordine, ce se va constitui în raport trimestrial de monitorizare privind derularea procesului investițional ce va fi transmis Ministerului Finanțelor Publice.

2.16. Anexa face parte integrantă din prezenta metodologie.

2.17. Modelul notei de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea realizării obiectivelor/categoriei de investiții va fi utilizat de direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București și pentru spitalele publice din rețeaua sanitară a autorităților administrației publice locale, care pot primi sume de la bugetul de stat și din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății, care se alocă prin transfer către autoritățile administrației publice locale, în condițiile art. 1905din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare.

ANEXĂ

la metodologie

Nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea realizării obiectivelor/categoriei de investiții și alocării de fonduri pentru realizarea acesteia, ca document întocmit de unitatea sanitară aflată în subordinea Ministerului Sănătății, va fi elaborată conform modelului:

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

privind necesitatea și oportunitatea realizării obiectivelor: "de investiții în continuare“, "de investiții noi“/categoriei de investiții: "achiziția de imobile“, "dotarea cu echipamente medicale/mașini/mijloace de transport/alte categorii de echipamente și dotări independente“, "studii de prefezabilitate, fezabilitate și alte studii aferente obiectivelor de investiții“, "lucrări de consolidări clădiri“, "lucrări de reparații capitale“ etc., după caz

Unitatea sanitară (denumire, scurt istoric, prezentarea activității specifice, aria și impactul zonal)

..........

..........

Obiectul solicitării ..........

..........

..........

Justificarea necesității și oportunității

Necesitatea (scurtă prezentare privind situația existentă, deficiențe majore ale situației actuale, așteptări și prognoze pe termen mediu și lung, din care să rezulte necesitatea realizării obiectivelor/categoriei de investiții) ..........

..........

Oportunitatea (încadrarea obiectivelor/categoriei de investiții în politicile de investiții generale, sectoriale sau regionale privind asigurarea calității serviciilor medicale prin dezvoltarea, modernizarea infrastructurii și dotarea unităților sanitare, acte legislative care determină realizarea obiectivului/categoriei de investiții) ..........

..........

Fondurile solicitate (valoarea totală estimată a obiectivului/categoriei de investiții exprimată în mii lei cu TVA inclus, din care solicitată pentru anul în curs, după caz. În cazul lucrărilor de intervenții, consolidări clădiri, reparații capitale etc., se va preciza dacă există sau nu documentații tehnico-economice aferente și, după caz, costul acestora din valoarea totală estimată a categoriei de investiții)

..........

..........

Fondurile alocate cu destinații similare (pentru obiectivele de investiții în continuare, consolidări clădiri, reparații capitale, fondurile alocate de la începerea acestora, pentru celelalte categorii de investiții fondurile alocate pe ultimii 3 ani, categoria de investiții, descrierea realizărilor și a restului de executat, gradul de utilizare a acestora, realizări, atingerea scopului, rezultate) ..........

..........

Alte informații (existența personalului cu competențe în utilizarea echipamentelor medicale, existența locațiilor necesare pentru instalarea/punerea în funcțiune, după caz, a echipamentelor medicale, în cazul lucrărilor de intervenții, consolidări clădiri, reparații capitale etc., se va preciza dacă există sau nu documentații tehnico-economice aferente, care au stat la baza elaborării notei de fundamentare, data estimată de începere și finalizare a obiectivului/categoriei de investiții sau durata acesteia etc.) ..........

..........

Documente justificative atașate notei de fundamentare (tabele, hărți, grafice, planșe desenate, fotografii etc., care să expliciteze situația existentă și necesitatea realizării obiectivului/categoriei de investiții, după caz) ..........

..........

Conducătorul unității sanitare,

..........

Conducătorul structurii financiar-contabile,

..........

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul Ministerului Sănătății nr. 199/2013 - aprobarea Metodologiei de elaborare a programului de investiţii publice al Ministerului Sănătăţii şi de alocare de fonduri pt. cheltuieli de natura investiţiilor unităţilor sanitare subordonate...