Decizia CCR nr. 532 din 12.12.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. OUG nr. 10/2013 pt. plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 - acordarea de compensaţii cetăţenilor români pt....

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat ai Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, excepție ridicată de Vasile Stanimir, Ion Gurău, Ioana Matei, Angelica Tobescu și Gheorghe Stanimir în Dosarul nr. 8.487/118/2012 al Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal și de Florian-Nucu Rainhold în Dosarul nr. 2.086/118/2013 al aceleiași instanțe, precum și a dispozițiilor art. I și III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013, excepție ridicată de Marin Udeanu, Dumitru Udeanu și Veronica Badea în Dosarul nr. 1.437/118/2013 al Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 21 octombrie 2013, în prezența reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 12 decembrie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 16 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 8.487/118/2012, Încheierea din 11 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1.437/118/2013, și Sentința civilă nr. 2.968/CA din 22 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2.086/118/2013, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I și III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, precum și a prevederilor întregii ordonanțe de urgență.

Excepția a fost ridicată de Vasile Stanimir, Ion Gurău, Ioana Matei, Angelica Tobescu și Gheorghe Stanimir, Marin Udeanu, Dumitru Udeanu și Veronica Badea și de Florian-Nucu Rainhold, în cauze având ca obiect cereri de acordare de despăgubiri potrivit Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că ordonanța de urgență criticată nu respectă exigența constituțională cuprinsă în art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală, referitoare la obligația Guvernului de a motiva urgența reglementării în cuprinsul acesteia. De asemenea, se arată că, în contradicție cu prevederile art. 115 alin. (6) din Constituție, referitoare la interdicția afectării, prin ordonanță de urgență, a regimului drepturilor, libertăților și îndatoririlor constituționale, actul normativ criticat încalcă grav regimul constituțional al dreptului de proprietate privată.

În acest sens, se arată că, potrivit art. 1 din Legea nr. 9/1998, statul român s-a obligat la acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, în urma Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, pentru bunurile imobile - construcții și terenuri - pe care le aveau în proprietate în județele Durostor și Caliacra, cedate Bulgariei, pentru recoltele neculese de porumb, bumbac și floarea-soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți.

Se arată că, în contextul în care prejudiciul s-a produs în anul 1940, iar legea reparatorie a fost adoptată în anul 1998, prelungirea cu încă zece ani a plății compensațiilor materiale, în temeiul actului normativ criticat, este de natură să încalce termenul rezonabil de soluționare a unei cereri în justiție, iar această situație conduce la însăși negarea conținutului dreptului la despăgubire.

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013 nu poate produce efecte juridice, în condițiile în care Guvernul nu a avut o delegare legislativă din partea Parlamentului, ordonanța de urgență nu a fost dezbătută în procedură de urgență la Camera competentă și nu a fost aprobată printr-o lege de aprobare de către Parlament. Se mai arată că emiterea nejustificată de ordonanțe de urgență reprezintă un abuz din partea Guvernului, care își acordă putere de legiferare în domenii care aparțin exclusiv competenței de legiferare a Parlamentului.

Se mai arată că prevederile legale criticate creează o situație discriminatoare între persoanele îndreptățite la plata despăgubirilor, care au primit deja sumele de bani cuvenite înainte de emiterea ordonanței de urgență, și cele care nu le-au primit încă, fiind nevoite să mai aștepte încă 10 ani pentru ca debitorul să își execute obligația. La această situație s-a ajuns din vina instituțiilor statului competente să soluționeze dosarele de despăgubiri. Pe de altă parte, dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, fiind adoptate pe calea unei ordonanțe de urgență în condițiile în care, pe de o parte, nu este satisfăcută cerința existenței unei situații extraordinare, iar, pe de altă parte, nu este respectată cerința de nu fi afectate drepturile și libertățile fundamentale. În cazul de față, se produce o veritabilă expropriere. Autorul excepției de neconstituționalitate mai arată că este vădit neconstituțională eșalonarea tranșelor pe o perioadă de 10 ani, în condițiile în care, până în prezent, plățile s-au făcut în două tranșe, pe o perioadă de doi ani.

Măsura adoptată nu este necesară într-o societate democratică, iar România nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 53 din Constituție. Se mai arată că instanța de la Strasbourg a statuat prin Hotărârea din 7 mai 2002, pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, că autoritățile nu pot invoca lipsa disponibilităților bănești sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unor hotărâri judecătorești sau a unei decizii administrative prin care s-a constatat cuantumul unei despăgubiri. Se mai menționează jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la noțiunea de "bun“ (Hotărârea din 9 decembrie 2008, pronunțată în Cauza Viașu împotriva României), precum și cu privire la principiul proporționalității prin raportare la dreptul de proprietate (Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Mașiniexportimport Industrial Group împotriva României).

Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal își exprimă opinia asupra excepției de neconstituționalitate, arătând că aceasta este neîntemeiată. Prevederile actului normativ criticat nu aduc atingere existenței dreptului de proprietate, dat fiind faptul că prevăd doar o eșalonare a plății despăgubirilor, ceea ce nu echivalează cu imposibilitatea de valorificare a unui drept de creanță asupra statului. În preambulul ordonanței de urgență criticate se arată motivele ce au stat la baza adoptării sale, respectiv dificultățile întâmpinate în ceea ce privește plata despăgubirilor și, în lipsa promovării acestei ordonanțe de urgență, imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și, implicit, nerespectarea angajamentelor interne și internaționale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că neconstituționalitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013 trebuie analizată în contextul jurisprudenței Curții Constituționale pronunțate asupra unor probleme similare, și anume asupra Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Astfel, pornind de la cele reținute de Curtea Constituțională în jurisprudența sa relativă la aceste două acte normative, Guvernul arată că, în prezenta cauză, situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională, se poate ajunge la concluzia că, în cauza de față, există un grad mare de abatere de la obișnuit, și anume de la condițiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedură civilă, astfel încât se poate presupune că există o situație extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituție.

Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, Guvernul arată că art. 16 alin. (1) din Constituție se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale de către autoritățile statului față de cetățeni, și nu la dreptul legiuitorului de a reglementa diferit modul de exercitare într-un anumit domeniu de activitate. Egalitatea de drepturi are în vedere tratamentul în mod nediscriminator, însă nu presupune, în mod obligatoriu, și aplicarea unui tratament identic în exercitarea drepturilor recunoscute tuturor cetățenilor. Prin urmare, condițiile de exercitare a acelorași drepturi pot fi diferite, în raport cu situațiile concrete în care se află titularii lor.

Se mai arată că textele de lege criticate prevăd o nouă soluție legislativă, având aptitudinea de a înlătura dificultățile întâmpinate până în prezent în ceea ce privește plata despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003, precum și Legii nr. 393/2006. Noua reglementare legislativă este de natură a determina aplicarea unei proceduri unitare în privința persoanelor aflate în situații similare, pentru care nu s-a efectuat până în prezent plata, din lipsa disponibilităților financiare. Astfel, normele supuse controlului de constituționalitate sunt aplicabile tuturor persoanelor care se regăsesc în ipoteza descrisă de acestea.

Cu privire la critica de neconstituționalitate în raport cu prevederile art. 44 alin. (1) și alin. (2), Guvernul apreciază, reiterând cele statuate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 206 din 4 martie 2010, că măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.

Pentru aceste considerente, Guvernul consideră că nu sunt încălcate nici prevederile art. 115 alin. (6) din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile art. I și III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013, în Dosarul nr. 434D/2013, și ale ordonanței de urgență în întregul său, în dosarele nr. 409D/2013 și nr. 446D/2013. Din examinarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată în fața instanțelor de judecată, Curtea constată că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 28 februarie 2013.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate, precum și a creanțelor asupra statului și alin. (2) teza întâi referitor la garantarea și ocrotirea proprietății private, art. 61 alin. (1) care se referă la rolul Parlamentului, precum și art. 115 alin. (1) referitor la legea specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe, alin. (4) privind adoptarea ordonanțelor de urgență numai în situații extraordinare, alin. (5) referitor la intrarea în vigoare a ordonanțelor de urgență, alin. (6) privind domeniile în care nu pot fi adoptate ordonanțe de urgență și alin. (7) referitor la legea de aprobare sau de respingere a ordonanțelor cu care Parlamentul a fost sesizat.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunțării prezentei decizii, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013 sunt neconstituționale.

Curtea a reținut că măsura instituită prin ordonanța de urgență criticată, de reeșalonare a unor debite ale statului pe o durată de 10 ani, nu poate fi considerată una de natură a menține un just echilibru între interesele debitorului-stat și cele ale creditorului-persoană îndreptățită la despăgubiri, ci, dimpotrivă, se poate aprecia că persoana îndreptățită suportă o sarcină disproporționată și excesivă în privința dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege.

Deși legiuitorul delegat a invocat un scop legitim al măsurii criticate, și anume promovarea unei modalități de plată care să permită în același timp despăgubirea tuturor persoanelor îndreptățite, dar și respectarea țintei de deficit bugetar anual, totuși, instituirea unui termen de 10 ani pentru executarea unei creanțe asupra statului (după ce creanțele erau deja exigibile în baza primei eșalonări) nu satisface exigențele unui termen rezonabil, care să asigure deplina valorificare a dreptului de creanță, constituind, din acest punct de vedere, o ingerință disproporționată asupra dreptului.

Mai mult, astfel cum rezultă din Nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013, Curtea a observat că evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului general consolidat se referă doar la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât nici din acest punct de vedere nu este justificată instituirea unui termen de zece ani pentru eșalonarea plății despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, Legii nr. 290/2003, cu modificările ulterioare, și Legii nr. 393/2006.

În consecință, Curtea a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013 afectează, în sens negativ, dreptul fundamental la proprietate, astfel cum înțelesul constituțional al verbului "a afecta“ a fost definit în jurisprudența Curții Constituționale, contravenind în acest mod dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală.

Curtea observă că în această împrejurare devin incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“. Având în vedere și faptul că actele de sesizare ale Curții Constituționale sunt anterioare deciziei de constatare a neconstituționalității, prezenta excepție urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, instanța de judecată urmează să respecte deciziile Curții Constituționale, atât sub aspectul dispozitivului, cât și sub cel al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din data de 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, și Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 - deciziile anterioare de constatare a neconstituționalității reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.